REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Banias nu vrea divorţ de PNL

Banias nu vrea divorţ de PNL

Replica API 28 iunie 2013 | 00:00 189

Pacifist

Pacifist

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a arătat uşa conservatorilor, transmiţându-le că dacă nu le convine la Putere, n-au decât să plece. În replică, preşedintele conservatorilor, Daniel Constantin, a precizat că ACD (alianţa PC-PNL) nu funcţionează, că se poate vorbi despre un "divorţ", însă acest lucru nu va crea probleme în USL. Tot Constantin a mai declarat, ieri, că una din chestiunile care au deranjat conservatorii în relaţia cu PNL este legată de faptul că nu există protocol de funcţionare în ACD în 28 de judeţe din 41. Unul din judeţele în care nu a fost semnat protocolul ACD este Constanţa. Preşedintele PC Constanţa, senatorul Mircea Banias, este însă împăciuitor din acest punct de vedere: "Acum 2 luni a fost discutat protocolul, l-am discutat cu Gheorghe Dragomir (preşedintele PNL Constnaţa - n.r.) şi urma să îl semnăm". Întrebat dacă PC a obţinut la Constanţa mai mult de o funcţie la nivelul unor instituţii, ca urmare a colaborării cu PNL, Banias a răspuns: "Nu. Erau câteva persoane de la PC pe care le susţinem în cazul în care se ivesc anumite posturi. însă acest aspect nu a fost o preocupare deosebită a noastră". "Eu, personal, cred că relaţia cu liberalii este una corectă şi care trebuie menţinută", a mai declarat senatorul Banias.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108