REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Camera Deputaţilor a aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului

Camera Deputaţilor a aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului

A.F. 21 octombrie 2022 | 00:00 182

Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, adoptând, cu 260 voturi "pentru" şi 5 abţineri, proiectul de lege în acest sens.

Potrivit proiectului, planul se implementează pentru perioada 2023 - 2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Documentul se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene, scrie Agerpres.

Conform proiectului, toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul garantat de stat la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, cum sunt: servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

"Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, este responsabil de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea cancerului. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Finanţelor sunt responsabile de îndeplinirea măsurilor din plan", stabileşte actul normativ.

Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România este finanţat în principal de către Ministerul Sănătăţii, de la bugetul de stat. Suma aprobată anual pentru finanţarea planului naţional reprezintă cel puţin 20% din totalul fondurilor aprobate pentru desfăşurarea programelor de sănătate la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, stipulează proiectul.

Deputaţii din comisia de specialitate a introdus un amendament care prevede că Ministerul Finanţelor creează şi finanţează un fond de inovaţie în sănătate finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Îndeplinirea tuturor obiectivelor şi a măsurilor cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice, mai prevede actul normativ.

În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul aprobă prin hotărâre normele de aplicare şi de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, elaborate de Ministerul Sănătăţii împreună cu fiecare minister care are reţea medicală.

Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

La dezbateri, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, iniţiatoare a proiectului, a afirmat că adoptarea acestui plan face ca "anul 2022 să fie anul speranţei pentru bolnavii de cancer, pentru supravieţuitorii acestei maladii şi pentru familiile şi prietenii acestora".

"După mai bine de 30 de ani de la Revoluţie, avem pentru prima dată un plan naţional de luptă împotriva cancerului care nu va rămâne doar o hârtie în sertarul funcţionarilor din Ministerul Sănătăţii, ci, tocmai pentru că este o lege, strategia va fi aplicată şi bugetată corespunzător. Este un moment istoric pe care asociaţiile bolnavilor de cancer îl aşteaptă de atât amar de vreme. Modul în care dumneavoastră aţi înţeles să vă raportaţi la această temă îmi arată că există voinţă reală ca lucrurile să se schimbe în bine pentru bolnavii oncologici şi supravieţuitori", a afirmat Pauliuc.

Ea a dat asigurat că acest plan nu este "o colecţie de platitudini sau ghiduri mărunte", fiind "o schimbare reală" pentru că au lucrat la el cei mai buni experţi din domeniu.

Un alt iniţiator al proiectului, deputatul PSD Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, a evidenţiat că proiectul "aduce o speranţă pentru pacienţi că îşi vor vedea copiii şi nepoţii crescând". "Planul naţional de combatere a cancerului respectă modelul european, care fost validat de Parlamentul European", a completat el.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a reiterat că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a încercat amânarea acestui plan.

"Cuvântul amânare atunci când e vorba de cancer este similar cu o condamnare la moarte. Din păcate, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, (...) s-a dus la Senat şi a pus nişte amendamente toxice care au fost respinse de toate partidele. În 16 septembrie a trimis un mail la Comisia de sănătate ca să amâne planul, să-l prelungească în 2035. 18.000 de români ar fi murit de cancer. Asta înseamnă condamnare la moarte. (...) Cine din PSD îl mai ţine în braţe pe Rafila? Nu a existat în istorie un ministru mai toxic", a susţinut el.

Deputatul PSD Alfred Simonis a replicat că Ministerul Sănătăţii a cerut ca termenul de intrare în vigoare a acestei legi să fie peste câteva luni, pentru a avea "o lege bună". "Fac apel la toţi colegii să găsim punţile care ne unesc atunci când sunt subiecte atât de importante", a adăugat Simonis.

Potrivit deputatului Violeta Alexandru, acest proiect arată ca o moţiune la adresa ministrului Rafila. "Nu are nicio treabă adoptarea planului în Parlament, planurile de acţiune se fac la Guvern, este atributul Guvernului. Acest proiect arată ca o moţiune la adresa lui Rafila", a spus Alexandru.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212