REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Bulgaria și România au avut în 2016 cea mai mare creștere a traficului aerian de pasageri din UE

Bulgaria și România au avut în 2016 cea mai mare creștere a traficului aerian de pasageri din UE

Replica API 13 octombrie 2017 | 00:00 235

Un număr record de 972,7 milioane de pasageri au utilizat transportul aerian anul trecut în Uniunea Europeană, în creștere cu 54,4 milioane sau 5,9% comparativ cu 2015, statele membre cu cele mai mari creșteri procentuale fiind Bulgaria (22,5%) și România (20,5%, până la peste 15 milioane de pasageri), arată datele comunicate de Eurostat, conform Agerpres.

În 2016, cel mai mare număr de pasageri aerieni a fost înregistrat în Marea Britanie (249 milioane), urmată de Germania (201 milioane), Spania (194 milioane), Franța (145 milioane) și Italia (135 milioane). De asemenea, transportul intra-UE a reprezentat aproape jumătate (47%) din totalul transportului aerian de pasageri în UE, în timp ce transportul național a reprezentat mai puțin de o cincime (17,3%) iar transportul extra-UE a reprezentat o treime (35,6%) din totalul transportului aerian de pasageri în UE.

În cazul României, marea majoritate din cei peste 15 milioane de pasageri care au utilizat transportul aerian în 2016, aproximativ 12,3 milioane, au călătorit intra-UE, 1,9 milioane au călătorit în afara UE și doar 895.000 au călătorit în interiorul granițelor.

În topul principalelor aeroporturi din UE, primele poziții au fost ocupate în 2016 de aeroportul Heathrow din Londra (75,7 milioane de pasageri, creștere de 1%), aeroportul Charles de Gaulle din Paris (65,8 milioane de pasageri, creștere de 0,3%) și aeroportul Schiphol din Amsterdam (63,6 milioane de pasageri, creștere de 9,3%).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108