REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Azi începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Azi începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Replica API 31 iulie 2013 | 00:00 306

Creştinii ortodocşi se află, de miercuri şi până în 15 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, acesta fiind al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor şi ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei, începe în acest an cu o zi mai devreme, respectiv în 31 iulie, şi se încheie în 15 august. Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea (aşa cum se întâmplă anul acesta), se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Începând cu data de 1 august, Biserica a rânduit începutul unei noi etape de pregătire duhovnicească printr-un post aşezat spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. În acest post, credincioşii vor putea mânca peşte în 6 august, în ziua praznicului Schimbării la faţă. De asemenea, sâmbăta şi duminica este dezlegare la ulei şi vin. Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea "Paraclisul Maicii Domnului". Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea (aşa cum se întâmplă anul acesta), se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108