REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

150 de jandarmi din Constanţa, la datorie în minivacanţa de 1 Mai

150 de jandarmi din Constanţa, la datorie în minivacanţa de 1 Mai

Replica API 30 aprilie 2018 | 00:54 415

În perioada 27 aprilie - 02 mai a.c., aproximativ 150 de jandarmi vor acţiona zilnic împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, pe raza judeţului Constanţa, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă pentru cei care vor alege litoralul Mării Negre drept destinaţie în vederea petrecerii perioadei de minivacanţă.

Astfel, jandarmii constănţeni vor executa misiuni alături de poliţişti, în localităţile Constanţa, Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche.

Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada 27 aprilie - 02 mai a.c., peste 450 de jandarmi constănţeni vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice, sportive, promoţionale ce vor fi organizate pe întreg litoralul, astfel: evenimentul muzical “Sunwaves” în perioada 26 aprilie - 02 mai; concursul de educaţie rutieră şi îndemânare pe bicicletă “Cupa DHS” organizat în Piaţa Ovidiu din mun. Constanţa în data de 27 aprilie; Festivalul Berii din mun. Constanţa în perioada 28 aprilie - 01 mai a.c.; festivalul gastronomic “Du Bonheur” în perioada 27 aprilie - 01 mai; “Sunset Festival” în Vama Veche în perioada 28-29.04; evenimentul auto„1 mai Tuning Fest 2018” în perioada 28 aprilie – 01 mai în zona portului turistic Mangalia; serbările câmpeneşti organizate în Tabăra „Delfinul” din Năvodari şi în pădurea „Fântâniţa” în data de 01 mai; festivalul de jocuri și reconstituiri istorice Dapyx Medgidia în perioada 27 - 30 aprilie; competiţia de kureş(lupte tătăreşti) ce va avea loc în Valu lui Traian în data de 01 mai; meciul de baschet A.S. Baschet Club Athletic Constanţa – C.S.M. Ştiinţa Bucureşti în data de 27 aprilie; meciul de fotbal A.S.S.C.S. Farul Constanţa – A.F.C.Metalul Buzău în data de 28 aprilie; meciul de rugby C.S. Năvodari - R.C.M. Galaţi în data de 28 aprilie, meciul de rugby A.C.S. Tomitanii Constanţa - C.S. Ştiinţa Petroşani în data de 28 aprilie; meciul de fotbal Axiopolis Cernavodă – Progresul Spartac în data de 28 aprilie; activitatea de picnic din zona Cheile Dobrogei în data de 01 mai.

De asemenea, în perioada 27 aprilie – 02 mai, zilnic, 20 jandarmi constănţeni vor fi prezenţi alături de poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, în timpul sosirii-plecării trenurilor de călători, în staţiile feroviare Constanţa şi Mangalia.

În zonele de competenţă, echipajele de jandarmerie vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp pentru luarea măsurilor legale, în situaţia săvârşirii unor fapte antisociale.

Totodată, în perioada 28 aprilie – 02 mai a.c., peste 130 de jandarmi vor acţiona zilnic pentru asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale la cele 32 de obiective din competenţă.

În perioada minivacanţei, jandarmii constănţeni vor desfăşura şi acţiuni preventive pe linia respectării normelor legale referitoare la activităţile de picnic, în scopul conştientizării cetăţenilor cu privire la importanţa deosebită a protejării mediului înconjurător dar şi pentru prevenirea incendiilor în zonele împădurite.

Pentru un plus de siguranţă şi în special pentru evitarea neplăcerilor în timpul minivacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, jandarmii constănţeni recomandă cetăţenilor următoarele:

- să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;

- să nu lase bunuri de valoare, în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme;

- să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi;

- să închidă autoturismele şi să le parcheze în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător;

- acordarea unei atenţii deosebite bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.);

- adoptarea unui comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;

- respectarea indicaţiilor forţelor de ordine şi evitarea implicării în conflicte de orice natură;

Reamintim turiştilor că se poate solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea celei mai apropiate patrule, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
aceiasi securisti si abuzatori de acum 30 de ani! mie personal, mi-e frica de ai. nu am incredere in ei si ii ocolesc cand ii vad.
0
0
Nici o nadejde.Cand ii vad ii ocolesc ,mi-e frica.
0
0
Daca retineti evenimentul de la un stadion, in care un contribuabil la stat, i-a replicat unuia in uniforma de ce il ia la misto, ca el il plateste; tablagiul i-a replicat daca ii ajung 20 de bani, sa-i dea el. DA! Eu vreau 20 de bani de la fiecare din cei 150 de tablagii care au venit la frecat sula pe litoral. 150 din ce spune acest articolas, dar in realitate sunt mult mai multi pomanagii. Stau in grupuri la colturi, iar dupa 4 ore de asa-zis lucru, se duc sa si-o frece cu o militianca in devenire.
1
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108