REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
25.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Viktor Orban: ”Acesta nu este războiul nostru”

Viktor Orban: ”Acesta nu este războiul nostru”

Replica API 2 aprilie 2022 | 20:06 615

Niciun scrutin din ultimii 30 de ani nu a avut o miză atât de mare precum alegerile parlamentare din 3 aprilie, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu acordat postului public de radio, transmite MTI, relatează Agerpres.

''Problema războiului sau a păcii este centrală pentru viitorul ţării. Trebuie să împiedicăm atragerea Ungariei în război. Acesta nu este războiul nostru'', a spus Orban, referindu-se la agresiunea militară lansată în 24 februarie de Rusia împotriva Ucrainei.

El a adăugat că alegătorii ar trebui să ''simtă gravitatea situaţiei, să vadă teroarea războiului şi posibilele efecte asupra Ungariei''. ''Să ne apărăm patria, să protejăm Ungaria şi să votăm pentru pace'', a subliniat şeful executivului ungar.

Războiul din Ucraina ''nu este războiul nostru; aici nu putem câştiga, dar putem pierde totul. Întrebarea este dacă economia funcţionează sau nu. Condamnăm atacul rusesc, dar nu îi putem ajuta pe ucraineni dacă în acelaşi timp ne distrugem pe noi înşine'', a continuat Viktor Orban.

Potrivit acestuia, spre deosebire de Ungaria alte ţări au capacităţi de transport şi de stocare care le permit să se descurce fără gazul sau petrolul din Rusia. ''Ungaria nu va avea deloc energie dacă sunt tăiate livrările din Rusia'', în absenţa cărora economia ungară nu poate funcţiona. Europa nu o să fie capabilă să înlocuiască gazul rusesc cu gazul american mult mai scump, a mai spus Orban.

Orban a acuzat opoziţia politică ungară că a încheiat ''propriul acord secret'', conform căruia dacă ea ar câştiga scrutinul de duminică, atunci ''ar porni spre Ucraina transporturi de arme şi ar fi tăiate gazul şi petrolul dinspre Rusia, ceea ce ar distruge Ungaria''. ''Acest lucru este riscant şi periculos: aripa stângă se joacă cu focul'', a avertizat premierul ungar.

În opinia sa, Europa se confruntă cu ''o criză economică gravă şi profundă ale cărei cauze sunt mai adânci decât războiul ruso-ucrainean'', economia europeană având probleme legate de competitivitatea sa.

Referitor la referendumul care va avea loc tot duminică, el a spus că acesta ''va decide viitorul copiilor'' ungari. ''Ungaria îşi poate proteja copiii şi împiedica preluarea controlului de 'nebunia de gen' dacă spunem clar la referendum un lucru simplu: tatăl este un bărbat, mama este o femeie şi toată lumea trebuie să ne lase copiii în pace'', a accentuat Viktor Orban.

''În acest fel ne putem proteja copiii şi dreptul părinţilor de a decide cu privire la educaţia sexuală (a copiilor lor)'', a încheiat şeful executivului ungar, potrivit stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
se agita si-i tine palma putinei.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212