REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Agent de la penitenciar, condamnat pentru trafic de influenţă

Agent de la penitenciar, condamnat pentru trafic de influenţă

Replica API 5 noiembrie 2014 | 00:55 207

Liviu Vasile Stamate, agent principal în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, arestat preventiv din 3 august pentru trafic de influenţă, a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la doi ani de închisoare cu executare. „Condamnă pe inculpatul Liviu Vasile Stamate la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă - fapta din 23.07.2014; Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă – fapta din 02.08.2014. Dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse aplicate, respectiv de 6 luni, astfel că în final inculpatul Liviu Vasile Stamate execută pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare”, se arată în decizia Tribunalului pronunţată marţi, 4 noiembrie. Sentinţa nu este definitivă. De asemenea, magistraţii au menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Reamintim că Liviu Vasile Stamate este acuzat de părocurori că, în cursul lunii iunie, ar fi pretins de la un denunţător suma de 400 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă factorii de răspundere din Penitenciarul Poarta Albă, în vederea transferării denunţătorului la Secţia Valu lui Traian. Totodată, el este acuzat că, la data de 29 iunie, ar fi pretins de la un alt denunţător 1.500 de euro, pentru a interveni pe lângă persoanele competente din cadrul penitenciarului, pentru ca aceştia să îl propună pe denunţător la comisia de liberări condiţionate. Ca urmare a acestui denunţ, la data de 2 august, a fost organizat un flagrant, în urma căruia inculpatul a fost depistat în timp ce a primit suma de 1500 de euro şi 1300 de lei, în schimbul traficării influenţei.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108