REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Alain Prost: Întreaga mea carieră şi viaţă au fost legate de Ayrton Senna

Alain Prost: Întreaga mea carieră şi viaţă au fost legate de Ayrton Senna

Replica API 1 mai 2019 | 00:00 479

La 25 de ani de la comemorarea legendarului pilot Ayrton Senna, triplu campion mondial de Formula 1, marele său rival Alain Prost, cvadruplu campion mondial, a declarat că întreaga sa carieră şi viaţă au fost legate de numele brazilianului, relatează agenţiile de presă.

Senna şi-a găsit sfârşitul pe 1 mai 1994, la 34 ani, în parapetele virajului Tamburello, a circuitului de la Imola, iar accidentul a marcat milioane de telespectatori, martori ai dispariţiei carismaticului pilot.

''Sunt lucruri care nu se pot explica complet, a declarat Prost într-un interviu pentru AFP. Nu există o zi în care să nu se vorbească de asta. Pe reţelele de socializare, în toate zilele, este fenomenal. Pentru a rezuma, am trecut de la o lume a specialiştilor în Formula 1, la o lume complet deschisă. Atunci a apărut interesul enorm al media, pentru că era o bătălie umană între doi piloţi cu caractere şi carisme diferite, din culturi diferite şi cu educaţie diferită. Această rivalitate a fost incredibilă, dar ea a fost mereu legată în mod nefericit de moartea lui Senna. În realitate, eu am pilotat în aceeaşi echipă cu el doar doi ani, iar lupta dintre noi a fost de 4-5 ani. Am făcut multe lucruri, am câştigat curse şi campionate fără el, dar istoria noastră este total legată. Nu există niciun moment dacă vorbeşti de Prost să nu pomeneşti şi de Senna şi invers. Nu doar cariera mea, ci întreaga mea viaţă este legată de el. Trăiesc cu asta de 30 ani''.

Prost a concurat în Formula 1 între 1980 şi 1993, în timp ce Senna a debutat în 1984. Cei doi au fost coechipieri la McLaren în 1988 şi 1989, când Senna a câştigat titlul mondial în primul an, iar Prost în al doilea an.

Prost a criticat filmul documentar ''Senna'', regizat de britanicul Asif Kapadia, care s-a concetrat pe rivalitatea dintre cei doi piloţi: ''Au existat cazuri de animozitate, din partea unora care au văzut filmul, care este total idiot. E o ruşine. Când merg în Brazilia, sunt probabil mai bine cunoscut decât în Franţa. Există o pasiune incredibilă şi ceva care s-a transformat în respect, pentru că fac parte din Fundaţia Senna şi am fost mereu apropiat de familia lui''.

În cariera sa, Senna a cucerit trei titluri mondiale (1988, 1990, 1991), a obţinut 41 de victorii, 65 de pole position, 80 de podiumuri în cariera lui de Formula 1.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Te droghezi ?
1
1
AL dracului de Sena. Noua ni se spunea ce mare campion a disparut. Doar de 3 ori a luat titlul, si acum sunt o gramada care il iau si a 5-a oara. Oricum, Senna se pensiona. Sa nu facem legende din toate ciurucurile.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212