rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 29 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Atelier intercultural la Muzeul de Artă din Constanța

În cadrul Centrului pentru Educație Interculturală va avea loc joi, 24 martie 2016, începând cu orele 12.00, cel de-al șaptelea și ultimul atelier de educație interculturală din cadrul proiectului „Centrul pentru Educație Interculturală Constanța”, la sediul Muzeului de Artă din Constanța. La atelier vor participa 21 de elevi de la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța și 5 studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, selectați ca și grup țintă al proiectului, între care se regăsesc și reprezentanți ai minorităților etnice reprezentative din zona Dobrogei.

Tematica dezbaterilor din cadrul atelierului va fi viața în comunitățile etnice din Dobrogea. Atelierul va fi moderat de Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța, iar la susținerea acestuia vor participa și experții interculturali Amal Jamal și Cristina Gelan.

Proiectul este implementat de Muzeul de Artă Constanţa, în parteneriat cu Centrul Naval Naţional pentru Studii și Inițiativă în Educaţie, Sport şi Tradiţii din Constanţa şi International Organization for Democracy and Human Rights din Oslo, Norvegia și este finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României, în cadrul Programului “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”.

Geanina DRĂGOI

joi, 24 martie 2016124
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
Bombă despre polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni!
Comentarii
mai mult...Actualitate
4 ian 00:00ActualitatePrimăria Mihail Kogălniceanu, precizări despre evenimentul 'Botezul cailor'

Reprezentanții Primăriei Mihail Kogălniceanu au transmis mai multe precizări legate de evenimentul ce se...432

6 ian 00:00ActualitatePrimăria Limanu, mesaj pentru cetățeni de Bobotează359
13 ian 00:00ActualitateVideo! Cristian Cîrjaliu: 'Riscăm să pierdem proiectele...'273
21 ian 14:57ActualitateDSP Tulcea are datorii pentru cazarea personalului sanitar în pandemie

Primăria Tulcea solicită ca Direcția de Sănătate Tulcea să-i plătească suma de 44.800 lei cu titlu de...460

7 ian 00:06ActualitatePortocale cu PESTICIDE, retrase de la vânzare, la Carrefour1282
5 dec 00:00ActualitateValu lui Traian a fost împodobită cu straiele de sărbătoare452
10 dec 00:00ActualitateCopiii talentați ai municipiului Medgidia, premiați la nivel național si internațional

În toamna anului în curs, artista Alexandra Lungu, elevă a cercul de pictură "Lucian Grigorescu", coordonat de...398

20 dec 00:00ActualitateDaruri de CRĂCIUN pentru micii artiști ai municipiului Medgidia379
25 dec 00:00ActualitatePrimarul din Mihail Kogălniceanu, mesaj de Crăciun549
21 dec 00:00ActualitatePrimăria Valu lui Traian, cadouri pentru preșcolari

Moș Crăciun, prin intermediul primar Florin Mitroi și al membrilor Consiliului Local din Valu lui Traian, a oferit...590

25 dec 12:52ActualitatePrimarul din Cernavodă, Liviu Negoiţă, mesaj de Crăciun630
31 dec 00:00ActualitatePrimarul din Cernavodă, URĂRI de ANUL NOU521
Vremea
4.4°4.4° - 4.7° sâmbătă, 29 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 51%
Vânt: 1.88 m/s
Presiune: 1024 milibari

Loto
6/4946318164832
5/402030183918
joker102143152011
Horoscop
mai mult...SPSportRT
29 ian 00:00SportTenis: Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului Australian Open

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 5 mondial, s-a calificat, vineri, la Melbourne, pentru a şasea oară în...160

29 ian 00:00SportHandbal masculin: Spania şi Suedia vor juca finala EURO 2022

Selecţionatele Spaniei şi Suediei vor juca finala Campionatul European de handbal masculin - EHF EURO 2022 -, găzduit...220

29 ian 00:00SportFotbal: Max Eberl a demisionat din funcţia de director sportiv al clubului Borussia Moenchengladbach

Max Eberl a demisionat vineri din funcţia de director sportiv al clubului german de fotbal Borussia Moenchengladbach,...141

29 ian 00:00SportFotbal: Sergio Ramos speră să mai joace la naţionala Spaniei

Fundaşul Sergio Ramos a dat asigurări că nu a închis uşa naţionalei Spaniei, cu care nu a mai jucat din 31 martie,...145

Local
29 ian 22:53LocalBeat și fără permis, a plecat la plimbare pe moped, prin Ovidiu

La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un...389

29 ian 22:54LocalBărbat reținut pentru furt din locuință

Miercuri, 26 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub...863

29 ian 22:54LocalA fost prins băut la volan și condamnat la închisoare

244

29 ian 23:51LocalCondamnat pentru distrugere, escortat și încarcerat la Poarta Albă

La data de 27 ianuarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, pe numele căruia Judecătoria...320

29 ian 22:45LocalLupu a împărțit banii instituțiilor din subordinea CJ

Consilierii judeţeni s-au reunit vineri, 28 ianuarie 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 52...776

29 ian 00:02LocalAfacerile cu deșeuri, sparte de procurorii constănțeni! S-a lăsat cu percheziții! Video

2096

Politică
29 ian 23:19PoliticăVasile Dîncu a discutat la telefon cu șeful Pentagonului despre situația militară tensionată din regiune

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a avut, joi, o discuție telefonică cu secretarul american al apărării, Lloyd...226

29 ian 23:20PoliticăNicolae Ciucă: E nevoie de corectarea disfuncţiilor şi a inechităţilor dintre categoriile de beneficiari

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la evenimentul de lansare a studiului “Economic Survey of Romania”,...268

29 ian 23:21PoliticăDenunțătorul lui Decebal Traian Remeș, trimis în judecată de DNA

408

29 ian 23:22PoliticăSecretarul general al OCDE, în vizită la București

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, speră că procesul de...214

29 ian 23:23PoliticăNicolae Ciucă, semnal pentru posesorii de pensii speciale

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, la evenimentul de lansare a studiului “Economic Survey of Romania”,...722

29 ian 23:25PoliticăPreşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a lui Marcel Boloş ca ministru al Cercetării

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind numirea lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al...209

29 ian 23:18PoliticăKlaus Iohannis a semnat: Marcel Boloș este noul ministru al cercetării, inovării şi digitalizării

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 28 ianuarie 2022, decretul de numire în funcția de membru al...231

29 ian 23:18PoliticăGeorge Simion SPULBERĂ scandalul anti-Holocaust: În aprilie se întâlnește cu Netanyahu

Liderul AUR George Simion susține că demersurile împotriva partidului său, care a ajuns să fie acuzat că e...357

29 ian 23:17PoliticăAurescu îi invită pe ruși să inspecteze scutul de la Deveselu

429

Interviuri
28 ian 00:03InterviuriCîrjaliu: În Agigea, copiii îşi făceau nevoile în găleată, pe holul şcolii, înainte să ajung eu primar! Video

Cristian Cîrjaliu a fost prezent în studioul Replica, joi, 27 ianuarie, în cadrul emisiunii ”Replica Zilei”. Au...2100

15 ian 00:25InterviuriMihaela ANDREI, CONSILIER municipal PNL: Mă AȘTEPTAM ca lucrurile să se DERULEZE mai REPEDE în CONSTANȚA

Consilierul local municipal PNL, Mihaela Andrei, s-a aflat vineri, 14 ianuarie, în studioul REPLICA. Cu această...2735

8 ian 14:37InterviuriȚUȚUIANU: Dacă mi se PROPUNE, candidez la PRIMĂRIA Constanța! VIDEO

4444

5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3764

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5478

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

4311

Monden
29 ian 00:00MondenKim Kardashian, prinsă cu minciuna de fani! Imaginea care a declanșat o adevărată dezbatere pe internet

Kim Kardashian a devenit cea mai recentă Kardashian-Jenner acuzată că și-a editat într-un mod complet neinspirat...221

29 ian 00:00MondenApariție fantastică! Mila Kunis și Demi Moore, împreună: „Avem multe în comun”

Mila Kunis și-a unit forțele cu fosta soție a bărbatului ei, Ashton Kutcher, Demi Moore, pentru a realiza o nouă...177

29 ian 00:00MondenA murit actorul Morgan Stevens din 'Melrose Place'

220

29 ian 00:00MondenArșinel, cu sănătatea în pioneze și umilit: „Nu am mai fost lăsat la teatru. S-a purtat urât!”

Alexandru Arșinel iese din casă strict pentru medic sau pentru a merge la teatru, unde a rămas colaborator. A devenit...232

29 ian 21:38MondenDe la superbele Angelina Jolie și Jennifer Aniston, Brad Pitt s-a cuplat cu vecina!

Brad Pitt și-a ”tras” o iubită secretă. Starul s-a îndrăgostit de cântăreața suedeză Lykke Li, care...304

29 ian 00:00MondenVerdict în cazul artistei Céline Dion. Boala gravă de care suferă vedeta

Céline Dion a anunțat nu demult că anulează turneul său nord-american din cauză că suferă de o boală...252

29 ian 00:00MondenCatherine Deneuve, Bertrand Bonello şi Isabelle Huppert au asistat la funeraliile actorului Gaspard Ulliel

Reprezentanţi de marcă ai industriei cinematografice franceze - precum Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Bertrand...165

29 ian 17:46MondenBianca Drăgușanu o desființează pe Iulia Albu: „A păstrat stilul de naftalină”

Bianca Drăgușanu a fost deranjată că Iulia Albu a pus-o într-o lumină negativă în rubrica „Poliția Modei”,...612

29 ian 17:47MondenUcis de indiferenţă: Un artist fotograf a murit de frig, după ce a zăcut 9 ore în stradă, la Paris

618

Mapamond
29 ian 17:47MapamondNegocieri NATO-Rusia: Ultimele cereri ale Kremlinului vizează iar România

Administraţia Vladimir Putin a cerut joi după-amiază, în cadrul negocierilor privind arhitectura de securitate, ca...842

29 ian 17:47MapamondCoronavirus: Suedia nu recomandă vaccinarea anti-COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 şi 12 ani

Suedia a decis să nu recomande vaccinurile anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, a anunţat joi...418

29 ian 17:47MapamondCertificatul verde devine istorie în Catalonia

333

29 ian 17:43MapamondReuters explică cum va fi folosită România în conflictul Ucraina - Rusia

Aliaţii din cadrul NATO pun forţe în standby şi trimit întăriri în estul Europei ca răspuns la comasarea de...680

29 ian 17:44MapamondRusia acuză că revendicările au rămas fără răspuns

Moscova apreciază joi că Statele Unite nu au luat în calcul revendicările ruse în domeniul securităţii şi nu au...396

29 ian 17:42MapamondIncident SÂNGEROS în Ucraina, în pline tensiuni cu Rusia: Un soldat și-a împușcat cinci colegi

457

Sănătate
29 ian 17:42SănătateRafila, nemulțumit de implicarea medicilor de familie în procesul de testare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi, în ședința de Guvern, că deși numărul testelor Covid-19...331

29 ian 17:43SănătateAlexandru Rafila: E posibil să fie nevoie, începând de săptămâna viitoare, de transferul pacienților între județe

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi, în ședința de Guvern, că deși situația din valul 5 nu...286

29 ian 17:43SănătateRafila: Săptămâna viitoare va fi o nouă creștere spectaculoasă a cazurilor de COVID-19

376

29 ian 00:00SănătateBolile de piele, prezente la jumătate din populația Europei

Date colectate de la 44.689 de adulți din 27 de țări europene arată că 47,9% dintre persoanele cu vârste de 18 ani...131

29 ian 00:00SănătatePotențial tratament nou pentru bolile inflamatorii intestinale

Un opioid artificial testat într-un studiu pe șoareci a demonstrat o reducere a severității bolilor inflamatorii...121

29 ian 17:46SănătateCoronavirus: Valeriu Gheorghiţă dă asigurări că doza a treia de vaccin este ultima

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat joi că, la momentul...441

29 ian 17:43SănătateValeriu Gheorghiță, anunț despre campania de vaccinare

Autoritățile anunță că vor face mai multe campanii de vaccinare și informare în mediul rural, acolo unde se...499

29 ian 17:40SănătateDupă Pfizer, şi Moderna a anunţat că testează un nou vaccin pentru varianta Omicron

Compania americană Moderna a anunţat că a început testele clinice pentru o doză de rapel a unui vaccin conceput...277

29 ian 17:40SănătateValeriu Gheorghiță: Risc dublu de diabet la cei sub 18 ani care au COVID

667

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT