REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Individul care a omorât un homosexual în Elveţia a fost condamnat la 11 ani de închisoare

Individul care a omorât un homosexual în Elveţia a fost condamnat la 11 ani de închisoare

Replica API 3 septembrie 2014 | 00:00 148

Pronunţare

Pronunţare

Aliş Amet Elvis, individul care a omorât un homosexual, în Elveţia, a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Decizia aparţine Tribunalului Constanţa şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Reamintim că, la data de 22 mai 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpatul Aliş Amet Elvis, din Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi furt, comise în Elveţia la data de 23 februarie 2010 împotriva unui resortisant al Confederaţiei Helvetice. Probatoriul administrat în cauză până în prezent, atât de autorităţile judiciare elveţiene cât şi de cele române, a relevat că la primele ore ale zilei de 23 februarie 2010, în apartamentul victimei din localitatea Vernate, cantonul Ticino, Elveţia, în cursul unui conflict spontan, generat de propunerile homosexuale ale victimei, inculpatul a ucis-o pe victima Vitalie Egidio, pe care a sugrumat-o şi a lovit-o în mod repetat cu pumnii în zona capului, după ce legase mâinile şi picioarele acesteia la încheieturi cu o pereche de ciorapi de damă. Imediat după uciderea victimei, inculpatul a părăsit locul faptei, fugind în Italia, iar la plecare a luat din locuinţă laptopul şi telefonul mobil ale victimei, cu scopul de a îngreuna astfel identificarea sa, pe baza corespondenţei electronice. Întrucât între Elveţia şi România nu există convenţie de extrădare, organele judiciare elveţiene au solicitat preluarea procedurii penale împotriva inculpatului de către statul român, astfel că a fost învestit procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. La data de 22 mai 2014, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, al Inspectoratului General al Poliţiei Române Bucureşti - Direcţia de Investigaţii Criminale şi al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne - Structura centrală şi cea teritorială Constanţa, inculpatul a fost localizat şi depistat în municipiul Bucureşti, fiind adus la Constanţa şi reţinut, după care arestat.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108