VDT Construct Impex şi-a tras PUD-ul din Palazu prin mangle ‚legale’
VDT Construct Impex şi-a tras PUD-ul din Palazu prin mangle ‚legale’
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestImobilul cu 10 etaje, ce ar urma să fie edificat lângă sensul giratoriu aflat la intersecția Bulevardului Tomis cu strada Lucian Blaga, la intrare spre Palazu, a stârnit zeci de controverse. Încă de când au aflat de proiect, locuitorii din zonă și-au manifestat nemulțumirea, ba chiar au luat parte la ședința de consiliu local de anul trecut, atunci când a fost aprobat PUD-ul. De altfel, vecinii au iscat un adevărat scandal în ședință, aducându-i critici edilului Decebal Făgădău, că permite realizarea unui astfel de proiect, între case. Iată că susținerile locuitorilor au fost întărite de un control al Inspectoratului de Stat în Construcții care a constatat mai multe nereguli, concluzionând că hotărârea care a stat la baza aprobării PUD-ului este nelegală.
Inspectoratul de Stat în Construcții : PUD-ul e nelegal
Anul trecut, Inspectoratul de Stat în Construcții a reținut că PUD-ul pentru imobilul situat în Palazu Mare este neconform, întrucât la data aprobării prin HCL nr. 237/2019 certificatul de urbanism nu ar mai fi fost valabil. S-a mai reținut ca motiv de neconformitate faptul că avizul arhitectului-șef tratează un imobil cu un alt regim de înălțime, dar și că n-a fost respectat termenul de maxim 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice. Alte nereguli constatate ar fi neconformitatea studiului geotehnic și inexistența studiilor de fundamentare precum. Primăria Constanța și Consiliul Local au solicitat în instanță anularea procesului-verbal de control, numai că, magistrații au respins, pe 21 mai cererea.
Blocuri și pe malul lacului Siutghiol și-n Mamaia
Terenul, achiziționat în 2016, este amplasat la intersecția bulevardului Tomis cu strada Dumbrăveni, în dreptul sensului giratoriu de la intrarea în cartierul Palazu Mare și aparține firmei VDT Construct Impex, al cărei asociat este Ivan Vasilică . Potrivit proiectului, la demisol se vor asigura 75 locuri de parcare, în sistem supraetajat, cu trei nivele. Se vor realiza 59 de apartamente, din care 13 cu trei camere, 42 cu două camere și 4 studiouri.
Nu este singurul proiect de acest gen dezvoltat de Vasilică. El a mai ridicat alte cinci enormități, cu 7 și 8 etaje, în stațiunea Mamaia pe malul lacului Siutghiol și în Mamaia Nord. Ivan Vasilică este asociat și în Global Building Investment SA, alături de Emanuel Tucan, fratele lui Jean Paul Tucan.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News