REPLICA ONLINE CONSTANTA

2.2° Constanța Dum., 8 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7637
2.2° Constanța Duminică, 8 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7637
 

Atac la Moscova: Clădirea, incendiată cu un „lichid inflamabil“. Suspecţii aveau „contacte“ în Ucraina

Atac la Moscova: Clădirea, incendiată cu un „lichid inflamabil“. Suspecţii aveau „contacte“ în Ucraina

A.F. 23 martie 2024 | 11:19 1026

Presupuşii autori ai atacului de vineri asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, în care au murit peste 90 de persoane, ar fi folosit "arme automate" şi au incendiat clădirea cu un "lichid inflamabil", a transmis sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia, în timp ce serviciile de securitate au spus că suspecţii aveau "contacte" în Ucraina şi intenţionau să fugă în această ţară, relatează AFP.

Atac la Moscova: Cladirea, incendiata cu un „lichid inflamabil“. Suspectii aveau „contacte“ in Ucraina

"S-a stabilit că teroriştii au folosit un lichid inflamabil pentru a da foc sălii de concerte unde erau spectatori" printre care existau şi răniţi, au precizat anchetatorii pe Telegram, adăugând că au confiscat "arme automate" folosite în atac, care a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Conform serviciilor de securitate ruse (FSB), suspecţii în acest atac aveau "contacte" în Ucraina.

"După comiterea atacului terorist, criminalii intenţionau să treacă graniţa ruso-ucraineană şi aveau contacte corespunzătoare de partea ucraineană", a transmis FSB, citat de agenţia de ştiri TASS, spunând că suspecţii au fost arestaţi într-o regiune rusă care se învecinează cu Ucraina.

Ucraina a negat încă de vineri orice implicare în atac.

Kremlinul a anunţat sâmbătă arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor "patru" atacatori, după atacul armat de vineri, în timp ce anchetatorii au transmis că bilanţul victimelor a ajuns la 93 de morţi şi au atras atenţia că ar putea creşte, citează Agerpres.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.