REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Canalul Dunăre - Marea Neagră, poluat în draci cu petrol şi gunoaie. Instituţiile sesizate ridică din umeri

Canalul Dunăre - Marea Neagră, poluat în draci cu petrol şi gunoaie. Instituţiile sesizate ridică din umeri

Replica API 16 mai 2014 | 00:00 543

Conpet, cel mai mare poluator

Conpet, cel mai mare poluator

Canalul Dunăre- Marea Neagră (CDMN) şi porturile sale sunt poluate încontinuu, de zeci de ani de zile, dar toate instituţiile statului ridică din umeri şi-şi pasează reciproc răspunderea, deşi sunt sesizate periodic în acest sens. Informaţiile, care nu au fost făcute publice până acum, apar în raportul administratorilor pentru anul 2013 al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA (CN ACN) Constanţa. ACN arată că intervine tot timpul pentru limitarea poluării în perimetrul său de activitate, dar amploarea otrăvirii apelor şi a solului este, de multe ori, prea mare. De aceea, compania a sesizat în numeroase rânduri autorităţile locale şi judeţene, dar nimeni nu s-a sinchisit să facă ceva. În raportul său de activitate, conducerea ACN alocă un capitol special poluărilor care au avut loc în anul 2013.

Astfel, anul trecut s-au înregistrat patru poluări accidentale, remediate imediat şi fără efecte serioase, după cum urmează: pe 03.02.2013, poluare cu hidrocarburi în aval de ecluza Cernavodă, de 150 metri lungime şi 25 metri lăţime, neutralizată prin aruncarea de praf absorbant; pe 17.09.2014, pe malul drept al CDMN, la km 7+200, a fost depistată o cantitate de şlam petrolier, aruncat de persoane necunoscute, zona fiind ecologizată de firma angajată de ACN pentru servicii de depoluare; depozite neconforme de deşeuri inerte sau menajere, pe ambele maluri ale canalului, în diverse localităţi, în cazul cărora ACN sesizează primăriile respective pentru ridicarea acestora; pe 03.11.2013, împingătorul Mercur 207, al companiei Navrom, a cerut ajutor după ce, în urma unei defecţiuni, a poluat apa canalului cu produse petroliere, neutralizate în aceeaşi zi. Mult mai serioase sunt însă poluările permanente, care afectează direct sănătatea a zeci de mii de oameni, ţinând cont că vorbim inclusiv despre otrăvirea pânzei freatice din zona Medgidia. Potrivit raportului ACN, o sursă de poluare permanentă o reprezintă deversarea în canalele navigabile a apelor uzate, cu un conţinut ridicat de nutrienţi, dar şi "deversarea directă în CDMN a apelor menajere neepurate prin cele cinci canalizări pluviale de pe raza localităţii Medgidia şi prin trei canalizări pluviale din Cernavodă, din cauza racordărilor necontrolate a canalizărilor menajere în canalizările pluviale".

Pânza freatică de la Medgidia, poluată din cauza rampei de gunoi

De asemenea, o sursă importantă şi permanentă de poluare a apelor CDMN şi a malurilor o reprezintă "rampa de gunoi din Medgidia, aflată în imediata vecinătate a Portului Medgidia, care conduce la poluarea pânzei freatice şi implicit a apei din CDMN". În acest caz, se pare că autorităţile au început să se mişte: "În prezent este în derulare activitatea de închidere a platformei de deşeuri de la Medgidia şi în curs de amenajare a unui nou depozit ecologic pentru deşeuri menajere şi industriale generate pe raza oraşului Medgidia". Îngrijorătoare este însă apatia autorităţilor, care sunt informate de poluarea apelor CDMN, fără să facă însă nimic: "Compania a sesizat aceste aspecte negative, în repetate rânduri, la Consiliile locale, Prefectura Constanţa, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, APM Constanţa, Comisariatul Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu, Ministerul Mediului, dar problemele au rămas nerezolvate până în prezent". Cel mai important poluator pare a fi însă compania de stat prahoveană Conpet, solul Constanţei şi apele canalului mustind de produsele petroliere care curg din conductele învechite, de mai bine de 15 ani. "Pe Canalul Poartă Albă - Midia Năvodari, la km 25+200 (24+600), mal stâng, există acumulată în sol (pe zona de protecţie a CPAMN) o zestre cu hidrocarburi provenită de la poluarea istorică, iar din cauză că nu a fost ecologizat solul infestat, apar periodic irizaţii. Aici se află o zonă de subtraversare a conductelor de transport ţiţei şi produse petroliere, unde sunt observate periodic irizaţii de hidrocarburi pe suprafaţa apei. Aceste exfiltraţii persistă încă din anul 1997 din cauza avariilor repetate şi scăpărilor de produse petroliere din conductele unor societăţi de transport ţiţei, motorină şi benzină în sol şi implicit în apa freatică din zona statiei PUNCT FIX NISIPARI. C.N."ACN" S.A. intervine prompt ori de câte ori este nevoie pentru depoluarea zonei prin administrare de praf absorbant pe suprafaţa afectată şi prin montarea/întreţinerea barajelor absorbante şi de reţinere montate în zona exfiltraţiilor din pereu. În data de 03.07.2013 puţurile de colectare a produsului petrolier au fost vidanjate de către S.C.CONPET S.A. şi astfel apariţia irizaţiilor pe suprafaţa apei s-a redus considerabil", se arată în raportul administratorilor ACN.

Conductele Conpet poluează de mai bine de 15 ani oraşul Ovidiu

Tot conductele uzate ale Conpet poluează şi în zona oraşului Ovidiu: "În Portul Ovidiu, există exfiltraţii de ţiţei din cheu pe suprafaţa apei din CPAMN. Acestea se datorează unor avarii vechi şi repetate (începând cu anul 1997) la conductele de ţiţei şi produs petrolier care subtraversează CPAMN în zona podului rutier Ovidiu. În urma semnalizărilor repetate ale C.N."A.C.N." S.A. organismele abilitate în domeniul protectiei mediului şi al apelor au stabilit că poluatorul este S.C. CONPET S.A. În data de 01.06.2013, S.C. CONPET a transmis o adresă prin care am fost informaţi că va ridica barajele de reţinere a produsului petrolier din zona amintită, care au fost montate în urma măsurilor impuse de către organismele abilitate în domeniul protecţiei mediului. C.N."ACN SA a făcut solicitări către Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Constanţa, pentru identificarea poluatorului, pentru depoluarea solului şi a apei din zona afectată şi în menţinerea barajelor absorbante în zonele cu poluări istorice. Până la primirea unui răspuns favorabil, C.N."ACN" SA menţine permanent zona sub control, prin intermediul Serviciului Gospodărirea Apelor şi Protecţia Mediului, acţionând în depoluarea zonei afectate prin montarea, menţinerea barajelor de reţinere şi împrăştierea prafului absorbant", se mai arată în raportul ACN.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108