rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

ACŢIUNE pentru prevenirea ACCIDENTELOR RUTIERE, 18 AMENZI pentru DEPĂŞIREA VITEZEI

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune în noaptea de 22 spre 23 iunie a.c. pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Activitățile au vizat și creșterea gradului de disciplină rutieră, privind respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto.

În acest context, polițiștii au legitimat 65 de persoane și au oprit pentru control aproximativ 50 de vehicule.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.600 de lei, dintre care 4 la Legea 61/1991 pentru fapte de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 14 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În acțiune au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

A.F.

joi, 24 iunie 2021490
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Local
28 iul 19:52LocalCunoscut INFRACTOR din CONSTANȚA, CĂUTAT și în FRANȚA

Lucaci Teodor Alin, care este anchetat la Constanța într-un dosar de furturi prin metoda ”Chei Potrivite”, este...1358

28 iul 11:48LocalSPITALUL din PALAZU se PREGĂTEȘTE de VALUL 4: cumpără echipamente medicale792
28 iul 00:20LocalVAL de INCENDII în județul Tulcea. Pompierii au INTERVENIT333
28 iul 01:13LocalAccident rutier în Cumpăna. Un PIETON a fost RĂNIT

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 27 iulie a.c., în localitatea Cumpăna, pe...497

28 iul 00:12LocalRestricțiile ar putea fi reintroduse, din cauza creșterii numărului de noi cazuri748
28 iul 21:43LocalNoi locuri de PARCARE, disponibile în zona Dacia656
28 iul 21:41LocalCOMPONENTE AUTO CONTRAFĂCUTE, RIDICATE de POLIȚIȘTI

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 32 de grile-bară design, mărfuri...503

28 iul 21:41LocalAventura „LUDIS Fest” continuă în parcurile din Constanța338
28 iul 21:42LocalMai mulți elevi din Constanța participă la programul de vară ”Hai la facultate”1148
28 iul 00:24LocalPrins BEAT la VOLAN, pe drumurile din județ

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un...674

28 iul 21:42LocalPolițiștii și jandarmii, RAZII în stațiunea MAMAIA587
28 iul 21:42LocalBărbat din Mangalia, condamnat pentru trafic de droguri!722
Vremea
30.4°25.9° - 30.4° miercuri, 28 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 6.56 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/49252220274842
5/40182244401
joker32331482920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 iul 00:00SportDavid Popovici s-a calificat la Tokyo 2020 în semifinalele de 100 m liber, proba lui favorită

David Popovici a concurat marţi la Tokyo 2020 în serii la 100 m liber, proba lui „de semnătură” și s-a...478

28 iul 00:00SportJO 2020: Programul finalelor de miercuri 28 iulie la Tokyo

...290

28 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis: „Prea multă presiune“, a afirmat Naomi Osaka după eliminarea de la Tokyo

Japoneza Naomi Osaka, eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la...364

28 iul 00:00SportJO 2020: Medalie de aur în valoare de 655.000 dolari pentru Hidilyn Diaz, prima campioană olimpică a Filipinelor

Viaţa se va schimba total pentru halterofila Hidilyn Diaz, devenită luni prima sportivă din Filipine care cucereşte...470

Local
28 iul 21:41LocalCOMPONENTE AUTO CONTRAFĂCUTE, RIDICATE de POLIȚIȘTI

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 32 de grile-bară design, mărfuri...503

28 iul 21:41LocalAventura „LUDIS Fest” continuă în parcurile din Constanța

Festivalul mișcării ajunge vineri, 30 iulie, în Parcul Tomis 2. Începând cu ora 16:00, puteți experimenta noua...338

28 iul 21:42LocalMai mulți elevi din Constanța participă la programul de vară ”Hai la facultate”

1148

28 iul 01:13LocalAccident rutier în Cumpăna. Un PIETON a fost RĂNIT

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 27 iulie a.c., în localitatea Cumpăna, pe...497

28 iul 00:12LocalRestricțiile ar putea fi reintroduse, din cauza creșterii numărului de noi cazuri

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat marţi că măsurile adoptate de la 1 august au legătură cu...748

28 iul 21:43LocalNoi locuri de PARCARE, disponibile în zona Dacia

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de amenajare a trei parcări...656

28 iul 00:24LocalPrins BEAT la VOLAN, pe drumurile din județ

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un...674

28 iul 21:42LocalPolițiștii și jandarmii, RAZII în stațiunea MAMAIA

În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru descurajarea faptelor...587

28 iul 21:42LocalBărbat din Mangalia, condamnat pentru trafic de droguri!

722

Politică
28 iul 14:01PoliticăAUR îi ”SPRIJINĂ” pe ELEVI, dar îi HUIDUIE pe TINERI

Membrii AUR sunt peste tot. Unde văd o mică adunare, hop și ei să protesteze pentru „dulcea lor țară”....969

28 iul 23:24PoliticăKlaus Iohannis: ”Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului”

Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia prin care situl Roșia Montană a fost acceptat pe lista Patrimoniului...290

28 iul 23:23PoliticăClaudiu Năsui anunță eliminarea unor sinecuri: 19 ani au luat banii degeaba și luau salarii colosale

1003

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...1853

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11216

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1408

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2154

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2633

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3454

Monden
28 iul 00:00MondenUn serial Pokemon live-action, pregătit de Netflix

Un serial Pokemon live-action, asemănător filmului „Detective Pikachu”, este pregătit de Netflix, potrivit unor...155

28 iul 00:00MondenCatherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt, în august la TNT

Catherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt sunt protagoniştii filmelor de acţiune şi...215

28 iul 00:00MondenGary Rossington, chitaristul trupei Lynyrd Skynyrd, operat pe cord

139

28 iul 00:00MondenJennifer Lopez a sărbătorit 52 de ani la bordul unui iaht, alături de actorul Ben Affleck

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez a sărbătorit, sâmbătă, 52 de ani la bordul unui iaht, distribuind pe...314

28 iul 00:00MondenAl doilea album al rapperului Pop Smoke apărut postum, în fruntea Billboard 200

„Faith”, al doilea album al rapperului Pop Smoke apărut postum, o colecţie de colaborări cu nume importante din...170

28 iul 00:00MondenSpotify va avea un flux cu noutăţi legate de artiştii preferaţi

147

Mapamond
28 iul 00:00MapamondCoronavirus: Israelul va folosi localizarea prin GPS pentru a verifica respectarea carantinei

Israelul va folosi mesaje text şi localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din ţările...147

28 iul 00:00MapamondCoronavirus: Danemarca va asigura o a treia doză celor inoculaţi cu vaccinuri diferite împotriva COVID-19

Persoanele inoculate cu două vaccinuri diferite împotriva COVID-19 vor primi o a treia doză în Danemarca, relatează...157

28 iul 00:00MapamondGuvernul britanic încearcă să excludă China din proiectele sale nucleare

136

Sănătate
28 iul 00:00SănătateAflă ce regim de slăbire ți se potrivește

Totul ar trebui să fie mult mai simplu astăzi când avem atât de multe surse de informare la îndemână. Însă...197

28 iul 00:00SănătateCe îngheţată să mănânci ca să nu te îngraşi

Îngheţata este pretutindeni desertul vedetă al sezonului estival, fiind la mare căutare mai ales când canicula...220

28 iul 01:49SănătateLeucoreea: de ce apare și de câte feluri este

184

28 iul 00:00SănătateObezitatea ar putea fi tratată cu un medicament experimental

Un studiu de fază 1, publicat în jurnalul științific The Lancet, sugerează că o combinație de medicamente ar...189

28 iul 00:00SănătateTotul despre schinduf sau fân grecesc: remedii, beneficii și contraindicații

Schinduful mai este numit și "fân grecesc" și este o plantă ce are numeroase beneficii pentru sănătate. Frunzele...156

28 iul 00:00SănătateRegimul alimentar la copiii cu vărsături

Vărsăturile și diareea sunt frecvente la bebeluși și copii mici. În majoritatea cazurilor, nu durează mai mult de...134

28 iul 00:00SănătateDieta DASH, reguli și beneficii pentru inimă

Dieta DASH îți permite să mănânci de toate, în timp ce slăbești treptat. Concepută inițial pentru...172

28 iul 00:00SănătateEpidemie de Norovirus la Râşnov. Peste 140 de persoane s-au prezentat la medic

O epidemie de Norovirus este în evoluţie în oraşul Râşnov, peste 140 de persoane prezentându-se la medic pentru...218

28 iul 01:40SănătateCoronavirus: 13 persoane internate, diagnosticate cu tulpina Delta, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași

142

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT