REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Boiagian, soldatul disciplinat al generalului Oprea în Consiliul lui Mazăre

Boiagian, soldatul disciplinat al generalului Oprea în Consiliul lui Mazăre

Replica API 1 august 2012 | 00:00 183

Dacă-i ordin, cu plăcere!

Dacă-i ordin, cu plăcere!

Pe data de 27 iulie, UNPR-istul Harry Boiagian era validat pe funcţia de consilier local municipal, după ce ratase momentul imediat după alegeri, din pricina unor "neînţelegeri" referitoare la situaţia lui Claudiu Palaz. Odată cu depunerea actelor, de către UNPR, conform cărora Palaz nu mai reprezintă partidul lui Gabriel Oprea, Boiagian a devenit subiectul unui proiect de hotărâre privind validarea sa, lucru care s-a şi întâmplat. Acum, Boiagian aşteaptă viitoarele şedinţe, cu încrederea că va avea o colaborare bună cu reprezentanţii USL (majoritatea) din Consiliul Local Municipal Constanţa şi cu primarul Radu Mazăre. Asta mai cu seamă că - ne-a atras atenţia chiar Boiagian - partidul generalului Gabriel Oprea, UNPR, are o înţelegere cu USL. Aceeaşi înţelegere face ca uneperiştii care deţin funcţii la nivel de instituţii să fie păstraţi pe posturi. Este şi situaţia lui, în prezent director tehnic cu atribuţii de director "plin" la nivelul Inspectoratului de Stat în Construcţii. "Este un acord, nu există motive ca cei care sunt profesionişti pe posturile pe care le ocupă, să fie schimbaţi", a spus Boiagian. Cât despre campania electorală, din iunie, când UNPR şi USL încă nu se aflau "în tandreţuri", Boiagian a punctat că el nu a atacat pe nimeni, că a avut o campanie bazată pe prezentarea unor proiecte. Şi tot uneperistul recunoaşte că n-a prea ieşit mare lucru, şi asta fiindcă oamenii s-au demobilizat, el a fost propriul său director de campanie în lupta pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, ba mai mult, a rămas şi cu pliante pe care nu a mai reuşit să le distribuie prin judeţ.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108