rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Plângere penală împotriva lui Radu Gheorghiţă

Scandal la Radionav: directorul adjunct, dat afară şi acuzat de abuz

Un nou scandal la nivelul unei instituţii constănţene. Nu vorbim despre situaţia familială a directorului general al Companiei Naţionale de Comunicaţii Navale Radionav S.A., Vlad Stănculescu, ci despre directorul adjunct, Radu Gheorghiţă, căruia i-a fost desfăcut contractul de muncă, începând cu data de 14 iunie 2011, întrucât este cercetat penal pentru abuz grav în serviciu, fals şi uz de fals. Situaţia de la Radionav pare însă mai complicate de atât, cu acuzaţii de o parte şi de alta. Există voci ale unor angajaţi care indică faptul că nici directorul general nu era străin de activitatea adjunctului, în timp ce alţii susţin că doar adjunctul a fost cel care şi-a permis să falsifice delegaţii pentru a încasa sume de bani în mod ilegal etc. Până când lucrurile vor fi limpezi, este cert că la Radionav a fost deja efectuată o verificare, Corpul de control al ministerului de resort zăbovind în instituţie o săptămână. Inspectorii au venit, au şi plecat, evident nu cu mâna goală, ci cu teancuri de acte, urmând să fie comunicat un rezultat al verificării cel mai probabil peste o săptămână. La fel de cert, în toată povestea, este că împotriva lui Radu Gheorghiţă a fost formulată o plângere penală, dovadă fiind şi documentul ataşat alăturat. Facem precizarea că, la desfacerea contractului de muncă, acestuia i-au fost reproşate, pe lângă faptele de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, şi "cele 6 concedii medicale", plus faptul că ar fi pretins şpagă la angajări - cel puţin aşa a motivat conducerea Radionav decizia de a se despărţi de directorul adjunct. Adăugăm şi faptul că, înainte de a fi angajat la Radionav, Radu Gheorghiţă a fost director al Ecoterm, înlocuit din funcţie în condiţii destul de ciudate.

Alexandra ANTON

joi, 16 iunie 201139
Comentarii

00omul(16 iun 18:06)
Radu gheorghita a fost numit director la Ecoterm de catre Matei, dupa care l-a schimbat cu alt director fara studii superioare care a falimentat firma, ca la prosti.
00gogu(16 iun 15:34)
Un marlan,un necioplit.Ce pile a avut analfabetul de Radu sa ajunga director ? A furat toata viata lui !
mai mult...Replica
28 sep 00:00ReplicaErsun Anefi a demisionat din funcţia de subprefect. Cine îi ia locul

Începând de astăzi, Ersun Anefi şi-a dat demisia din funcţia de subprefect al Constanţei, având în vedere că el...89

28 sep 16:58ReplicaS-a DESCOPERIT a cui este "ambulanța neagră", văzută și la Constanța!2014
28 sep 12:59ReplicaDosar la DNA! Vasile Blaga, cercetat pentru trafic de influență!634
28 sep 00:00ReplicaAngajatul unei bănci, INFRACTOR sub ACOPERIRE! A jupuit de bani Piraeus Bank cu ajutorul propriei grupări!

Un angajat al Piraeus Bank, Radu Adrian Topor, era infractor sub acoperire. Parte dintr-o grupare infracţională, el a...3315

28 sep 00:00ReplicaCazul Colegiului Carol I: li s-a urcat elevilor democraţia la cap sau sunt trataţi mai rău ca la puşcărie?20759
28 sep 00:14ReplicaPalaz, trimis în judecată. Prefectura are conturile blocate, subprefectul a scăpat: „Sunt inginer, nu mă pricep”2441
28 sep 00:00ReplicaOraşul Năvodari ar putea avea centru de primiri urgenţe

De câteva alegeri încoace, nu există candidat la Primăria Năvodari care să nu promită construirea unui spital în...543

28 sep 00:00ReplicaDecizie definitivă în cazul şoferului băut, care A OMORÂT doi oameni pe drumul dintre Năvodari şi Sibioara881
28 sep 00:00ReplicaAsta e normală? O mămică îşi alăpta copilul în timp ce conducea1102
28 sep 00:00ReplicaUn nou val de angajări din sursă externă, la IPJ

Ministrul Afacerilor Interne a dispus luarea măsurilor organizatorice pentru ca 156 de posturi din cele 5.416, care...2350

28 sep 00:00ReplicaUniversitatea „Ovidius” îşi întâmpină studenţii cu... mormane de gunoaie495
28 sep 00:00ReplicaInculpatul dintr-un dosar, recunoscut de martori dintr-un grup cu mai multe persoane!558
Vremea
17.2°17.2° - 18.1° miercuri, 28 septembrie 2016
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 2.51 m/s din
Presiune: 1038.69 milibari

Loto
6/49112325304243
5/40245132627
joker5182833349
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 sep 00:13SportREAL MADRID, PAS GREȘIT LA DORTMUND

478

28 sep 21:45SportSSC Farul a zdrobit și Gloria Albești

SSC Farul a obținut un nou succes categoric în Liga a 4-a la fotbal, învingând cu 8-1 (3-1) pe Gloria Albești, în...279

28 sep 21:20Sport„Stejarii” şi-au aflat programul din CEN

Rugby Europe a anunţat programul sezonului 2017/2018 din Cupa Europeană a Naţiunilor, important pentru calificările...117

28 sep 21:14SportTricolorii U17 întâlnesc Polonia

Naţionala de juniori U17 a României va disputa astăzi şi vineri, la Mogoşoaia, cu Polonia, două meciuri de...144

Local
28 sep 00:17LocalFlori pentru suflet şi concert de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, la Constanţa

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an la data de 1 octombrie, a ajuns la cea...163

28 sep 00:00LocalInconştienţă. Tânărul mort în accidentul de pe bulevardul Mamaia era BEAT la volan

Detalii triste din ancheta privind accidentul grav ce a avut loc sâmbătă, 24 septembrie a.c., când un tânăr de...640

28 sep 00:00LocalAu început „afacerile” cu… struguri

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tulcea, în seara zilei de 26 septembrie a.c., au depistat în...292

28 sep 00:00LocalCondamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală

Selciuc Amet a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. În plus, acesta nu mai...252

28 sep 00:00LocalCetăţean afgan ascuns sub un camion, descoperit la Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră constănţeni au depistat un cetăţean afgan care intenţiona sa intre ilegal in Romania,...131

28 sep 00:18LocalNici o zi fără criminali în trafic!

Poliţiştii constănţeni au depistat în trafic mai mulţi şoferi băuţi sau fără permis de conducere. La data de...795

28 sep 00:00LocalAccident rutier între Dorobanţu şi Culmea

Un accident rutier a avut loc marţi între localităţile Dorobanţu şi Culmea, pe DJ 228. Potrivit ISU Dobrogea, la...220

28 sep 00:00LocalAcuzat de act sexual cu un minor, pus sub control judiciar

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis cererea formulată de inculpatul Rădulescu Viorel Mihai şi au dispus...180

28 sep 00:15LocalFemeie din Medgidia, trimisă în judecată pentru gestiune frauduloasă

Emel Abduraman a fost trimisă în judecată de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică...239

28 sep 00:21LocalUn grup de tineri constănțeni organizează un eveniment caritabil pentru copiii orfani din Tulcea

Tineri cu inițiativă! Un grup de constănțeni s-a hotărât să dea o mână de ajutor copiilor sărmani dintr-un...953

Politică
28 sep 23:47PoliticăGorghiu: Domnul Cioloş este un om de stat pe care mi-l doresc în echipă

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, că şi-l doreşte pe actualul prim-ministru Dacian Cioloş în...126

28 sep 23:46PoliticăIohannis: CSAT a decis realizarea unei strategii pentru îmbunătăţirea relaţiei cu Moldova

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis marţi realizarea unei strategii pe termen mediu şi lung pentru...104

28 sep 23:45PoliticăGhiţă se autodenunţă: „Eu am salvat-o pe Kovesi de acuzaţia de plagiat!”

Sebastian Ghiţă s-a prezentat marţi după-amiază la Parchetul General pentru a face un autodenunţ! Deputatul...204

28 sep 00:17PoliticăMangalioţii, invitaţi la Zilele Toamnei

Primăria Municipiului Mangalia alături de Consiliul Local Mangalia organizează, în perioada 05.10 - 09.10.2016,...246

28 sep 00:14PoliticăCodruţa Kovesi, reacţie la acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă

771

28 sep 00:00PoliticăPesta porcină africană, motiv de alertă pentru parlamentari şi autorităţi

Posibilitatea extinderii în ţara noastră a pestei porcine africane, depistată în Republica Moldova, a constituit...114

28 sep 00:20PoliticăDragomir, declaraţie politică de Ziua Mondială a Turismului

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, face referire, în...215

28 sep 00:20PoliticăSenat: Comisia de Sănătate respinge modificările aduse la legea anti-fumat, care ar fi permis din nou fumatul în spaţii special amenajate

Senatorii din comisia de Sănătate au respins marţi proiectul de lege prin care se dorea că fumatul să fie permis...189

28 sep 00:21PoliticăDemisia lui Oprea se amână

Senatorii au votat ca luni, 3 octombrie, să fie zi liberă, pentru a putea participa la deschiderea anului universitar....260

28 sep 00:22PoliticăPrimăria Năvodari continuă proiectele de modernizare

Pentru siguranța participanților în trafic, cel puțin opt treceri de pietoni sunt amenajate pe drumul ce leagă...664

Monden
28 sep 10:58MondenDOLIU. Încă un artist s-a stins din viaţă

E din nou doliu în lumea artiștilor din România! Cunoscutul cântăreț de muzică populară și prezentator de...611

28 sep 00:00MondenAlexandru Ciucu poruncește, Alina Sorescu se codește. I-a cerut deja al treilea copil

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu se bucură de statutul de părinți de fete, însă designerul are în plan și un al...238

28 sep 00:00MondenLili Sandu a ajuns să trăiască pe spatele iubitului cu 12 ani mai tânăr. Viață de divă întreținută

De când a revenit din SUA, Lili Sandu a avut doar câteva job-uri de scurtă durată, care însă nu au readus-o pe...322

28 sep 00:00MondenAngelina Jolie și Brad Pitt s-ar putea împăca. Ce vrea să facă actorul să-i recâștige inima soției lui

Brad Pitt (52 de ani) a recunoscut că este devatsat de vestea că Angelina Jolie a renunțat să lupte pentru mariajul...184

28 sep 00:00MondenRoxana Ciuhulescu a făcut fertilizare in vitro: „Există şanse să fac gemeni”

Roxana Ciuhulescu îşi doreşte enorm să aibă un al doilea copil şi, pentru că nu a rămas însărcinată pe cale...179

28 sep 00:00MondenCatinca Roman, prima apariție după ce a zis „pas” la reînnoirea jurămintelor surorii ei, Oana Roman

Catinca Roman nu a fost prezentă alături de sora ei mai mică, Oana Roman, la unul dintre cele mai importante...349

28 sep 00:00MondenCharlize Theron, de nerecunoscut! Actrița s-a îngrășat 16 kilograme. Cum arată acum

Charlize Theron este considerată una dintre cele mai frumoase femei de la Hollywood, care de-a lungul timpului a...284

28 sep 00:00MondenBeyonce de România recunoaşte: „Guţă m-a bătut din prima săptămână de relaţie”

Beyonce de România, pe numele real Mădălina Dumitriu, recunoaşte că a luat bătaie de la Nicolae Guţă încă din...176

28 sep 00:00MondenAntonia și Alex Velea au ales numele celui de-al doilea copil al lor

Antonia este însărcinată pentru a doua oară cu Alex Velea, cei doi urmând să devină părinți peste puțin timp....170

28 sep 00:00MondenIulia Albu, la capătul răbdarii: „Voi aveţi senzaţia că vă permiteţi orice cu noi?”

Competiţia este din ce în ce mai strânsă la “Bravo, ai stil!” şi pretenţiile juraţilor tot mai exigente. În...188

Mapamond
28 sep 10:58MapamondIncident grav provocat de piloţii militari ruşi

Islanda este revoltată de atitudinea unor piloți ruși care ar fi zburat prea aproape de un avion de pasageri joia...437

28 sep 00:00MapamondPentagonul acuză SI de folosirea unor arme chimice rudimentare

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) este hotărâtă să utilizeze arme chimice şi va recurge probabil la acestea pe...101

28 sep 00:00MapamondArmata siriană a preluat controlul unui cartier rebel din Alep

Armata siriană a preluat marţi controlul unui cartier rebel din centrul oraşului Alep, după mai multe zile de...89

28 sep 00:00MapamondSUA: Trump şi Clinton s-au confruntat într-o dezbatere tensionată

Candidaţii la preşedinţia Statelor Unite Hillary Clinton şi Donald Trump s-au întâlnit luni seara la Universitatea...118

28 sep 00:00MapamondExplozii în oraşul german Dresda

Două dispozitive improvizate au explodat luni seara în oraşul german Dresda (est), unul la o moschee, iar celălalt...108

28 sep 00:00MapamondShimon Peres se zbate „între viaţă şi moarte”, susţine un apropiat

Starea de sănătate a lui Shimon Peres, fostul preşedinte al Israelului în vârstă de 93 de ani, s-a deteriorat...88

28 sep 00:00MapamondAmnesty International acuză Ungaria de abuzuri împotriva refugiaţilor

Organizaţia umanitară Amnesty International (AI) acuză Ungaria de abuzuri împotriva refugiaţilor şi de supunerea...95

28 sep 00:00MapamondAtac armat în Washington: Suspectul a recunoscut uciderea a cinci persoane

Suspectul în vârstă de 20 de ani arestat în statul american Washington pentru uciderea, vineri seară, a cinci...88

27 sep 10:59MapamondPremierul Ungariei: Nu există nici o legătură între criza migrației și explozia de la Budapesta

Nu există nicio legătură între criza migrației și explozia care a avut loc în noaptea de sâmbătă în centrul...151

28 sep 00:20MapamondTaifunul Megi a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 167 în Taiwan

Taifunul Megi, al treilea care a ajuns în Taiwan în ultimele două săptămâni, a provocat marți moartea a trei...105

Sănătate
28 sep 00:22SănătateLocuitorii din Cernavodă, invitaţi să doneze sânge

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Cernavodă şi Spitalul Orăşenesc Cernavodă...217

20 sep 02:39SănătateLocuitorii din Corbu, invitaţi să doneze sânge

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, şi Primăria Corbu organizează sâmbătă 24.09.2016, între orele...465

31 aug 00:19SănătateȘapte tipuri de pesticide într-un singur fruct!

Într-un fruct/legumă cumpărat/ă din hipermarket/piață agroalimentară poate să existe până la 7 tipuri de...2013

29 aug 00:00SănătateBeneficiile uimitoare ale strugurilor. Plus: cura de slăbire cu struguri!

Strugurii sunt, după portocale, cele mai cultivate fructe de pe pământ. Nici nu e de mirare, întrucât beneficiile...2292

10 aug 00:10SănătateCAS a anunţat modificările din sistem

A fost finalizat procesul de încheiere a contractelor cu furnizorii de servicii medicale, confrom noului...2834

8 aug 00:24SănătateChimicalele din produsele de post! Iată cum te îmbolnăvești!

Rostul postirii înaintea unei mari sărbători are multe semnificații și efecte dezirabile deopotrivă pentru trup,...2483

8 aug 00:25SănătateAnaliza InfoCons cu privire la numărul de E-uri conținute în guma de mestecat. Rezultat îngrijorător !

InfoCons au publicat rezultatele analizelor cu privire a numarul de E-uri pe care le conține guma de mestecat. "Am...2097

3 aug 00:25SănătateAtenţie părinţi! Îngheţata cu arome artificiale favorizează apariţia sindromului ADHD la copii!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în vederea realizării unui studiu privind calitatea înghețatei cu...2873

28 iul 00:23SănătateCancerul de piele: experții pun la îndoială utilitatea screening-ul anual

Un grup de experți medicali consultați de autoritățile federale americane a ajuns la concluzia că există prea...3309

28 iul 00:23SănătateÎn atenția mămicilor constănțene! Alimentația copilului în primii 2 ani de viață – preocupare sau ignoranță?

În primii 2 ani de viață ai copilului, toate experiențele la care este expus și pe care le trăiește constituie...3175