REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cantemiriana - Mândria de a fi român. Eveniment unic la Școala nr. 38 din Constanţa

Cantemiriana - Mândria de a fi român. Eveniment unic la Școala nr. 38 din Constanţa

Replica API 30 octombrie 2017 | 00:00 680

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 38 ”Dimitrie Cantemir” Constanța au sărbătorit Ziua școlii într-un mod inedit și atractiv. Îmbrăcați în culorile tricolorului, elevii, profesorii și părinții au cântat și au dansat, bucurându-se de aniversarea a 37 de ani de la înființarea școlii. A fost alături de noi și doamna inspector școlar Daniela Bălănescu, care a urat elevilor, profesorilor și părinților mult succes, felicitându-i pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul concursurilor și proiectelor educative. Doamna Director, prof. dr. Iris Sarchizian, a transmis mesajul:

”Astazi este o zi cu soare, atât pe cerul senin al finalului de octombrie, cât şi pe feţele şi în sufletele copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice din ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.38 DIMITRIE CANTEMIR CONSTANŢA.

Este ziua în care fiecare se simte mândru că face parte din marea familie a “Şcolii 38”, o parte importantă a vieţii noastre, care vă formeaza pe VOI, ca elevi, ne desăvârşeşte pe NOI, ca profesori şi ne face pe NOI TOŢI ÎMPREUNĂ- elevi, părinţi, bunici şi cadre didactice- mai RESPONSABILI pentru viitorul ţării noastre!

Am denumit sărbătoarea de astăzi CANTEMIRIANA – MÂNDRIA DE A FI ROMÂN, marcând astfel începutul unui important şir de evenimente, pe care le vom aniversa împreună, în modul nostru inedit şi creativ, pentru a demonstra, ca de fiecare dată, comunităţii din care facem parte, că forţa unei naţiuni stă în EDUCAŢIE!

Suntem mândri că şcoala noastră poartă denumirea marelui cărturar Dimitrie Cantemir, iar noi, urmaşii săi, ne străduim să fim vrednici, activi, implicaţi şi dedicaţi în tot ceea ce facem, în folosul copiilor.

Mesajul meu se îndreaptă către fiecare dintre voi: elevi, cadre didactice, părinţi şi bunici, tuturor celor care cred şi simt cu tărie că schimbarea unei societăţi trebuie să înceapă de la propria persoană şi că, NOI, AICI, ÎMPREUNĂ suntem dovada vie a exemplului personal responsabil pentru o naţiune sănătoasă, implicată şi prosperă: TRĂIASCĂ ŞCOALA 38! LA MULŢI ANI!

Mulţumesc tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului dedicat sărbătoririi a 37 de ani de la înfiinţarea şcolii noastre: tuturor elevilor, părinţilor, cadrelor didactice pentru deosebita implicare, doamnei inspector şcolar Daniela Bălănescu pentru amabilitatea de a ne fi alături, părintelui Jitariu Gheorghe, pentru momentul solemn de binecuvântare a tuturor ocrotitorilor şcolii noastre, doamnei prof. Victoria Sava – pentru implicarea în organizarea corului şcolii, prof. Mirela Haralambescu pentru minutul de istorie românească, copiilor din clasele a VI-a A şi B, Crângaşu Maria, Iancu Mihnea, Purcea Bianca, Melissa Rusu, pentru mesajele transmise la ceas aniversar, precum şi prof. înv. primar Stan Alina, Stan Gabriel şi S.C. ALL MUSIC SRL pentru asigurarea sonorizării.

Momentul mult aşteptat a fost reprezentat de lansarea baloanelor tricolore, ca simbol al patriotismului şi mândriei de a fi român, alaturi de interpretarea imnului de stat al României, demonstrând, o dată ân plus, că ne dorim o şcoală deschisă comunităţii, în care comunicarea şi simţul civic fac parte din codul genetic al fiecăruia, înţelegând fiecare dintre noi locul şi rolul pe care-l avem în societate.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
frustrare maxima "domnule" gigica! vezi sa nu-ti crape bostanul de la atata invidie!
0
0
Iris - guzgan PSD-ist - mandra esti ca faci parte din tagma latrailor natiei - aprigi mancatori de rahat politic , marca PSD-ALDE ! Vai de steaua ta rozatoareo ...
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108