REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Asigurătorii vor putea acorda reduceri de primă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Asigurătorii vor putea acorda reduceri de primă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii

Replica API 5 august 2017 | 00:00 298

UNSAR:

UNSAR:

Asigurătorii vor putea acorda, în premieră, reduceri de primă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, conform noii legislații RCA, informează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) într-un comunicat în care explică noutățile pe segmentul asigurărilor auto după intrarea în vigoare a normei RCA, scrie Agerpres.

"În premieră, sistemul de corectare a tarifului de primă va permite acordarea de către asigurători a unor reduceri persoanelor cu deficiențe locomotorii", precizează UNSAR.

De asemenea, în ceea ce privește decontarea directă, noua legislație prevede ca până la 1 octombrie, asigurătorii să încheie un acord de reglementare a decontării directe, pe care o vor oferta obligatoriu, la un cost suplimentar, opțiunea cumpărării acesteia revenind clientului.

"Decontarea directă presupune ca reparația să fie plătită de către asigurătorul RCA al păgubitului, care își va recupera prejudiciul de la asigurătorul șoferului vinovat", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, termenul pentru constatarea prejudiciilor de către asigurătorul RCA a fost redus la trei zile lucrătoare.

Pe segmentul de realizare a reparației, odată cu noul cadru legal, societățile de asigurare vor fi obligate să menționeze pe procesul verbal dreptul persoanei prejudiciate de a se adresa oricărei unități reparatoare. De asemenea, soluțiile tehnice finale de remediere a avariilor vor fi stabilite de service-uri, ca și până acum, în acord cu documentația tehnică din manualul de reparație al producătorului auto.

"Acest aspect este mai bine clarificat de normă de această dată, chiar dacă operațional acesta funcționa și până acum prin procesul de reconstatare funcțional la nivel de piață. Având în vedere că un criteriu luat în calcul în stabilirea daunalității o reprezintă evaluările service-urilor, este esențial ca asigurații să fie foarte atenți la documentele doveditoare emise de către unitățile reparatoare și să știe că noua lege prevede că folosirea de piese contrafăcute se poate pedepsi penal", mai arată UNSAR în documentul menționat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108