Fostul primar din Năvodari a cerut ANULAREA Ordonanței 14!
Fostul primar din Năvodari a cerut ANULAREA Ordonanței 14!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul primar din Năvodari, Nicolae Matei, a depus o cerere în instanță prin care cere suspendarea executării Ordonanței 14, pârâți fiind Guvernul României prin premier, dar și Ministerul Justiției. Urmează a se stabili și primul termen numai că, ulterior, Matei a cerut anularea Ordonanței.
La Curtea de Apel Constanța, în data de 14 februarie anul curent, a fost înregistrat dosarul cu numărul 93/36/2017, de materie materie contencios administrativ şi fiscal, cu obiectul: suspendare executare act administrativ. Apoi, pe 15 februarie a fost înregistrat dosarul 95/36/2017, care prevede anularea actului administrativ. Este vorba despre Ordonanța 14, care abrogă dezincriminarea mascată a abuzului în serviciu. Precizăm că fostul primar din Năvodari a fost condamnat, în februarie 2016, la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru dare de mită. La finele lunii iulie a fost eliberat condiționat. Totodată, în luna decembrie 2012, Nicolae Matei a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită. În acelaşi dosar a fost judecat şi Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie - octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News