REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Căpăţână, nemulţumit de metoda impusă de Ministerul Sănătăţii la achiziţia de medicamente

Căpăţână, nemulţumit de metoda impusă de Ministerul Sănătăţii la achiziţia de medicamente

Replica API 21 februarie 2013 | 00:00 148

Pachete de produse pe regiuni

Pachete de produse pe regiuni

Control drastic la achiziţiile din sistemul sanitar! Ministerul Sănătăţii a decis ca toate achiziţiile se vor face în baza unor licitaţii în sistem centralizat, de la Bucureşti, ca managerii să nu mai cumpere materiale sanitare la suprapreţ. Medicul Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, susţine că acest mod de achiziţionare a medicamentelor şi materialelor sanitare, impus de Ministerul Sănătăţii, va îngreuna activitatea medicală. "Nu este normal ca o astfel de acţiune, care implică toate spitalele din România, să nu fie dezbătută de către toţi actorii implicaţi. Noul mod de achiziţionare a medicamentelor va îngreuna activitatea medicală", susţine dr. Căpăţână. Secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, dr. Raed Arafat , susţine că este mult mai uşor de monitorizat o achiziţie la nivel centralizat decât mii de achiziţii derulate de către unităţile sanitare. "Vrem ca viitoarele achiziţii centralizate pe care Ministerul Sănătăţii le va organiza să se realizeze transparent şi să aducă la buget sume suplimentare din economiile preconizate. Dacă de exemplu, la achiziţionarea stenturilor sau a defibrilatoarelor vom face economii de 10 procente, acest lucru va însemna cu 5-10% mai mulţi pacienţi trataţi. Vor fi luate în considerare toate măsurile astfel încât procedurile să nu poată fi blocate. Se vor face pachete de produse achiziţionate pe regiuni", a declarat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. În această perioadă, Ministerul Sănătăţii analizează toate posibilităţile de organizare a acestor licitaţii, atât cu Agenţia Naţională de Reglementare a Achiziţiilor Publice, cât şi cu alte instituţii care se ocupă de acest domeniu şi, în curând, vor fi publicate pe site-ul de specialitate www.seap.ro şi primele anunţuri de participare. De asemenea, Ministerul Sănătăţii va primi la sfârşitul lunii expertiză din partea specialiştilor în achiziţii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De altfel, Ministerul Sănătăţii obligă unităţile sanitare să preia cheltuielile Unităţilor de Primire Urgenţe, numai că unii manageri sunt revoltaţi. În cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, managerul dr. Dănuţ Căpăţână susţine că facturile pentru utilităţi, respectiv apă, energie electrică, pază, totalizează 120.000 de lei. "Facturi pe care trebuie să le plătim din banii spitalului, pentru UPU. Cheltuiala impusă de Ministerul Sănătăţii reprezintă 20% din banii pe care-i cheltuiam pentru medicamente", susţine Căpăţână. Pentru a reduce cheltuielile, oficialii Spitalului Judeţean au decis să desfiinţeze unul dintre cele două posturi de pază din Urgenţă.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108