REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Agresorii şi mituitorii poliţiştilor din Lumina, condamnaţi cu suspendare

Agresorii şi mituitorii poliţiştilor din Lumina, condamnaţi cu suspendare

Replica API 19 octombrie 2011 | 00:00 187

Au găsit înţelegere şi blândeţe la Tribunal

Au găsit înţelegere şi blândeţe la Tribunal

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în privinţa celor doi indivizi care au încercat să-l mituiască pe şeful Poliţiei Lumina, Ionel Muşat. Astfel, Iaşar Menzat, cercetat pentru ultraj şi dare de mită, a primit 8 luni de închisoare cu suspendare, iar afaceristul Adrian Bucăluţă, cercetat pentru dare de mită, a primit 2,5 luni cu suspendare. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile. Unele persoane s-au arătat nemulţumite de pedepsele extrem de mici aplicate celor doi, mai ales că este vorba şi despre acte de violenţă împotriva unor poliţişti. De precizat că cei doi au, în continuare, interdicţie de a părăsi localităţile de domiciliu, până la rămânerea definitivă a pedepsei. Iaşar Menzat a fost trimis în judecată după ce, aflat în stare de ebrietate, a lovit cu pumnul în faţă un poliţist local, care venise împreună cu mai multe poliţişti de la Ordine Publică, solicitaţi să intervină, întrucât Menzat făcea scandal în cartierul de romi. Mai mult, acesta a aruncat cu pietre în maşina Poliţiei. Comandantul Poliţiei Lumina, Ionel Muşat, i-a întocmit dosar penal pentru ultraj. Numai că, între timp, Menzat, ajutat de afaceristul Adrian Bucăluţă, a încercat să-l mituiască pe poliţist cu suma de 500 de lei. Însă poliţistul anunţase DGA-ul care a efectuat un flagrant.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108