REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Actorul Moses J. Moseley, cunoscut din serialul 'The Walking Dead', a fost găsit mort

Actorul Moses J. Moseley, cunoscut din serialul 'The Walking Dead', a fost găsit mort

Replica API 3 februarie 2022 | 00:00 861

Actorul american Moses J. Moseley, interpretul unuia dintre cei mai populari "zombie" din serialul TV "The Walking Dead", a murit la vârsta de 31 de ani, a informat luni dimineaţă managerul său, Tabatha Minchew, pe Instagram, relatează EFE, citată de Agerpres.

Moses J. Moseley

Sursa foto: Moses Moseley, Instagram

Mai multe companii mass-media americane care au preluat ştirea semnalează că trupul neînsufleţit al actorului a fost găsit pe un pod care traversează autostrada din zona Hudson Bridge în Stockbridge (Georgia), la câteva zile după ce familia artistului semnalase dispariţia acestuia.

"Te amo @mosesmoseley, am petrecut ani incredibili de prietenie, ne-am distrat atât de mult împreună. Mă bucur că ai făcut parte din familia noastră vreme îndelungată. Măcar dacă am mai fi avut parte de ceva mai mult timp. Îmi va fi tare dor de tine", a scris Tabatha Minchew după aflarea acestei veşti triste.

Moses J. Moseley, care şi-a început cariera ca manechin şi actor în 2010, a devenit popular după ce a interpretat rolul personajului zombie "Mike" din serialul "The Walking Dead", între 2013 şi 2015. El a făcut parte şi din distribuţia serialului "Watchmen", difuzat de HBO, şi a jucat în filmul "The Hunger Games: Catching Fire" (2013).

Investigaţiile lansate de autorităţile americane pentru a clarifica circumstanţele acestui deces se axează asupra unei posibile sinucideri, iar surse din familia actorului au confirmat că trupul acestuia prezenta o rană provocată de un glonţ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cu arn mesager?
0
0
Cu arn mesager?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212