REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° ConstanÈ›a Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° ConstanÈ›a Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Bogdan Trif: Vrem să introducem marca „Autentic românesc“ în clasificarea unităţilor de turism

Bogdan Trif: Vrem să introducem marca „Autentic românesc“ în clasificarea unităţilor de turism

Replica API 10 septembrie 2019 | 00:00 172

Bogdan Trif, foto puterea.ro

Ministerul Turismului şi-a propus să introducă marca ''Autentic românesc'' în clasificarea unităţilor de turism, pentru a îmbogăţi oferta turistică, a declarat marţi, la Sibiu, ministrul Bogdan Trif.

"Ne-am propus să introducem o nouă clasificare, o nouă marcă şi anume 'Autentic românesc'. Nu ne-am propus să inventăm roata, vreau să vă spun că ne-am inspirat inclusiv din modelul spaniol şi anume, atunci când un turist străin vine în România şi vrea să petreacă sau să mănânce tradiţional, să stea într-o încăpere amenajată tradiţional să putem să îi oferim acest lucru. Şi atunci o să licenţiem unităţi hoteliere sau pensiuni sub această clasificare. Trebuie să îndeplinească nişte criterii şi atunci o să ieşim cu această marcă. E un turism de nişă, dar am văzut că în unele ţări prinde foarte bine şi sunt foarte mulţi turişti care măcar pentru o noapte vor să petreacă în stil tradiţional", a declarat ministrul Turismului.

Potrivit acestuia, proiectul, care ar urma să fie implementat de anul viitor, va fi benefic pentru toate zonele ţării, existând în acest sens un potenţial deosebit.

"Putem să ne referim la absolut toate zonele din România, pentru că avem o ofertă foarte bogată. (...) Putem să vorbim de Bucovina, putem să vorbim de zona Maramureşului, de zona Ardealului, de zona Olteniei. (...) Vom începe să certificăm de anul viitor. Deci, acum am lucrat la proiect, la hotărârea de Guvern, este făcut, o să fie la următoarea întâlnire cu industria pus pe masă, discutat, după care o să adoptăm în Guvern. (...) O să aibă beneficii pentru că o să atragă, pur şi simplu, prin această marcă. V-am spus, nu ne propunem să inventăm roata, funcţionează foarte bine şi în alte ţări şi trebuie să urmăm şi să adaptăm acele modele de succes şi la noi în ţară", a mai spus ministrul Bogdan Trif. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Adica? Servire cu sictir. Curatenie asa si asa. Preturi conform pomenilor din vouchere. Mancare conform celor constatate la greu de protectia consumatorului. Sau ce? Dormitul in sura. Taiatul gainii dupa fugarirea ei pe la pensiuni, baia la copaie sau la garla. Civilizatia spune ca exista standarde valabile peste tot in turism. Inventam inventii. Tipic romanesc trebuie sa fie ceea ce poate explora turistul in anumite zone adica obiectivele din tara nu clasificarea hoteliera. "E grele".
1
0
ai vrut sa zici autentic hotomaneste
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108