REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.9° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.9° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Victor Negrescu: În ultimii 20 de ani dreapta a condus Comisia Europeană

Victor Negrescu: În ultimii 20 de ani dreapta a condus Comisia Europeană

A.F. 10 octombrie 2022 | 00:00 386

Preşedinte PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, a declarat vineri, la Craiova, că în ultimele două decenii Comisia Europeană a fost condusă de politicieni de dreapta şi poate de aceea anumite decizii nu au fost în favoarea României, lucru care va trebui spus în campania electorală pentru următoarele alegeri europarlamentare din 2024.

Victor Negrescu

"Ne apropiem de un moment cheie din punct de vedere politic, anul 2024, un an electoral unde vom purta mai multe bătălii şi cel mai probabil primul moment electoral va fi cel reprezentat de alegerile pentru Parlamentul European, care poate da semnalul pentru alegerile ce vor urma în respectivul an - locale, parlamentare sau prezidenţiale. Trebuie subliniate (în cadrul campaniei electorale - n.r.) valorile noastre, ce înseamnă Europa dacă stânga ajunge să conducă Comisia Europeană. Trebuie spus că în ultimii 20 de ani dreapta a condus Comisia Europeană şi poate anumite decizii nu au fost în favoarea noastră din cauza acestui fapt", a afirmat Negrescu la Conferinţa Judeţeană PES activist Dolj, scrie Agerpres.

Acesta a mai afirmat că toate guvernele social-democrate europene susţin aderarea României la Schengen, "ceea ce nu este valabil încă, din nefericire, pentru toate guvernele de centru-dreapta".

"Şi mă întreb de ce? Ce fac ceilalţi dacă vor binele României şi de ce nu se implică mai activ? Aşa că suntem dispuşi să îi ajutăm să îşi convingă partenerii lor din alte state europene pentru ca românii să primească ceea ce merită, adică aderarea la spaţiul Schengen care înseamnă respect pentru români, dar şi avantaje şi oportunităţi economice pe care trebuie să le folosim şi care reprezintă un element central pentru ce înseamnă provocările economice următoare cu care ne vom confrunta ca şi ţară", a mai spus Negrescu.

Preşedintele PES activist România a adăugat că PSD va continua campania "Românii merită în Schengen", iar săptămâna viitoare, la Congresul Socialiştilor Europeni, la care va participa şi preşedintele partidului, va avea o rezoluţie unde familia politică socialistă europeană va transmite un mesaj de sprijin concret pentru aderarea României la Schengen, "aşa cum a făcut şi cancelarul german şi cum, din păcate, nu a făcut-o dreapta în trecut sau cancelarul de dreapta".

La Conferinţa Judeţeană PES activist Dolj, Stelian Bărăgan, a fost reales coordonatorul acestei organizaţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de pesedeu care ar trebui sa se ocupe mai bine cu ce a invatat. Ieftinirea prezervativelor.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272