rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 30 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Asistentul de la Medicină Legală acuzat că a cerut ȘPAGĂ, transferat!

Asistentul acuzat că ar fi cerut 1.000 de lei femeii care și-a pierdut copila, a fost transferat, pe o perioadă de 60 de zile, pe Secția de Anatomie Patologică, de la Serviciul de Medicină Legală. În plus, a fost declanșată o anchetă disciplinară și, dacă se va dovedi că este vinovat, se vor lua măsurile ce se impun, acesta putând chiar să-și piardă locul de muncă.

"La nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa este constituită o Comisie Disciplinară care va analiza activitatea asistentului Alexiu Emil în cadrul Serviciului de Medicină Legală şi, dacă se va constata că există abateri de la conduita profesională, vor fi luate măsurile legale care se impun. De asemenea a fost sesizat Ordinul Asistenţilor Medicali în cazul asistentului Alexiu Emil. Începând cu 8 decembrie 2016 asistentul medical Alexiu Emil nu mai activează la Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța, fiind detașat pentru o perioadă de 60 de zile la Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța. După finalizarea anchetei disciplinare se vor lua măsurile legale ce se impun", potrivit unui comunicat de presă al SCJU. Amintim că o minoră de 12 ani și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. Roxana Maria T. provenea dintr-o familie cu probleme financiare, iar în cursul zilei de 30 noiembrie anul curent se juca pe strada Steagului din municipiu. Nu se știe ce căuta în interiorul unui bloc aflat în construcție, aflat la numărul 56, însă cert este că fata se urcase până la etajul cinci. Într-un moment de neatenție, aceasta a căzut în interiorul clădirii, impactul cu solul fiind atât de puternic, încât leziunile suferite au fost incompatibile cu viața. Cei aflați la fața locului au sunat la 112, ajungând imediat un echipaj SMURD C cu medic. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru minoră, constatâdu-i-se decesul. Trupul neînsuflețit a fost depus la morgă în vederea efectuării necropsiei. Întrucât copila nu era supravegheată și clar nu avea ce căuta în acel loc, oamenii legii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă. Ulterior, mama fetei, Luminița Mangir, a declarat că a trecut prin mai multe obstacole, unul dintre ele legându-se de faptul că niște angajați de la morgă, care se pare că ar fi asistenți, i-au cerut suma de 1.000 de lei pentru necropsie, lucru ce acum se verifică pentru că, în mod normal, nu trebuie solicitată această sumă, mai ales că este vorba despre o moarte suspectă, caz în care costul este suportat de unitatea de anchetă. Întrucât nu existau nici bani pentru înmormântare, oamenii s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a strânge.

miercuri, 7 decembrie 201621
Comentarii
mai mult...Replica
29 oct 17:53ReplicaVERGIL CHIȚAC a PRELUAT funcția de PRIMAR, în prezența lui ORBAN!

Prefectul Județului Constanța, Silviu Coșa, a convocat, în ședința de constituire a Consiliului Local Constanța,...3976

30 oct 00:55ReplicaPREMIERUL ORBAN, despre PROBLEMELE Constanței: INAMICUL nostru e PSD! Video683
30 oct 00:46ReplicaVERGIL CHIȚAC: De AZI începe SCHIMBAREA la FAȚĂ a CONSTANȚEI! Video875
30 oct 01:46ReplicaLângă MĂNĂSTIREA construită ILEGAL într-o REZERVAȚIE naturală se va RIDICA… un HOTEL

Schitul „Sf. Gherman” a fost înființat în toamna lui 2011, la marginea rezervației naturale Canaraua Fetei, în...1082

30 oct 00:21ReplicaNOUL președinte al Consiliului Judeţean PREGĂTEŞTE DEMITERI în LANŢ! VIDEO1599
30 oct 00:00ReplicaSTILA SARAFU BAGĂ BĂȚUL prin GARD în SCANDALUL cu Done!1599
30 oct 00:35ReplicaGATA, am SCĂPAT OFICIAL de PSD! CHIȚAC și LUPU se apucă de treabă!

Zi istorică pentru Constanţa! Joi, 29 octombrie 2020, PNL Constanţa a preluat frâiele municipiului şi judeţului,...602

30 oct 00:55ReplicaCristina RIZEA: Registrul Spațiilor Verzi, FIȚUICA lui FĂGĂDĂU cu care ne-a SCOS OCHII înainte de ALEGERI. Video474
30 oct 00:00ReplicaLACUL Nuntași, SALVAT de o mână de OAMENI INIMOȘI887
30 oct 00:00ReplicaUn IMOBIL cu 4 ETAJE se CAZEAZĂ în ZONA Campusului Universitar

Lake Street Residence SRL, controlată de asociatul unic Deac Mioara, va modifica imobilul pe care îl ridică pe strada...395

30 oct 00:30ReplicaPRIMARUL orașului NĂVODARI, Florin CHELARU, a fost REÎNVESTIT OFICIAL. VIDEO862
30 oct 01:00Replica„Împreună Reclădim Constanța“, un NOU GRUP de inițiativă CIVICĂ1058
Vremea
9.8°9.8° - 13.2° marţi, 20 octombrie 2020
ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 2.43 m/s
Presiune: 1027 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
30 oct 00:00SportCFR Cluj obține un punct și rămâne lider în Grupa A (1-1 vs Young Boys Berna)

CFR Cluj și Young Boys Berna au remizat, joi, scor 1-1, în etapa a doua a grupei A din Europa League. Chiar dacă nu a...274

30 oct 00:28SportAntwerp, surpriza serii (1-0 vs Tottenham)

Formația belgiană Antwerp a reușit surpriza serii în Europa League învingând, scor 1-0, pe teren propriu, echipa...189

30 oct 00:00SportRapid nu își revine - Giuleștenii, învinși de CS Mioveni cu 3-0

Formaţia FC Rapid a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, de echipa CS Mioveni, într-un meci...183

30 oct 00:00SportJaqueline Cristian, calificată în semifinalele turneului ITF de la Istanbul

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a învins-o pe compatrioata sa Gabriela Ruse cu 6-1, 6-4, joi, în...193

Local
30 oct 23:22LocalRECORD de INFECTĂRI cu COVID-19: 6481 de noi cazuri la nivelul ţării, 106 la Constanţa

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu...1095

30 oct 23:21LocalIncendiu în Constanţa, o MAGAZIE a luat FOC!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 29 octombrie, în Constanţa, la intersecţia...687

30 oct 23:21LocalPolițiștii de la Transporturi, RAZII în gări!

442

30 oct 23:30LocalPrinși BEȚI la VOLAN de polițiștii constănțeni!

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat...577

30 oct 23:24LocalCondamnat pentru dare de mită, depistat la Constanța

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, la data de 28 octombrie a.c., au identificat un bărbat de...575

30 oct 23:23LocalDouă CAZURI de CORONAVIRUS la Grădiniţa cu Program prelungit Nr.49 'Lumea Copiilor'

La Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” ar fi din informațiile noastre două cazuri confirmate de...832

30 oct 23:20LocalTraseul autobuzului 5B, DEVIAT

CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniei 5B circulă deviat începând de astăzi, 29.10.2020, pe...404

30 oct 23:20LocalAccident rutier în Medgidia

...453

30 oct 23:18LocalAccident rutier în Medgidia: victima, un pieton

454

Politică
30 oct 23:32PoliticăOrban: Inamicul nostru e PSD

Despre o posibilă alianţă cu USR la Guvernare, premierul a declarat: „Inamicul nostru politic e PSD, care e un rău...416

30 oct 23:32PoliticăOrban nu ia în calcul amânarea alegerilor parlamentare

În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Constanţa, Ludovic Orban a declarat că nu ia în calcul amânarea...334

30 oct 00:01PoliticăUrmăreşte LIVE: Premierul Ludovic Orban face declarații de presă după constituirea CL și CJ

Premierul Ludovic Orban face declarații de presă după constituirea CL și CJ si învestirea primarului Vergil Chiţac...538

30 oct 01:56PoliticăRafila: În momentul de față nu se impune o carantină totală în România

Profesorul Alexandru Rafila a declarat miercuri seară la Digi24 că în acest moment nu se impune o nouă carantină...440

30 oct 01:58PoliticăCum ar putea arăta viitorul Guvern - variantele PNL

Surse liberale au declarat pentru ȘTIRIPESURSE.RO că pentru formulele de constituire a viitorului Executiv, partidul...708

30 oct 02:01PoliticăCoronavirus - Orban: Să creştem capacitatea de testare. Tătaru: Ajungem la 50.000 de teste pe zi

593

Interviuri
9 oct 00:09InterviuriINTERVIU cu Ionuţ RUSU, VIITORUL VICEPRIMAR al Constanței! VIDEO

A intrat în Consiliul Local Municipal Constanța din dorința de a creşte calitatea vieţii constănțenilor, alături...8274

6 oct 00:11InterviuriIon Adrian ROŞU, primarul din Fântânele: Vreau să văd locuitori zâmbitori, comunicativi și sinceri! VIDEO

Ion Adrian Roșu, primarul din Fântânele, care a câștigat alegerile locale din 27 septembrie, din partea PNL, a...2845

3 oct 00:13InterviuriHoria Constantinescu: M-am simțit un NENOROCIT că l-am AJUTAT să plece pe FĂGĂDĂU

7691

2 oct 00:14InterviuriFlorin Chelaru, primarul din Năvodari: Nu spun că PSD este pe VAL, dar NU este nici sub VAL, cum își doresc unii

Năvodărenii și-au ales primarul la alegerile din 27 septembrie, reconfirmându-l pe Florin Chelaru în funcție....3125

2 oct 00:14InterviuriLa Kogălniceanu, Ancuţa Belu are MAJORITATE în Consiliul LOCAL! Video

Ancuța Belu,primarul din Mihail Kogălniceanu, câștigătoarea unui nou mandat la alegerile din 27 septembrie, a...3019

2 oct 00:14InterviuriDeşi NEGOCIAZĂ o COLABORARE, PNL și USR-PLUS NU se vor avea ca fraţii! Video

2617

Monden
30 oct 00:00MondenAproape 50 de înregistrări inedite ale trupei Roxette vor fi incluse în colecţia ''Bag Of Trix''

Aproape 50 de înregistrări inedite ale trupei suedeze Roxette vor putea fi auzite în premieră în următoarele...184

30 oct 00:00MondenCannes 2020: Scurtmetrajul românesc ''Contraindicaţii'', de Lucia Chicoş, premiat în secţiunea Cinefondation

Scurtmetrajul românesc "Contraindicaţii", regizat de Lucia Chicoş, a fost recompensat cu premiul al III-lea în...186

30 oct 00:00MondenWhitney Houston, primul artist de culoare care obţine trei discuri de diamant

181

30 oct 21:35MondenLoredana, 5 apariții erotice cu care a dat lumea peste cap

Madonna ar fi invidioasă pe sosia ei din România, nimeni alta decât Loredana Groza. Diva de la "X-Factor" a confiscat...259

30 oct 00:00MondenKhloe Kardashian a dezvăluit că a fost diagnosticată cu COVID-19

Khloe Kardashian a povestit că s-a luptat cu noul coronavirus mai devreme anul acesta, informează DPA, citată de...207

30 oct 21:26MondenNicole Kidman va fi protagonista serialului Things I Know to Be True bazat pe o piesă de teatru omonimă

Actriţa Nicole Kidman va juca în serialul „Things I Know to Be True”, producţie comandată de Amazon şi bazată...201

30 oct 00:00MondenKeith Richards: Nu mai există rock'n'roll. Muzica rock modernă a fost "sintetizată până la moarte"

Keith Richards, chitaristul celebrei trupe britanice The Rolling Stones, a declarat într-un interviu recent că "nu mai...199

30 oct 00:00MondenDua Lipa revine pe scenă cu spectacolul virtual "Studio 2054"

Dua Lipa, considerată una dintre "reginele" muzicii pop britanice, a anunţat joi că va reveni pe scenă cu "Studio...192

30 oct 00:00MondenNoul trailer al serialului ''The Crown'' prezintă tensiunile dintre regina Elisabeta a II-a şi Margaret Thatcher

177

Mapamond
30 oct 00:00MapamondFranţa: Trei persoane au fost ucise într-un atac cu cuţitul în interiorul unei biserici din Nisa

Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în sud-estul Franţei, în timpul...186

30 oct 00:00MapamondSUA: Restricţii de circulaţie la Philadelphia, după două nopţi de violenţe

Oraşul american Philadelphia, zguduit de două nopţi de confruntări violenţe şi jafuri declanşate de moartea unui...195

30 oct 00:00MapamondCoronavirus: Peste 16.000 de cazuri noi într-o singură zi, pentru prima oară în Germania

183

30 oct 00:00MapamondNumărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 se dublează la fiecare nouă zile în Anglia

Propagarea noului coronavirus se accelerează în Marea Britanie, contaminările dublându-se la fiecare nouă zile în...192

30 oct 00:00MapamondCoronavirus - Polonia: Nou record zilnic de peste 20.000 de infectări

Polonia a înregistrat pentru prima dată joi mai mult de 20.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în...199

30 oct 00:00MapamondGuvernul grec impune lockdown-ul la Salonic

198

Sănătate
30 oct 21:59Sănătate3 dintre cele mai comune mituri despre imunitate

Suntem în acea perioada a anului când orice tuse sau strănut se fac repede remarcate – iar dacă nu ai fost tu...206

30 oct 00:00SănătateDe ce poftim la alimente grase când suntem la dietă?

Ți se întâmplă și ție, chiar atunci când ești la dietă, să poftești numai la alimente grase și...189

30 oct 21:54SănătateStudiu: ceapa roșie ucide celulele canceroase

204

30 oct 00:00SănătateCe impact are colesterolul asupra membranelor celulare

Un nou studiu realizat la Universitatea Virginia arată felul în care colesterolul afectează membranele celulare la...215

30 oct 00:00SănătateVitiligo: Cauze, simptome şi tratament

Vitiligo este o afecțiune de lungă durată în care porțiuni ale pielii își pierd culoarea. Această boală poate...196

30 oct 00:00SănătateLista celor mai eficiente 10 analgezice

Cunoscător sau autodidact, afectat cronic sau pentru prima dată în viață "lovit" de migrenă, durere de genunchi,...207

30 oct 00:00SănătateFructe și legume de toamnă care sporesc fertilitatea

După cum știm cu toții, toamna este un anotimp care oferă multe fructe și legume, iar noi ne vom opri asupra a...212

30 oct 00:00SănătateCe este veganismul și ce mănâncă veganii?

Pentru unele persoane, veganismul este doar un stil alimentar, în timp ce pentru alții este un stil de viață,...199

30 oct 00:00SănătateCe efecte are muzica asupra creierului copilului

192

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT