Viorel Pașca dezvăluie tot ce le-a spus anchetatorilor: Cum se încasau ajutoarele de înmormântare
Viorel Pașca dezvăluie tot ce le-a spus anchetatorilor: Cum se încasau ajutoarele de înmormântare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestViorel Pașca, proprietarul azilurilor care funcționau ilegal în Bihor, dă primele explicații după ce a fost eliberat pe control judiciar. Pașca spune că televiziunile l-au glorificat ani la rând ca un erou și că acum procurorii prezintă numai anumite date din dosar, ca să pară vinovat.
Toți cei care au donat trebuie să meargă la pușcărie
"Le-am spus lor că dacă eu sunt vinovat de trafic de persoane curiozitatea mea e ce se întîmplă cu cei care au trimis bolnavii la Dumbrava. Sunt complici, la fel și cei care au contribuit cu donații. Dacă ar fi o procedură corectă, ar trebui să fie arestați toți cei care au donat și care au trimis bolnavi din spitale, de la poliție", a declarat Viorel Pașca.
De ce există cruci cu necunoscut în cimitir
"Nu, locul acela nu este un câmp, este cimitirul satului, nu este un câmp cu iarbă. Se vede că este și un monument acolo. Au fost înmormântați 1.100 de oameni, în ultimii ani cu preot. Se pun întrebări cum se poate să scrie cum poate fi înmormântat cu necunoscut pe cruce. Dacă instituțiile statului și poliția nu au putut să identifice cine este și omul moare după opt ani, eu ce să pun pe cruce. Am mai primit unul în stare vegetativă din Oradea, a murit și el. Am mers la poliție, am spus că nu am actele, mi-au emis documentația. Apoi am luat actele de la primăriei, totul era foarte legal".
Cum se încasau ajutoarele de înmormântare
"Apoi s-a spus că am luat ajutorul de înmormântare, însă ajutorul ăsta se dădea numai dacă omul lucrase și avea pensie. Din cei 400 de bolnavi, poate 100 aveau venituri și erau foarte puțini. Luam ajutor de înmormântare numai la unul din 20 de bolnavi. În 20 de ani niciodată nu am solicitat ajutor de înmormântare de la primărie. Am spus că au găsit în casa mea sute de mii de euro, dar banii erau destinați pentru oameni, pentru salarii în ziua aia. Să nu uităm că cele 13 milioane intră și clădirile cumpărate".
Niciodată nu am vrut să facă azil
"Niciodată nu am intenționat să fac azil, nu am vrut să fac un centru, asta înseamnă ca omul să se simtă instituționalizat, eu am vrut ca omul să se simtă ca acasă, am cumpărat case unde să locuiască oameni. Oamenii erau cetățeni cu domiciliul lor la adresa respectivă, oamenii au avut curtea lor, programul lor, făceau ce voiau. Ei au venit și au spus că trebuie să fiu autorizat. Ei susțineau, printre altele, că ar trebui să dau mai mult de jumătate din ei afară sau că fiecare baie trebuie să fie dotată cu baie proprie, ca și cum oamenii acasă au o baie la fiecare cameră".
Viorel Paşca şi ceilalţi reţinuţi în cazul azilelor ilegale din Bihor, plasaţi sub control judiciar
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, joi seară, plasarea sub control judiciar a tuturor celor şase persoane care au fost reţinute în cazul azilelor ilegale de la Bihor. Este vorba despre Viorel Paşca şi restul membrilor familiei sale, dar şi coordonatoarea activităţilor.
Este vorba despre:
-
PAŞCA VIOREL-TEODOR: Liderul grupului şi preşedintele asociaţiei.
-
PAŞCA FLORICA: Soţia liderului, responsabilă de gestionarea banilor şi a actelor de deces pentru încasarea ajutoarelor de înmormântare.
-
PAŞCA VIOREL-EMANUEL: Fiul liderului şi viceprimar al comunei Holod, acuzat că folosea influenţa sa politică pentru a proteja reţeaua şi a facilita obţinerea actelor la primărie.
-
PAŞCA ABEL-TIMOTEI: Fiul liderului, implicat în gestionarea cardurilor bancare şi administrarea locaţiilor.
-
PAŞCA DANIEL-SABIN: Fiul liderului, responsabil de logistica medicală şi transportul bolnavilor.
-
PĂCALĂ DELIA MIOARA: Coordonatoarea activităţilor, cea care gestiona direct personalul şi internările.
Decizia magistraţilor nu este definitivă.
Dosarul nr. 3639/19/P/2025, instrumentat de DIICOT, vizează destructurarea unui grup infracţional organizat complex, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor. Această investigaţie a scos la iveală modul în care sute de persoane vulnerabile - vârstnici, persoane cu dizabilităţi psihice grave şi oameni fără adăpost - au fost transformate în simple "surse de venit" sub paravanul unei activităţi caritabile.
Procurorii spun că grupul infracţional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Paşca, liderul reţelei, împreună cu soţia sa şi cei trei fii ai săi. Reţeaua funcţiona sub paravanul Asociaţiei "Dumbrava DPG" (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.
Victimele erau racolate direct din spitale, unităţi medicale sau direcţii de asistenţă socială (DGASPC-uri) din toată ţara, care, confruntate cu lipsa locurilor în sistemul de stat, acceptau să trimită pacienţii în locaţiile gestionate de Paşca. Odată ajunşi în locaţii, beneficiarilor li se confiscau actele de identitate, telefoanele mobile şi cardurile bancare, fiind izolaţi de familii şi de lumea exterioară.
Scopul principal era încasarea sistematică a veniturilor victimelor (pensii de limită de vârstă sau de handicap, indemnizaţii de însoţitor) şi a donaţiilor atrase prin campanii emoţionante pe Facebook.
La percheziţii au fost identificate 409 persoane cazate în 18 imobile din Dumbrava, Tinca, Inceşti şi Bicăcel. Istoricul activităţii indică faptul că, din 2006, au fost "găzduite" peste 3.300 de persoane, dintre care aproximativ 1.020 au decedat şi au fost îngropate în cimitirul localităţii.
În urma intervenţiei autorităţilor de la 1 iulie 2026, au fost reţinuţi şi s-a cerut arestarea faţă de principalii membri ai reţelei, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 







.jpg_t.jpg)





.jpeg_t.jpeg)
