REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Agitaţie la Oil Terminal: la sfârşitul lunii, se alege un nou Consiliu de Administraţie

Agitaţie la Oil Terminal: la sfârşitul lunii, se alege un nou Consiliu de Administraţie

Replica API 21 martie 2016 | 00:00 1019

12 candidaţi pe 7 locuri

12 candidaţi pe 7 locuri

Nu a trecut nici un an de la instalarea actualului Consiliu de Administraţie (CA) de la Oil Terminal SA, că Broadhurst Investments Ltd, acţionar minoritar al societăţii de stat constănţene, a cerut noi alegeri, pentru şedinţa de pe 28/29.03.2016 a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). Toţi cei 7 membri ai CA-ului din prezent şi-au depus candidaturilor, iar acestora li s-au alăturat alţi 5, printre care un fost preşedinte de CA la Oil Terminal, precum şi veşnicul candidat perdant, fost angajat şi lider de sindicat în compania constănţeană. Ordinea de zi a AGA are în total şase puncte, în afara alegerii unui nou CA putând fi remarcate punctul privind stabilirea indemnizaţiilor pentru administratori, precum şi cel referitoar la aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli (BVC) al Oil Terminal pentru anul 2016.

Toţi cei 7 administratori ai Oil Terminal candidează şi pentru noul CA, după cum urmează: Toma Bogdan Costreie, Daniel Marius Crişan, Cristian Florin Gheorghe, Elena Daniela David, Dan Păun, Staar Rating SRL, prin Dan Cristian Bărbulescu şi Dumitru Matei. În plus, şi-au depus candidaturi şi alţi doritori: Cătălin Constantin Grigorescu, Dan Codescu, Bogdan Valentin Ghiţă, Gabriela Tănase şi Niculae Ţicu. În vârstă de 40 de ani, constănţeanul Cătălin Constantin Grigorescu este stabilit în Bucureşti, avocat partener la bpv Griogescu Ştefănică din 2006, partener din 2012 la Fractla Insolvenţă, iar din 2013 la BACG Capital Advisers.

Grigorescu este specializat în consilierea clienţilor corporatişti, management, tranzacţii etc, iar înaintea studiilor de Drept din Bucureşti a terminat în 1994 cursurile de Matematică- Informatică ale liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Bogdan Valentin Ghiţă, de 46 de ani, din Bucureşti, este expert în Ministerul Energiei, specializat în finanţe, bănci şi marketing, trecut şi pe la AVAS şi OPSPI. Ghiţă a reprezentat statul în Hidroelectrica, Electrica, Electrocentrale Bucureşti, Complexul Energetic Oltenia, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare etc.

Înscris în cursa pentru şefia Oil Terminal este şi Dan Codescu, de 62 de ani, fost preşedinte al CA-ului societăţii de stat constănţene. Codescu este şi el expert la Ministerul Energiei, de asemenea angajat OPSPI, Ministerul Economiei, reprezentant al statului la Complexul Energetic Hunedoara, Electrocentrale Bucureşti, Conpet etc. În perioada anilor ’70- ’80, Dan Codescu a proiectat piese şi tehnologii pentru Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Soţia sa, Olguţa, este pensionară a băncii de stat Eximbank, în timp ce fiul lor, Alexandru Codescu, este angajat al Oficiului Naţionale pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

Singura femeie nou candidată la CA-ul Oil Terminal, Gabriela Tănase, nu este însoţită de nici un fel de informaţie despre pregătirea sa. După cum era de aşteptat, Niculae Ţicu, fost angajat şi lider de sindicat la Oil Terminal, s-a înscris din nou în cursa pentru un post de administrator, aşa cum a făcut de fiecare dată în ultimii ani, fără succes până acum.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108