rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

ASF:

Fondurile de Pensii din România nu pot fi naționalizate

Mișu Negrițoiu

Fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II) sunt în totalitate alimentate din alocații de la stat. Dar aceste alocații, odată transferate către fonduri în numele cetățenilor români beneficiari, devin active în proprietate privată și ele nu mai pot fi retrase sau naționalizate (confiscate), potrivit Constituției, a precizat Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), într-un comunicat, conform AGERPRES.

În afara Fondului de Pensii de stat (Pilonul I), în România există două alte tipuri de fonduri de pensii "private": Fondurile de Pensii obligatorii, constituite din alocații de la bugetul de stat, dar administrate privat (Pilonul II) și Fondurile de Pensii facultative, alimentate din contribuții individuale și administrate privat (Pilonul III), ambele înființate prin Legi organice în 2004, respectiv 2006. Fondurile din Pilonul III sunt complet private, comparabile cu fondurile de investiții din piața de capital, dar reglementate mai prudent prin lege specială, având în vedere obiectivul lor final, de completare a pensiei cetățenilor, și durata lor mai lungă (participațiile nu pot fi valorificate decât la termen). Ca orice active în proprietate privată, contribuțiile individuale la aceste fonduri nu pot fi naționalizate, se arată în comunicat.

Parlamentul și, respectiv, Guvernul au în competența lor să majoreze sau să micșoreze alocațiile bugetare viitoare, fără să afecteze în niciun fel contribuțiile trecute. Și, eventual, mai pot să schimbe, prin lege, administrarea privată în administrare de stat, ceea ce nu înseamnă "naționalizare". Schimbarea administratorului nu afectează drepturile pe care cetățenii le au în Fondurile din Pilonul II. Poate să afecteze numai eventualele câștiguri suplimentare din randamente, având în vedere că fondurile administrate privat se plasează în active financiare purtătoare de dobânzi, cupoane sau câștiguri de capital, pe când fondurile administrate de stat nu sunt purtătoare de dobânzi, apreciază ASF.

Politicul are competența și autoritatea să hotărască creșterea mai accelerată sau mai lentă a capitalizării fondurilor de pensii din Pilonul II sau/și modificarea cadrului juridic de funcționare și reglementare.

miercuri, 19 aprilie 2017365
Comentarii

00gheorghe(19 apr 17:08)
UB TORTIOANAR COMUNIST SECURIST LA INCHISOARE CU ACEST BANDIT
mai mult...Economic
27 iun 00:00EconomicComisia Europeană anunță norme mai stricte pentru combaterea spălării banilor și a evaziunii fiscale

Comisia Europeană a anunțat că luni a intrat în vigoare cea de-a patra directivă privind combaterea evaziunii...75

27 iun 00:00Economic65 de premii a câte 12.923 lei s-au câștigat la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din 21 mai89
27 iun 00:00EconomicDepozitele în lei ale populației au crescut cu 10,7%, în perioada mai 2016-mai 201761
27 iun 00:00EconomicNumărul locuințelor asigurate obligatoriu a ajuns la 1,67 milioane, în mai

Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a scăzut cu 2,29%, ajungând, la 31 mai 2017, la...70

27 iun 17:45EconomicMilitarii vor avea o creștere a salariilor cu 15% de la 1 iulie; punctul de pensie va fi majorat la 1.000 de lei136
26 iun 00:00EconomicTrenurile circulă cu viteză redusă din cauza caniculei; călătorii să se informeze cu privire la modificările din program127
26 iun 00:00EconomicDaea caută soluții pentru sprijinirea stațiunii de cercetare-dezvoltare bovine din Arad afectată puternic de o tornadă

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor din Arad, afectată vineri de o tornadă care a făcut...118

26 iun 00:00EconomicGeneral Electric a obținut prima comandă majoră în România după preluarea Alstom198
26 iun 00:00EconomicCompaniile IT vor beneficia, de la 1 iulie, de facilități fiscale chiar dacă nu realizează un produs final software125
26 iun 00:00EconomicActivitatea economică în zona euro, la cel mai ridicat nivel din 2011

Un studiu realizat de compania de analize financiare Markit arată că economia zonei euro a înregistrat în perioada...119

26 iun 00:00EconomicAm suspendat licitațiile de energie pentru consumatorii casnici, ca să prevenim un impact puternic în factura consumatorilor138
24 iun 00:00EconomicPrețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie199
Vremea
26.1°21.3° - 26.1° marţi, 27 iunie 2017
nori împrăștiațiUmiditate: 89%
Vânt: 3.66 m/s din SE
Presiune: 1023.63 milibari

Loto
6/4961317274447
5/40999999999999
joker999999999999
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 iun 00:00SportWestbrook, MVP-ul sezonului în NBA

Russell Westbrook, coordonatorul echipei Oklahoma City Thunder, a fost ales cel mai bun jucător al sezonului 2016-2017...8

27 iun 09:35SportVictorii categorice pentru Peștera și Ostrov în barajele de promovare

Fotbalul mic din județul Constanța și-a aflat, în urma barajelor de menținere / promovare, ultimele formații care...75

26 iun 17:49SportAcademia Farul 2007 a câștigat Cupa Tomis Challenge

Ediția a IV-a a Cupei Tomis Challenge Cup, întrecere juvenilă adresată categoriilor 2004, 2005, 2007 și 2009 s-a...568

26 iun 17:48SportSorana Cîrstea, în turul secund la Eastbourne

Calificată pe tabloul principal în urma unui lucky loser oferit de organziatori, Sorana Cîrstea a profitat de noua...283

Local
27 iun 00:00LocalS-au încheiat cercetările în cazul polonezului acuzat de viol la Constanţa!

Oamenii legii au finalizat cercetările în cazul polonezului acuzat de viol. Astfel, Mariusz Wierzbicki a fost trimis...104

27 iun 00:00LocalAcţiuni desfăşurate de jandarmi cu ocazia Zilei Drapelului Naţional

Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, la sediile celor două unităţi de jandarmi din municipiul Constanţa, s-a...95

27 iun 00:00LocalAproape 150 de unităţi verificate de DSV Constanţa

A început sezonul estival... al controalelor! În perioada 19.06.2017 – 25.06.2017, inspectori sanitari veterinari...90

27 iun 00:00LocalActivitatea Cuptorului cu Plăcinte, suspendată şi AMENDĂ RECORD: 20.000 de euro!

Impertinența și mizeria de la terasa Cuptorul cu Plăcinte din Satul de Vacanță nu s-au lăsat neplătite. După...202

27 iun 00:00LocalRecomandări pentru circulaţia pe timp de temperaturi ridicate: NU lăsaţi copiii în maşină!

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto ca, în zilele călduroase, să îşi calculeze traseul astfel încât să...84

27 iun 00:00LocalSE POATE! Dosare penale pe numele cerşetorilor!

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, la data de 24.06.2017, ora 22.45, l-au depistat pe Ion...128

27 iun 00:00LocalUn minor a spart un bar pentru a fura ţigări

Polițiștii din cadrul Secției 9 Rurale Topraisar, la data de 25.06.2017, ora 03.00, l-au depistat pe Pedin Narcis A.,...83

27 iun 00:00LocalDoi elevi au fost eliminaţi din prima proba a bacalaureatului, la Constanţa!

La prima proba scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, susținută luni, 26 iunie, au fost eliminați doi...126

27 iun 22:07LocalSăptămână plină pentru polițiștii locali! Au aplicat amenzi pe bandă rulantă

Polițistii locali au acționat, în perioada 19.06.2017 – 25.06.2017, pentru asigurarea unui climat corespunzător de...466

27 iun 22:08LocalUn tânăr a furat ochelari de soare din Vivo!

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, la data de 24.06.2017, ora 18.00, l-au depistat pe Eduard...1113

Politică
27 iun 00:00PoliticăOrban: Tudose nu are niciuna dintre calitățile necesare de a conduce un guvern

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seara, într-o emisiune televizată, că premierul desemnat, Mihai...117

27 iun 00:00PoliticăParchetul General a clasat dosarul privind Ordonanța 13

Procurorii Parchetului General au dispus clasarea dosarului privind adoptarea de către Guvern a Ordonanței 13 prin...99

27 iun 00:00PoliticăOraşul Ovidiu, o săptămână de sărbătoare cu triplă semnificaţie

Într-o conferință de presă, organizată pe debarcaderul din orașul Ovidiu, primarul orașului, George Scupra, a...138

27 iun 09:42PoliticăLogistic Park al fraților Dușu construieşte o hală nouă în zona industrială a oraşului

Logistic Park continuă investițiile în zona industrială. Aceștia doresc construirea unei hale care va avea ca scop...419

27 iun 02:24Politică6 procurori cer să plece din DNA

Șase procurori cer CSM încetarea activității la DNA și continuarea anchetelor la o altă instituție, solicitarea...649

27 iun 22:02PoliticăLucrări intense în municipiul Constanța! Iată unde intervin muncitorii

Echipele de lucru ale primăriei execută lucrări de reparații pentru menținerea inclusiv întreținerea sistemului...542

27 iun 22:03PoliticăPrimăria Constanța a toaletat spațiile verzi

Serviciul Spații Verzi din cadrul Primăriei municipiului Constanța a executat lucrări de întreținere a spațiului...448

27 iun 22:04PoliticăANUNŢ în atenția locuitorilor municipiului Constanța şi agenţilor economici din Mamaia

Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoştinţă cetăţenilor faptul că, în data de 28.06.2017, se va efectua...626

27 iun 21:57PoliticăZiua Drapelului Național, sărbătorită cu patriotism la Medgidia

Zi de mare însemnătate pentru întreg poporul român, Ziua Drapelului, a fost marcată la Medgidia, printr-un moment...388

27 iun 00:45PoliticăVEŞTI BUNE pentru locuitorii din Limanu! A fost obţinut şi ultimul aviz necesar reţelei de gaze naturale

Comuna Limanu a primit și ultimul aviz (de la Consiliul Județean Constanța) pentru proiectul "înființarea...166

Monden
27 iun 00:00MondenGabriel Cotabiță, în tandrețuri cu fosta iubită

Gabriel Cotabiță nu a fost niciodată un „sex-simbol”, însă a avut norocul de a fi înconjurat numai de femei...149

27 iun 00:00MondenAccident cumplit pe Insula Iubirii. O concurentă a căzut cu ATV-ul

Accident cumplit pe Insula Iubirii. DeeDee a căzut cu ATV-ul și a fost internată de urgență la spital, unde medicii...103

27 iun 00:00MondenFiica cea mica a lui Adi Minune a picat Evaluarea Națională

Fiica cea mica a lui Adi Minune a picat Evaluarea Națională. Adriana nu a reușit să obțină nota de trecere, spre...178

27 iun 00:00MondenActorul a început o relație cu cea mai frumoasă femeie de la Hollywood

Brad Pitt se pare că a renunțat la ideea de a se împăca cu Angelina Jolie de dragul copiilor, ba, mai mult, acesta a...243

27 iun 00:00MondenAu existat doar doi bărbați în viața ei

Camilla ducesă de Cornwall, actuala soție a prințului Charles, nu este cea mai iubită persoană din Marea Britanie,...133

27 iun 00:00MondenRihanna le cere liderilor G20 să se implice în campania Fund Education

Într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, Rihanna le cere liderilor G20 să se implice în campania Fund...75

27 iun 00:00Monden„Soțul meu se temea că aș avea vreun iubit secret”

...111

27 iun 00:00MondenTrupul pictorului Salvador Dali va fi exhumat, în urma unei hotărâri pronunțate într-un proces de paternitate

Un judecător din Madrid a ordonat exhumarea trupului artistului spaniol Salvador Dali în scopul prelevării unor...83

27 iun 00:00Monden„Transformers: The Last Knight“ se instalează în fruntea box office-ului nord american

„Transformers: The Last Knight“, a cincea parte a sagăi în care facțiuni ale unei civilizații extraterestre de...90

27 iun 00:00MondenKaty Perry a plonjat pe brațele fanilor la finalul concertului ei din festivalul de la Glastonbury

Vedeta pop americană Katy Perry și-a încheiat sâmbătă seară prestația la festivalul de la Glastonbury...98

Mapamond
27 iun 00:00MapamondNu este clară atitudinea agresivă a Rusiei față de NATO

Generalul ceh Petr Pavel, președintele Comitetului Militar al NATO, a declarat luni că "nu este clar"că Rusia are o...104

27 iun 00:00MapamondFranța „nu va recunoaște anexarea Crimeii“ de către Rusia

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat luni că Franța ''nu va recunoaște anexarea Crimeii'' de către Rusia...89

27 iun 00:00MapamondViktor Orban și Hunor Kelemen au discutat despre situația comunității maghiare din România

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a discutat luni, în parlamentul de la Budapesta, cu liderul Uniunii Democratice a...101

27 iun 00:00MapamondLaureatul premiului Nobel pentru Pace, Liu Xiaobo, a fost eliberat din închisoare

Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Liu Xiaobo, emblemă a luptei pentru democrație în țara sa, a fost eliberat...83

27 iun 00:00MapamondFSB susține că autorii atentatului de la Sankt-Petersburg au utilizat aplicația Telegram

Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a criticat luni mesageria criptată Telegram, susținând că autorii...89

27 iun 00:00MapamondSite-ul guvernatorului din Ohio a fost piratat de susținători ai Statului Islamic

Site-ul guvernatorului din Ohio, John Kasich, s-a numărat printre mai multe site-uri guvernamentale ale statului...78

27 iun 00:00MapamondAleksei Navalnîi s-a îmbolnăvit în închisoare; a fost chemată o ambulanță

Opozantul rus Aleksei Navalnîi s-a îmbolnăvit în închisoare, unde ispășește o condamnare de 25 de zile, după...79

27 iun 00:00MapamondLupta împotriva terorismului în mediul on-line, unul din principalele subiecte pe agenda summitului G20

Premierul australian Malcolm Turnbull a declarat luni că lupta împotriva terorismului în spațiul cibernetic va fi...83

27 iun 00:00MapamondIndustria de asigurări a avertizat în legătură cu riscul de incendiu

Asociația asiguratorilor britanici (AAB) a declarat că a avertizat guvernul britanic în legătură cu pericolul...81

27 iun 00:00MapamondPrimele semne ale victoriei premierului socialist Edi Rama

O victorie la alegerile parlamentare a premierului socialist albanez, Edi Rama, părea să se contureze în cursul...79

Sănătate
9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...3065

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...1781

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...1948

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...2708

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3300

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...19506

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2246

15 apr 12:32SănătatePeste 700 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână. Rafila: Epidemia este consecinţa nevaccinării

Un număr de 703 cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână la nivel naţional astfel că, de la...1874

11 apr 00:06SănătateVEŞTI pentru mămici: Vaccinul hexavalent ajunge la Constanţa!

Veste bună pentru mămicile constănțene! Mult așteptatul vaccin hexavalent va ajunge la Constanța în cursul...2013

9 apr 16:03SănătateCarnea de miel, benefică sau nu organismului?

Tradiţia românească spune că pe masa de Paşte mielul trebuie să ocupe locul de frunte. Deși multe persoane îl...4041