REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Afacerea "peruca" umple de bani nemţii: constănţencele îşi vând ieftin părul

Afacerea "peruca" umple de bani nemţii: constănţencele îşi vând ieftin părul

Replica API 30 mai 2011 | 00:00 1157

Profitând de faptul că este criză şi oamenii duc lipsa banilor, germanii vin şi cumpără la preţ redus plete din saloanele de înfrumuseţare din Constanţa. Părul este transformat mai apoi în peruci sau extensii de păr. O astfel de perucă, de 25 de centimetri, din păr natural, se comercializează la sume cuprinse între 800 şi 900 de lei sau chiar mai mult. Aproape de 7-8 ori mai puţin faţă de preţul pe care îl oferă cei care cumpără, la primă mână, părul celor dispuse să renunţe la el. Anul trecut, pe 30 de centimetri de păr, germanii ofereau 100 de lei. Acest preţ putea să scadă însă, la 80-90 de lei, în funcţie de textura părului. În 2011, preţurile au rămas aceleaşi, iar unul dintre saloanele care "colecţionează" păr este situat pe strada Soveja din Constanţa. De altfel, anunţuri care îi invită pe cei dispuşi să renunţe la păr în schimbul unor sume de bani au fost împrăştiate peste tot prin oraş. Potrivit datelor din anunţ, cei interesaţi sunt invitaţi la salonul de înfrumuseţare ISSA, de pe strada Soveja, în data de 3 iunie a.c. "Şi anul trecut s-a vândut păr natural la salonul ISSA, preţul fiind de maxim 100 de lei pentru 30 de centimetri. Atât este suma pe care o oferă persoanele care vin aici, o dată pe an, să cumpere părul. Nu sunt de naţionalitate română, sunt germani. Din părul pe care îl colectează direct de aici fac peruci", ne-au informat coafezele de la salonul de înfrumuseţare ISSA. În saloanele de înfrumuseţare, doamnele şi domnişoarele care îşi pun extensii de păr natural plătesc până la 300 de lei pe 2-3 extensii: "Este un preţ avantajos pentru ei. De aceea vin şi cumpără păr natural la acest preţ, pentru că perucile şi extensiile sunt mult mai scumpe", adaugă coafezele de la ISSA, despre afacerea privind vânzarea părului.

Roxana CĂLINESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108