REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Aurescu: Sistemul antirachetă de la Deveselu, o contribuţie la apărarea colectivă în cadrul NATO

Aurescu: Sistemul antirachetă de la Deveselu, o contribuţie la apărarea colectivă în cadrul NATO

Replica API 14 mai 2021 | 00:00 766

Evenimentul "România şi sistemul NATO de rachete balistice defensive - o contribuţie strategică transatlantică pentru securitatea Euro-Atlantică" a fost un moment "deosebit de important", de marcare a cinci ani de la momentul în care facilitatea antirachetă de la Deveselu a devenit operaţională, sistem ce reprezintă o contribuţie româno-americană la apărarea colectivă în cadrul NATO, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, scrie Agerpres.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe, Facebook

"Astăzi a fost un moment deosebit de important, de marcare a cinci ani de la momentul la care facilitatea antirachetă de la Deveselu a devenit operaţională. Exact pe 12 mai 2016, a fost declarată capacitatea operaţională deplină a acestei facilităţi antirachetă. Tot anul acesta se împlinesc zece ani de la momentul la care a fost semnat şi, respectiv, a intrat în vigoare Acordul în sistemul antirachetă al Statelor Unite din România. Este un proiect pe care l-am îngrijit de la bun început şi până la momentul în care a fost finalizat, am fost negociatorul şef al acestui acord pentru România şi am discutat astăzi despre semnificaţia acestui proiect", a precizat Aurescu la încheierea manifestării organizate de Comisia pentru apărare din Senat.

Şeful diplomaţiei române a adăugat că sistemul antirachetă de la Deveselu reprezintă o contribuţie româno-americană la apărarea colectivă în cadrul NATO.

"Am amintit faptul că reprezintă, pe de o parte, o contribuţie comună româno-americană la apărarea colectivă în cadrul NATO. Acest sistem de la Deveselu este în momentul de faţă integrat în sistemul NATO antirachetă care se dezvoltă în continuare, deci este un proiect care cunoaşte în continuare dezvoltări şi cu privire la care contribuim. În acelaşi timp, reprezintă o dimensiune extrem de importantă în cooperarea securitară şi militară, între România şi Statele Unite, în cadrul Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA", a afirmat ministrul.

Aurescu s-a referit, totodată, la Summit-ul B9 pe care l-a găzduit preşedintele Klaus Iohannis şi la discuţiile pe care acesta le-a purtat cu Joe Biden, preşedintele SUA.

"La summit-ul B9, pe care l-a găzduit preşedintele Iohannis, luni, la Bucureşti, preşedintele Biden a participat la acest summit, iar în discuţia dintre cei doi lideri, preşedintele Iohannis a amintit acest moment aniversar - sunt zece ani de la acest proiect -, la care preşedintele Biden, în calitatea de vicepreşedinte pe care a avut-o la momentul respectiv, în perioada 2009-2014, a avut o contribuţie importantă. Preşedintele Biden, la acel moment vicepreşedinte, este cel care a propus României, în octombrie 2009, intrarea în acest proiect, care ulterior s-a materializat în februarie 2010, apoi a urmat un proces de negociere, care s-a derulat până în 2011, când s-a finalizat acest acord, pe care România l-a semnat şi apoi l-a ratificat", a relatat Aurescu.

Evenimentul, organizat de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, în parteneriat cu MAE şi MApN, a fost dedicat aniversării a cinci ani de la certificarea capacităţii operaţionale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore şi a 10 ani de la semnarea Acordului între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920