REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Videanu: Ponta continuă să facă presiuni asupra justiţiei prin pseudo-rapoartele comandate

Videanu: Ponta continuă să facă presiuni asupra justiţiei prin pseudo-rapoartele comandate

Replica API 16 iulie 2013 | 00:00 179

Democrat-liberalul Adriean Videanu susţine că premierul Victor Ponta "continuă să facă presiuni inadmisibile" asupra justiţiei prin numărul de "pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al Primului Ministru împotriva adversarilor politici" şi aminteşte că l-a dat în judecată pe Ponta. "Refuz să intru în polemică cu un iresponsabil. Victor Ponta va răspunde în faţa justiţiei. Reamintesc faptul că l-am dat în judecată pe Victor Viorel Ponta pentru toate minciunile şi calomniile la adresa mea", arată Adriean Videanu, într-un comunicat de presă remis luni agenţiei MEDIAFAX.

El susţine că premierul "continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii justiţiei".

"Victor Ponta continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii Justiţiei atât prin declaraţiile publice iresponsabile, cât şi prin numărul ridicol de pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al primului ministru împotriva adversarilor politici şi trimise organelor de anchetă", afirmă Videanu.

El consideră că Victor Ponta "uită sau omite cu bună ştiinta faptul că România este stat european în care justiţia îşi face datoria independent de factorii politici" şi crede că atitudinea "nervoasă" a premierului poate avea o explicaţie.

"Atitudinea nervoasă a lui Victor Ponta poate avea o explicaţie. A adus economia în stare de colaps prin tăierea investiţiilor, gonirea investitorilor, prăbuşirea nivelului de trai al oamenilor, falimentul a mii de IMM-uri", adaugă Videanu.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa ca Sorin Blejnar, Adriean Videanu, Lucian Duţă şi Cristina Trăilă, pe care i-a numit "hoţii ăştia", să fie chemaţi la un moment dat de "cineva", pentru că au "furat" şi "distrus" o ţară.

mai mult pe www.mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108