REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Avocatului Poporului: costul coșului minim este mai mare decât coșul minim de cumpărături

Avocatului Poporului: costul coșului minim este mai mare decât coșul minim de cumpărături

Replica API 4 februarie 2022 | 22:52 1011

Avocatul Poporului atrage atenţia că salariul minim brut pe ţară garantat în plată, de 2.550 lei pentru anul 2022, este mai mic decât coşul de consum pentru o persoană adultă singură, de 2.708 lei, arată un raport eloborat de instituţie.

În acest context, Avocatul Poporului cere ”luarea de măsuri urgente pentru stabilirea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată decent, care să asigure salariaţilor o protecţie corespunzătoare prin raportare la nevoile reale ale acestora şi familiilor lor”.

Raportul se bazează pe datele publicate de INS cu privire la veniturile şi cheltuielile gospodăriilor, pe datele oficiale privind salariul minim brut, în timp ce informaţiile despre coşul de consum au la bază o analiză a Fundaţiei Friedrich Ebert România şi Syndex România din noiembrie 2021, informează Mediafax.

Astfel, Avocatul Poporului apreciază că, din informaţiile analizate cu privire la coşul minim de consum pentru un trai decent reiese că la o persoană adultă singură este de 2.708 lei pe lună, la o familie de doi adulţi fără copii este de 4.417 lei pe lună, la o familie de doi adulţi şi un copil este de 5.993 lei pe lună iar la o familie de doi adulţi şi doi copii pentru luna septembrie 2021 este de 7.234 lei pe lună.

De la 1 ianuarie 2022, salariul minim brut garantat în plată stabilit de Guvern este de 2.550 lei, faţă de 2.300 lei în 2021, pentru un program de lucru în medie de 167,3 ore pe lună, respective 15,2 lei/oră. De asemenea, potrivit INS, în T3 2021, veniturile medii lunare au fost de 5.704 lei pe gospodărie, iar cheltuielile de 4.939 lei.

Studiul realizat de arată că valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii este de 7.234 lei pe lună, în septembrie2021. Valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 5.993 lei pe lună, iar pentru doi adulţi de 4.417 lei pe lună.

Valoarea coşului a scăzut faţă de anul precedent, chiar dacă, spune Avocatul Poporului, toate preţurile au crescut. Singurul motiv este scăderea dobânzilor la credite şi implicit a ratelor. Excluzând costul pentru locuinţă din valoarea coşului, avem o creştere de 3,9%, cea mai mare de până acum (3% în 2019, 3,2% în 2020), se mai precizează în raport, potrivit stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Esti o NESIMTITA .
7
1
avocata jefuirii poporului si avocata impotriva poporului
8
1
Cand spui adevarul tu Renato,cand aperi speciali si pe aia cu pensii nesimtite sau acum cand vorbesti despre un venit minim.
12
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212