Afganistan: Miniştrii din G7 condamnă restricţiile la libertatea femeilor
Miniştrii de externe ai ţărilor din G7 reuniţi în Germania până la sfârşitul săptămânii au condamnat restricţiile din ce în ce mai severe impuse de talibani libertăţilor femeilor afgane, obligate mai ales să poarte vălul integral în public, scrie AFP.
"Condamnăm introducerea unor măsuri din ce în ce mai restrictive, care reduc drastic capacitatea a jumătate din populaţie de a participa la societate" în mod liber şi cu drepturi egale, au afirmat miniştrii într-un comunicat, citează Agerpres.
Ei s-au referit, printre altele, la un decret promulgat săptămâna trecută care impune femeilor portul voalului integral în public.
La sfârşitul lui martie, talibanii au închis, de asemenea, liceele şi colegiile pentru fete, la doar câteva ore după redeschiderea lor, anunţată de mult timp.
Ei se izolează "astfel şi mai mult de comunitatea internaţională", au subliniat miniştrii G7, cerându-le să ia măsuri "urgente" de ridicare a restricţiilor impuse fetelor şi femeilor.
Şefii diplomaţiei se reunesc până sâmbătă în oraşul Wangels, pe malul Mării Baltice. Sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse va fi în centrul discuţiilor.
G7 reuneşte şapte dintre cele mai bogate puteri de pe planetă: Germania, Franţa, Italia, Canada, Statele Unite Japonia şi Regatul Unit.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...204
Ambasada Rusiei la Bucureşti cataloghează drept „speculaţii” informaţiile privind starea de sănătate precară...313
''Zero Covid'': Autorităţile din Shanghai au anunţat marţi că s-a încheiat epidemia de coronavirus (cu excepţia...87
Grecia a anunţat miercuri că de la 1 iunie măştile de protecţie în avioane şi în spaţii publice închise nu vor...85


ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 4.37 m/s
Presiune: 1026 milibari

Câştigătoarea titlului de campioană a Angliei la fotbal în acest sezon va fi decisă în ultima etapă, după ce FC...84
Clubul FC Barcelona nu este dispus să plătească mai mult de 35 de milioane de euro pentru Robert Lewandowski,...74
Ciclistul eritreean Biniam Girmay (Intermarche - Wanty) a câştigat surprinzător, marţi, la sprint, etapa a 10-a a...74
Spaniolul Feliciano Lopez, unul dintre "veteranii" circuitului profesionist de tenis, a pus capăt unei serii de 79 de...78


La data de 19 mai a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au procedat la...467
Urmare a cercetărilor în 3 dosare penale care vizează săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, respectiv...336
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a informat că, în cursul zilei de miercuri, la nivel naţional, prin...272
Lucrările de remediere a avariei pe conducta magistrală de apă, cu diametrul de 800 mm, din incinta Sursei Cișmea 1C...327
Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, a declarat, joi, că războiul din Ucraina, provocat de Rusia, a generat...83
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că realitatea actuală, determinată de războiul Rusiei împotriva...82
Guvernul pregăteşte noi măsuri fiscale. Potrivit unor surse, Executivul ia în calcul recalcularea taxelor şi...292
Miniştrii Apărării român şi portughez, Vasile Dîncu şi Helena Carreiras, au semnat, joi, la Bucureşti, Acordul...276
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4128
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3346
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2361
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6130
Prima ediţie a Festivalului Miez se desfăşoară în perioada 20 - 22 mai, în Bucureşti, pe malul lacului...91
Amber Heard a respins ferm, marţi, acuzaţiile avocaţilor lui Johnny Depp care o acuză că a fost violentă,...80
Charlie Watts, bateristul The Rolling Stones, ar fi lăsat soției și fiicei sale o avere de 30 milioane de lire...82
Actorul şi regizorul nord-irlandez Kenneth Branagh îl va interpreta pe prim-ministrul britanic, Boris Johnson, în...79
''Zero Covid'': Autorităţile din Shanghai au anunţat marţi că s-a încheiat epidemia de coronavirus (cu excepţia...87
Între 200 şi 300 de persoane au manifestat marţi la Londra pentru a cere guvernului britanic să refuze să-l...75
Grecia a anunţat miercuri că de la 1 iunie măştile de protecţie în avioane şi în spaţii publice închise nu vor...85
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, 85 de ani, avea "sclave sexuale" la petrecerile pe care le organiza în...624
Ministerul Sănătăţii a informat că în unităţile sanitare de profil sunt internate 760 de persoane cu COVID-19,...85
O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU)...77
Guvernul României a aprobat miercuri o hotărâre care vizează conținutul și metodologia de colectare și raportare...398
18 europarlamentari, printre care și medicul român Tudor Ciuhodaru, au înaintat Parlamentului European o propunere de...448