REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Bulgaria dă de pământ cu Olanda, pentru că îi blochează intrarea în Schengen

Bulgaria dă de pământ cu Olanda, pentru că îi blochează intrarea în Schengen

Victor ROTARU 17 noiembrie 2022 | 00:00 1039

Ministrul interimar al justiţiei din Bulgaria, Krum Zarkov, a declarat că ţara sa a îndeplinit normele şi are dreptul de a intra în Schengen. "Nu trebuie să vorbim despre şanse, ci despre realizarea acestui drept. O situaţie în care ţara noastră a îndeplinit toate obligaţiile, dar cetăţenii săi nu pot beneficia de toate drepturile, este intolerabilă", a subliniat Zarkov.

Potrivit ministrului justiţiei, Bulgaria are sprijinul Comisiei Europene la cel mai înalt nivel. "Unul dintre argumentele Ţărilor de Jos de a-şi menţine scepticismul este legat de înţelegerea asupra statului de drept în Bulgaria", a comentat Zarkov, adăugând că întrebările despre răspunderea procurorului general şi pedepsele efective ale persoanelor la cel mai înalt nivel de putere atrag cea mai mare atenţie, scrie Rador.

"Acestea sunt reforme profunde care ar fi trebuit făcute cu mult timp în urmă în interesul cetăţenilor bulgari. Cred că toată lumea înţelege, indiferent de partidul de care aparţine, că bulgarii au dreptul să primească echitate în Bulgaria şi să nu meargă la Strasbourg sau Bruxelles pentru aceasta", a adăugat ministrul interimar al justiţiei.

Zarkov a menţionat că intrarea în Spaţiul Schengen va contribui la protecţia frontierei bulgare. "Protecţia frontierei bulgare este o luptă continuă. Când vom fi în Schengen, aceasta va fi mai bine protejată şi acest lucru trebuie să fie clar pentru partenerii noştri", a afirmat Krum Zarkov, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca sa mergi cu coada sus trebuie sa fii curajos si cinstit. La noi ca si la bulgari nu e cazul. Ce, nu stiai ?
3
3
Bravo ministrului bulgar,care stie sa-si sustina punctul de vedere,un adevarat patriot,nu ca ai nostri guvernanti care merg in genunchi la Bruxelles si vin cu coada intre picioare!
9
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108