REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Câmpeanu: Pensiile majorate vor fi plătite în februarie şi includ drepturile aferente primelor două luni

Câmpeanu: Pensiile majorate vor fi plătite în februarie şi includ drepturile aferente primelor două luni

Replica API 13 februarie 2013 | 00:00 228

Pensiile majorate vor fi plătite în cursul lunii februarie şi vor include toate drepturile aferente primelor două luni din an, aşa cum au rezultat acestea în urma creşterii punctului de pensie la 762,1 lei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

'Am luat toate măsurile necesare astfel încât pensionarii, în cursul lunii februarie, să-şi primească pensiile majorate atât cu drepturile aferente lunii februarie, cât şi cu cele ale lunii ianuarie. În funcţie de planificarea pe care o au la primirea pensiilor, acestea se vor primi majorate', a spus Mariana Câmpeanu.

Aceasta a adăugat că 'toate sumele necesare acestei majorări au fost cuprinse în Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2013 şi că nu va exista niciun fel de probleme cu plata, tot anul'.

Totodată, ministrul Muncii a apreciat faptul că legea care a permis modificarea, în 2013, a punctului de pensie 'a fost promulgată atât de repede'.

Marţi, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La sfârşitul lunii ianuarie, proiectul de lege privind aprobarea OUG de indexare a pensiilor a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor cu 307 voturi pentru, două împotrivă şi patru abţineri.

Actul normativ modifică şi completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Este vorba despre faptul că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Totodată, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011, asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată se aplică un indice de corecţie de 1,06.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108