REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Camera de Gardă Pediatrie a Spitalului Mangalia, dotată prin sponsorizarea unei bănci

Camera de Gardă Pediatrie a Spitalului Mangalia, dotată prin sponsorizarea unei bănci

Replica API 18 noiembrie 2016 | 00:26 563

Concurs de granturi

Concurs de granturi

La Spitalul Municipal Mangalia se află în curs de derulare procedura de achiziţionare a aparaturii medicale câştigate la concursul de granturi organizat de Raiffeisen Bank, în toamna acestui an. Managerul instituţiei, dr. Dan Lefter, a declarat că unitatea pe care o conduce s-a clasat pe locul 2, la nivel naţional, în cadrul celei de-a şasea ediţii a programului de granturi „Raiffeisen Comunităţi”. Sponsorizarea în valoare de 10.000 de euro va fi folosită pentru dotarea Camerei de Gardă Pediatrie, din cadrul unităţii medicale din oraşul nostru. „Cu această sumă vom achiziţiona un defibrilator modern, un monitor, precum şi un aparat de hemoleucogramă, toate acestea fiind indispensabile pentru buna funcţionare a Camerei de Gardă”, a subliniat dr. Lefter.

El a mai spus, totodată, că la concursurile pentru posturi de medici s-au înscris un chirurg şi un gastroenterolog, ambii urmând să-şi înceapă activitatea, în perioada imediat următoare. “Prezenţa gastroenterologului va umple o nişă de diagnostic la spitalul nostru, prin endoscopia superioară şi inferioară, care se va putea face. Din păcate, nu s-a prezentat niciun medic pediatru, dar vom scoate din nou postul la concurs, conform prevederilor legale”, a completar dr. Lefter. O altă noutate pentru cetăţeni este aceea că la sfârşitul lunii octombrie, s-a încheiat perioada de carantină pentru donarea de sânge. “Ca atare, oricine doreşte poate merge să doneze sânge ori la Constanţa ori la spitalul nostru, în cadrul campaniilor de donare, organizate în fiecare lună”, a mai spus managerul instituţiei.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108