REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Agenţii de pază de la Penitenciarul Poarta Albă nu vor mai îngheţa de frig: unitatea s-a dotat cu foişoare noi

Agenţii de pază de la Penitenciarul Poarta Albă nu vor mai îngheţa de frig: unitatea s-a dotat cu foişoare noi

Replica API 4 octombrie 2012 | 00:00 720

Achiziţii din fonduri proprii

Achiziţii din fonduri proprii

Investiţii de miliarde la Penitenciarul Poarta Albă. Agenţii de pază nu vor mai tremura iarna aceasta de frig. Din venituri proprii, conducerea unităţii penitenciare a reuşit să doteze Sectorul Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar cu 13 foişoare de pază moderne. Comisarul şef de penitenciare, Gelu Dănuţ Dincă, a declarat în exclusivitate pentru cotidianul "Replica" de Constanţa faptul că intenţionează să realizeze un pavilion de detenţie la standarde europene, cât şi reabilitarea Secţiei IV Regim Maximă Siguranţă şi Regim Închis şi a Secţiei V Regim Semideschis, clădiri construite în 1990.

Reporter: Domnule comisar şef Gelu Dănuţ Dincă, care sunt cele mai recente investiţii pe care le-aţi făcut la Penitenciarul Poarta Albă?

Gelu Dănuţ Dincă: Pentru asigurarea serviciului de pază în bune condiţii, am decis să înlocuim foişoarele existente cu unele noi, investiţia fiind făcută din venituri proprii. Am achiziţionat un număr de 13 cabine de pază, pentru înlocuirea celor cu un grad avansat de uzură, aflate pe perimetrul locului de deţinere, astfel încât cadrele să aibă asigurate condiţii decente pentru executarea serviciului de pază. Tot din fonduri proprii, conducerea Penitenciarului Poarta Albă a reuşit să mai achiziţioneze câteva utilaje pentru îmbunătăţirea condiţiilor de preparare a hranei pentru persoanele private de libertate. Mă refer la aparate de curăţat cartofi, maşini industriale de tocat zarzavat, cuptoare, plite şi maşini de spălat vesela. Pentru Dispensarul Medical am achiziţionat un ecograf destinat acordării asistenţei medicale persoanelor private de libertate. De asemenea, au fost achiziţionate un grup electrogen nou, care va asigura surplusul de consum de energie electrică, cât şi două autoturisme, prin programul Rabla, pentru munca operativă, atât pentru Secţia exterioară Valu lui Traian, cât şi pentru Penitenciarul Poarta Albă. Autoturismele din dotare au o vechime de peste 12 ani, întreţinerea costă foarte mult, iar siguranţa în exploatare este aproape de zero. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, am demarat o procedură pentru achiziţionarea a 20 de calculatoare şi imprimante pentru a dota unele sectoare cu tehnică de calcul nouă care să asigure o viteză sporită de prelucrarea datelor. Acestea sunt investiţiile pe care ni le-am putut permite în acest an, dar sperăm ca de anul viitor, în funcţie de cât vom munci, să continuăm achiziţia de bunuri care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, cât şi condiţiile de muncă ale personalului. Totalul investiţiilor din acest an se ridică la 8 miliarde de lei.

Rep.: De cât timp nu au mai fost schimbate foişoarele Penitenciarului Poarta Albă?

G.D.D.: Lucrez în acest penitenciar din 1987 şi unele dintre ele existau de ani buni, iar cele mai noi sunt din perioada '90-'95. Ele au fost construite cu material lemnos sau din tablă şi nu asigură confortul termic, vizibilitate şi condiţii optime de desfăşurare a misiunilor de pază. În perioada caldă, fiind din tablă, se lucrează la temperaturi extraordinar de mari, iar în sezonul rece - temperaturi extraordinar de mici. Erau condiţii de desfăşurarea activităţii total neprielnice şi trebuia să ne aplecăm atenţia şi asupra condiţiilor de muncă ale personalului în contextul în care se pune foarte mare accent pe asigurarea condiţiilor de detenţie. Două foişoare au fost transportate la Secţia exterioară Valu lui Traian, iar restul de 11 vor rămâne la Penitenciarul Poarta Albă. Foişoarele au fost achiziţionate de la o firmă din Bucureşti şi au în dotare instalaţie electrică, instalaţie pentru telefon, măsuţe, instalaţie pentru montarea unor proiectoare, sunt izolate termic. Urmează să demolăm foişoarele vechi pentru a le monta pe cele noi. Sindicatul ne-a făcut cadou în 2011 un foişor de 100 de milioane, iar costurile celorlalte s-a ridicat cam la 50 de milioane. Avem aproximativ 300 de angajaţi numai la sectorul de pază. Avem 17 angajaţi pe tură la foişoare. Diferenţele dintre actualele foişoare şi cele vechi sunt extraordinar de mari. Angajaţii nu vor mai tremura în această iarnă de frig. În fiecare dimineaţă vedeam angajaţii cum râcâiau gheaţa de pe geamuri. Nu mai puteam să ţinem angajaţii 12 ore în frig. Iarna le asigurăm ceai fierbinte. Din cauza personalului insuficient a crescut şi numărul de îngrijiri medicale. Ar trebui să avem personal mai mult, dar nu s-au făcut angajări, volumul de muncă s-a mărit şi se reflectă şi în numărul de concedii medicale.

Rep: Ce proiecte intenţionaţi să implementaţi în viitorul apropiat privind îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie?

G.D.D.: Suntem în derularea unor proceduri de executare a unor proiecte tehnice pentru amenjarea unor curţi de plimbare şi un nou sector de vizită şi acces în Penitenciarul Poarta Albă. De asemenea, vrem să reabilităm Secţia IV Regim Maximă Siguranţă şi Regim Închis şi Secţia V Regim Semideschis, construite în 1990, pe care dorim să le aducem la standardele europene. Secţiile cu o vechime foarte mare vor fi înlocuite de un pavilion de detenţie nou, care să preia persoanele private de liberate cazate în spaţiile respective. Vrem să executăm şi două puţuri pentru forarea apei din sursă proprie.

Rep.: Unde vor fi mutaţi deţinuţii pe perioada executării lucrărilor de reabilitare a secţiilor propuse pentru modernizare?

G.D.D.: Secţiile pe care dorim să le modernizăm nu vor fi închise, lucrările se vor executa treptat. Dacă vor exista cazuri de deţinuţi care nu vor avea loc în unitate, probabil că pe perioada lucrărilor vor fi transferaţi pentru o perioadă limitată de timp la alte unităţi penitenciare din ţară. Sperăm ca lucrările să nu dureze foarte mult şi să existe fonduri suficiente pentru materializarea proiectului.

Rep.: Când credeţi că vor debuta aceste lucrări şi care ar fi valoarea investiţiei privind reabilitarea secţiilor?

G.D.D.: Valoarea investiţiei va rezulta după realizarea proiectului, apoi se va stabili şi termenul de execuţie. Sunt câţiva paşi de urmat, care vor necesita timp. O parte din lucrări vor fi realizate cu fonduri proprii aşa cum au fost finanţate şi lucrările de la centerala termică. Noi am vrea să demarăm lucrările cât mai repede, într-un timp cât mai scurt. Paradoxal, pe perioadă de criză numărul contractelor de prestări servicii au crescut. Persoanele private de libertate care au fost selectate la muncă şi-au făcut datoria. Au lucrat la obiective foarte importante din Constanţa, respectiv parcuri eoliene, autostradă. Prin munca pe care o realizează la nivel de penitenciar şi prin acţiunile de voluntariat deţinuţii au înţeles să susţină comunitatea locală, iar folosirea lor la muncă este şi un deziderat al nostru, astfel încât să-i ajutăm la reintegrarea în societate. Prin prestarea unor activităţi, deţinuţii câştigă bani şi astfel se pot întreţine singuri, unii chiar îşi ajută familiile lor.

Rep.: Cum reuşiţi să atrageţi agenţii economici să încheie contracte cu Penitenciarul Poarta Albă?

G.D.D.: Destul de greu. Mulţi sunt reticienţi să folosească deţinuţii la muncă. Au rămas cu ideea că sunt periculoşi, însă lucrurile nu sunt aşa.

Rep.: Care ar fi beneficiile agenţilor economici şi ce mesaj aţi dori să le transmiteţi?

G.D.D: Şi deţinuţii fac parte din societate, iar prin folosirea la muncă pe noi ne costă mai puţin prevenţia unei fapte negative decât tratarea ei. Pe noi, societatea, ne costă mai mult să ţinem un deţinut în penitenciar decât să-i oferim o activitate. Dintr-un om cheltuitor încercăm să facem un om productiv. Este o perioadă grea, dar trebuie să gândim pozitiv. Şi deţinuţii sunt ai societăţii şi nu trebuie să-i marginalizăm. Dacă-i marginalizăm nu vom face altceva decât să creăm costuri suplimentare pentru noi toţi. Tarifele sunt negociate cu agenţii economici astfel încât să fie acoperită munca deţinuţilor şi toate părţile să fie mulţumite.

Rep.: Câţi deţinuţi pot fi angrenaţi la muncă?

G.D.D.: Avem aproximativ 300 de persoane private de libertate disponibile pentru muncă. În sezonul rece putem încheia contracte pentru dezăpezire. Am avut contracte cu primările din Agigea, Tuzla, Mufatlar. Deţinuţii au executat lucrări de curăţenie în parcuri, cimitire, montat dale. Multe instituţii vor să prestăm servicii în mod gratuit, dar trebuie să producem şi noi. Ajutăm unităţile care nu au fondurile necesare, precum spitalele, azilele de bătrâni, ambulanţa.

Rep.: Cât cheltuie statul lunar cu întreţinerea unui deţinut în penitenciar?

G.D.D.: Puţin peste 2.000 de lei. În ultima perioadă s-a constatat o creştere a numărului de deţinuţi. Dacă până acum creşterea anuală a deţinuţilor era de aproximativ 100 de deţinuţi, acum înregistrăm 100 de deţinuţi în două-trei luni. La finele anului trecut în Penitenciarul Poarta Albă existau undeva la 1400 de deţinuţi şi acum avem aproape 1700 de deţinuţi. De aceea încercăm să reabilităm şi secţiile existente, astfel încât să asigurăm o corelare între solicitări şi locurile de cazare.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108