REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Vosganian: În maximum două săptămâni Guvernul va elabora actul normativ privind redeschiderea minelor

Vosganian: În maximum două săptămâni Guvernul va elabora actul normativ privind redeschiderea minelor

Replica API 29 mai 2013 | 00:00 181

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, marţi, că în maximum două săptămâni Guvernul va elabora actul normativ privind redeschiderea minelor închise sau aflate în conservare. "La Ministerul Economiei suntem într-o amplă acţiune de a redeschide extracţiile de la Remin, Moldomin, Moldova Nouă, de a lărgi extracţiile de la CupruMin şi de a da o legislaţie nouă. Cred că în maxim două săptămâni, Guvernul va elabora actul normativ prin care să permită deschiderea minelor închise sau aflate în conservare", a spus Vosganian, la dezbaterile din Camera Deputaţilor privind moţiunea simplă "Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian - Niţă", iniţiată de grupurile parlamentare PP-DD şi PDL. În ceea ce priveşte taxa de cogenerare şi certificatele verzi, el a spus că aceasta a fost abordată frontal, pentru a nu diminua competitivitatea din energie. Ministrul a subliniat că în foarte scurt timp Guvernul va găsi o soluţie şi în privinţa acestei chestiuni. Vosganian a precizat că problemele din industria minieră se datorează lipsei unui proiect naţional. "Fiecare guvernare în felul său a făcut şi lucruri bune, a făcut şi lucruri rele. Dacă mineritul este în situaţia în care este astăzi, dacă noi în România aproape că nu mai avem extracţie de neferoase, iar CupruMin gâfâie cu nasul abia puţin deasupra apei, dacă nu mai avem nicio verigă care să prelucreze minereurile în ţară şi suntem nevoiţi să le exportăm răspunderea aparţine tuturor pentru că nu am avut un proiect naţional pe aceste teme", a afirmat ministrul Economiei. El a mai spus că nu este corect ca ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, să fie acuzat că în ceea ce priveşte energia nu se întâmplă nimic, arătând că au început vânzările prin burse, iar extracţia de huilă s-a debarasat de datoriile vechi şi poate să facă o construcţie financiară, fie o construcţie tehnologică. "Noi avem specialişti, din păcate, în închiderea de mine. Dacă dvs, aşa cum vă comportaţi, doriţi să vă închideţi partidele, eu pot să vă împrumut specialiştii în programe de închideri ca lucrurile să se desfăşoare potrivit eficienţei economice", le-a transmis Vosganian, în încheiere, iniţiatorilor moţiunii simple, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108