REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

BAAR: Service-urile auto, trend ascendent al cifrei de afaceri şi profitului în perioada 2013-2018

BAAR: Service-urile auto, trend ascendent al cifrei de afaceri şi profitului în perioada 2013-2018

Replica API 24 ianuarie 2020 | 00:00 304

Service-urile auto au înregistrat un trend ascendent al cifrei de afaceri şi profitului în perioada 2013-2018, potrivit unei analize realizate de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule - BAAR, scrie Agerpres.

"În perioada 2013- 2018 cifra de afaceri înregistrată de unităţile reparatoare auto (cod CAEN 4520) a înregistrat un trend constant ascendent (creştere 20%). Odata cu creşterea cifrei de afaceri, profitul net raportat de service-urile auto, în acelaşi interval de timp, a fost de 90%, cea mai mare rata de creştere fiind înregistrată de unităţile independente. În timp ce majoritatea indicatorilor din acest sector au o tendinţă crescătoare, în domeniul conex al asigurărilor auto, prima brută subscrisă pe segmentul asigurării RCA se menţine la un nivel scăzut, în timp ce rata daunei combinate se situează la un nivel supraunitar", se spune în comunicat.

BAAR menţionează că analiza principalilor indicatori financiari caracteristici industriei asigurărilor RCA şi serviceurilor auto s-a făcut cu ajutorul datelor extrase din bilanţurile contabile ale societăţilor care au ca obiect de activitate principal întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Perioada de timp luată în calcul la efectuarea analizei a fost între anii 2013-2018.

"Conform rezultatelor obţinute, se poate observa o creştere semnificativă a numărului de service-uri auto, de la 10.585 în 2013 la 12.660, în 2018 ( plus 20%). Luând în calcul doar service-urile autorizate RAR (pe segmentul A1.7 - caroserie), o altă

concluzie a analizei este aceea că în timp ce numărul unităţilor aparţinând reprezentanţelor de marcă a rămas relativ constant, cel al service-urilor independente a înregistrat o creştere, respectiv de la 335 în 2013 la 453 în 2018. În ce priveşte cifra de afaceri netă cumulată, în 2013 aceasta a fost de 1,36 miliarde de lei. Cinci ani mai târziu acelaşi indicator avea valoarea de 2,67 miliarde de lei, creşterea fiind în procente de 90%, respectiv de 1,31 miliarde de lei în cifre", susţine sursa citată.

Potrivit analizei, marjele de profit analizate pe baza bilanţurilor contabile au fost împărţite pe tipuri de service, reprezentanţă sau service independent, pentru a surprinde mai bine evoluţiile înregistrate. BAAR precizează că din rezultatele obţinute se poate observa o diferenţă semnificativă a profitului în favoarea service-urilor independente în raport cu cifrele înregistrate de reprezentanţe.

Astfel, în cifre, unităţile independente a crescut de la circa 25 milioane de lei în 2013 la 101,4 milioane de lei în 2018. În

acelaşi interval de timp, profitul reprezentanţelor a evoluat de la 26 milioane de în 2013, la 52,5 milioane de lei cinci ani mai târziu.

În comunicat se precizează că o a doua parte a analizei BAAR a fost dedicata evoluţiei domeniului conex al asigurărilor. Analiza subliniază că începând din 2016 variaţia primei subscrise la RCA arată un trend descendent a valorii acesteia; rata daunei combinată pe RCA se situează constant la un nivel supraunitar; majoritatea indicatorilor din zona service-urilor auto au o tendinţă crescătoare, mai puţin prima bruta subscrisă pe segmentul RCA.

BAAR menţionează că toate aceste tendinţe sunt înregistrate în condiţiile în care în România vechimea parcului auto naţional este de aproximativ 16 ani.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este o asociaţie profesională care are ca membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civila auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108