REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Zeci de mii de puieţi vor fi plantaţi la Peştera, meniţi să se opună viscolului

Zeci de mii de puieţi vor fi plantaţi la Peştera, meniţi să se opună viscolului

Replica API 16 octombrie 2015 | 00:00 130

Vrabie: „Vom scuti miliarde de lei”

Vrabie: „Vom scuti miliarde de lei”

Marea plantare, la Peştera! La jumătatea lunii noiembrie, de-a lungul a cinci kilometri de drum, va fi plantată o perdea forestieră menită să se opună înzăpezirii. Este o campanie a unui ONG bine-venită, spune administraţia locală din Peştera. Vor fi plantaţi 33.000 de puieţi în Peştera, acţiune la care vor participa toţi elevii din localitate. „Vom scuti miliarde de lei“, spune primarul Valentin Vrabie.

„Plantăm fapte bune“ este o campanie demarată de o organizaţie non guvernamentală şi vorbim de cea mai mare acţiune de împădurire din România. În 30 de judeţe vor fi plantaţi 1.000.000 de copăcei pe terenuri cu probleme din afara localităţilor. Pe listă, a fost inclusă şi Peştera, comună care, în fiecare an, s-a confruntat cu drumuri blocate şi trafic îngreunat din cauza zăpezii.

„Este o acţiune organizată de un ONG, „Plantăm fapte bune“. E un plan al lor, o acţiune de un milion de puieţi, iar noi sperăm să plantăm până la 50.000 pieţi. Noi pregătim terenul şi asigurăm toate cele necesare pentru desfăşurarea acţiunii. Vor participa toţi copiii de la Peştera, din liceu, 200 la număr. Acţiunea se va desfăşura pe 14 noiembrie“, a anunţat primarul Valentin Vrabie. Cât de importantă este această acţiune pentru comună?

„Este o acţiune mai mult decât benefică şi eliminăm riscul de a rămâne înzăpezite aceste drumuri, iar traficul nu va mai fi blocat. Îmbinăm utilul cu plăcutul. Utilul, pentru că vorbim de nişte perdele forestiere de-a lungul unor drumuri judeţene şi comunale, care blochează înzăpezirea acestor drumuri, problemă cu care ne-am confruntat dintotdeauna în această zonă. Vom scuti miliarde de lei făcute anual pentru deszăpezit, iar astfel, banii vor intra în investiţii care se vor vedea.

Plăcutul, pentru că pe marginea drumului, când vezi un arbore , este o altă stare de spirit a conducătorului auto“, a declarat Vrabie. Pentru cei care nu ştiu, alesul local a fost pădurar aşa că, nu-i va fi deloc greu să se implice, fizic, în această acţiune. „Am plantat 5 milioane de arbori, la viaţa mea. Voi planta şi eu, bineînţeles“, a conchis primarul.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108