REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Accident de muncă la Sanatoriul în construcţie al avocaţilor

Accident de muncă la Sanatoriul în construcţie al avocaţilor

Replica API 9 noiembrie 2011 | 00:00 298

A căzut în gol de la etajul clădirii din Techirghiol

A căzut în gol de la etajul clădirii din Techirghiol

Un tânăr a ajuns la spital, în cursul dimineţii de marţi, 8 noiembrie a.c. Conform surselor noastre, acesta lucra pe şantierul din Techirghiol, loc în care se construieşte un sanatoriu balnear pentru avocaţii din România, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălţime de circa 5 metri. "În jurul orei 9 dimineaţa, am primit un apel prin care ne era anunţat un accident, o persoană de sex masculin, leşinată. Este vorba de un necunoscut, în vârstă de 28-30 de ani, care a căzut de la înălţime la locul de muncă. Când l-am preluat era în stare de inconştienţă şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa", a declarat pentru "Replica", dr.Vasile Popescu, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa. În momentul de faţă, pacientul se află internat pe secţia de ortopedie, prezentând doar o fractură de gleznă. Este conştient şi stabil hemodinamic, dar trebuie ţinut sub observaţie, au precizat medicii. Construcţia la care lucra tânărul este un proiect demarat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România, un proiect 100% privat, format din demisol, 3 etaje şi un etaj tehnic, clădire ce se ridică pe strada Victor Climescu nr. 40A din Techirghiol. Facem precizarea că în cursul zilei de ieri reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa încă nu stabiliseră dacă bărbatul accidentat era angajat cu forme legale de muncă.

Vom reveni.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108