REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cannabis de peste 1 milion de dolari, confiscat de la o fermă din Dorobanţu

Cannabis de peste 1 milion de dolari, confiscat de la o fermă din Dorobanţu

Replica API 9 martie 2013 | 00:00 179

Mascaţii au dat buzna peste ghivecele cu droguri

Mascaţii au dat buzna peste ghivecele cu droguri

Percheziţii la Constanţa! Mascaţii au dat năvală la o fermă din judeţ, unde a fost descoperită o cultură de cannabis. Ca atare, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa au destructurat o grupare infracţională specializată în cultivarea, recoltarea, prepararea şi traficarea de cannabis, formată din 7 membri.

În urma unei percheziţii la o fermă din judeţul Constanţa, a fost descoperită o cultură de cannabis. La data de 6 martie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au prins în flagrant, în municipiul Constanţa, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 de ani, care deţineau aproximativ 50 grame de cannabis, în vederea vânzării cu preţul de 50 lei/gram. Cei 5 sunt suspectaţi că erau dealeri de droguri în Constanţa. La data de 7 martie a.c., în baza autorizaţiei emise de Tribunalul Constanţa, a fost efectuată o percheziţie la o fermă situată în localitatea Dorobanţu, comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, aparţinând unui bărbat de 62 de ani, administrată de fiul său, în vârstă de 41 de ani. Într-una dintre anexe a fost descoperită o cultură cu plante de cannabis, formată din 498 de ghivece. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.. La acţiune au participat şi jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi "Tomis" Constanţa. Plantele de cannabis erau cultivate în ghivece şi aveau o înălţime medie de un metru, aspectul exterior arătând că erau ajunse la maturitate, prezentând inflorescenţe. Încăperea în care a fost descoperită cultura era prevăzută cu sisteme de ventilaţie, echipamente de iluminare de control al PH-ului apei şi de umidificare. Din cercetări a reieşit că persoana de 41 de ani, care administra ferma, a achiziţionat echipamente specifice creşterii cannabisului şi a finanţat cultura, ajutat un alt bărbat, de 48 de ani. În urma recoltării plantelor, s-au obţinut 71 kilograme de masă vegetală verde de cannabis. Trei suspecţi au fost prezentaţi procurorilor D.I.I.C.O.T. Constanţa, în vederea luării măsurilor legale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării, faptă prevăzută si pedepsită de art.2, al. 2, din Legea143/2000 şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003. În cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore a două dintre persoane, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea arestării preventive pentru 29 de zile. Totodată, a fost dispusă măsura instituirii sechestrului asupra tuturor bunurilor identificate în spaţiul destinat cultivării plantelor de cannabis. Valoarea pe piaţă a drogurilor confiscate se ridică la 3.550.000 de lei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108