REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

APELE ROMÂNE LANSEAZĂ LICITAȚIA pentru AMENAJAREA complexă a PLAJELOR din MAMAIA

APELE ROMÂNE LANSEAZĂ LICITAȚIA pentru AMENAJAREA complexă a PLAJELOR din MAMAIA

Replica API 15 septembrie 2021 | 15:37 2036

Administrația Națională Apele Române intenționează să organizeze un concurs pentru amenajarea complexă a plajelor din staţiunea Mamaia. Proiectul propune realizarea unei infrastructuri care să asigure accesul nemijlocit tuturor cetăţenilor, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, stabilirea unor zone speciale pentru copii și echipamente specifice pentru locurile de joacă, asigurarea de puncte de prim ajutor, și acces facil al echipelor de intervenţie (salvamar și ambulanţă), adaptate noului spaţiu, dar și altele.

Sursa foto: adevărul.ro

Administrația Națională Apele Române a lansat o licitație publică pentru atribuirea contractului de servicii de pregătire, organizare şi jurizare a concursului internaţional de soluţii cu tema "Amenajarea complexă a plajelor din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa". Zona la care face referire concursul este localizată în municipiului Constanţa, în Stațiunea Mamaia. Zona studiată este delimitată astfel: la sud, zona Hotel Sulina și la nord, zona Arena Regia – Năvodari. Valoarea totală estimată a contractului este de 270.000 lei.

Cum se va desfășura concursul

Concursul va fi împărțit în trei faze, astfel: faza I - Predarea documentaţiei complete de concurs: 45 de zile calendaristice din momentul recepţiei documentelor, documentaţiilor, studiilor şi planurilor necesare întocmirii temei şi documentaţiei de concurs; faza II - Lansarea concursului – în termen de 5 zile lucrătoare din momentul aprobării documentaţiei complete de concurs de către Apele Române; faza III — Desfăşurarea, jurizarea şi desemnarea câştigătorului concursului timpul de desfășurare a procedurii de concurs, de la lansarea concursului la predarea proiectelor, se va stabili împreună cu Apele Române în cadrul etapei II, după finalizarea documentației complete de concurs.

Care este scopul acestei licitații

Proiectul de protecţie costieră în zona Mamaia face parte din Proiectul major "Reducerea Eroziunii costiere, faza II, 2014 — 2020", implementat de Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, prin Programul Operaţional de Infrastructura Mare 2014-2020. Scopul acestui proiect îl constituie realizarea unui spaţiu public care, prin calitatea dezvoltării sale arhitecturale şi funcţionale, să satisfacă nevoile şi exigenţele utilizatorilor săi, turiştii sosiţi atât din ţară cât şi din străinătate. Accesibilitatea este principala însuşire a spaţiului public şi prima care trebuie luată în considerare în abordarea proiectului, iar în acest context Administraţia Naţională Apele Române îşi propune un proiect de amenajare care va avea caracter de unicitate și reprezentativitate. Proiectul propune realizarea unei infrastructuri care să asigure accesul nemijlocit tuturor cetăţenilor, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, stabilirea unor zone speciale pentru copii și echipamente specifice pentru locurile de joacă, asigurarea de puncte de prim ajutor, și acces facil al echipelor de intervenţie (salvamar și ambulanţă), adaptate noului spaţiu, asigurarea utilităţilor (apă, canalizare și energie electrică) și a sistemelor de colectare și reciclare a deșeurilor, proiectarea și garantarea unor spaţii verzi în zonele de tranziţie (linii mediane și limita de vest) — crearea unor perdele vegetative armonizate zonei de plajă.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Spuneti ma ca incepe targuiala adica cine da mai mult,nu legal,pe acte ca la licitatie adica.
5
0
cimentati,asfaltati si betonati tot!copacii ramasi,defrisati.Asa cred mirletzi ca trebuie sa arate o plaja,statiune!
2
0
si castiga o firma cu 1 angajat verisorul din PNL
7
0
Alti bani sifonati de firmele capusa. Plaja e plaja, ce poti sa ii faci mai mult.
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108