Vreme CANICULARĂ în acest WEEKEND, la Constanța
Vreme CANICULARĂ în acest WEEKEND, la Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpecialiștii din cadrul Centrului de Meteorologie Regional Dobrogea transmit faptul în acest weekend vremea va fi extrem de călduroasă, la malul mării. Sunt așteptate temperaturi de peste 35 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Începutul de săptămână se anunță a fi unul canicular.
Meteorologii de la CMR Dobrogea au transmis faptul că în ziua sâmbătă vremea va fi călduroasă în partea continentală, iar disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii când, indicele temperatură-umezeală (ITU), va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat, în ușoară intensificare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 33 de grade, mai scăzute pe litoral unde vor fi 26 la 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Duminică, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. Disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii când, indicele temperatură-umezeală (ITU), va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 33 de grade, izolat mai scăzute pe litoral până la 27 - 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Început de săptămână cu vreme caniculară
Luni, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU), va atinge local pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 și 35 de grade, izolat mai scăzute pe litoral până la 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 20 și 25 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua.
Marți, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 34 de grade, iar cele minime între 20 și 24 de grade.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News