REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Care sunt alimentele și suplimentele care subțiază sângele și previn formarea cheagurilor?

Care sunt alimentele și suplimentele care subțiază sângele și previn formarea cheagurilor?

Replica API 31 iulie 2021 | 00:00 694

Diluanții naturali sunt substanțe care reduc proprietatea sângelui de a forma cheaguri. Deși coagularea este un proces necesar, uneori sângele se poate coagula prea mult, ducând la complicații care pot fi potențial periculoase. Ce alimente și suplimente alimentare pot preveni formarea cheagurilor?

Sursă foto: Shutterstock

Cheagurile de sânge se formează atunci când în anumite părți din corp consistența sângelui se îngroașă, proces care poate fi declanșat de o leziune, deși uneori acestea pot apărea în interiorul vaselor de sânge care nu prezintă o leziune evidentă. Odată ce se formează, cheagurile pot migra în alte părți ale corpului putând să determine suferința la nivelul organelor unde se opresc, datorită diminuării sau opririi alimentării acestora cu sânge, ceea ce în termeni medicali poartă numele de ischemie. Printre cauzele apariției cheagurilor de sânge se numără sindromul antifosfolipidic, ateroscleroza, administrarea unor contraceptive orale, tromboza venoasă profundă, problemele de ritm cardiac, boala COVID-19, scrie doc.ro.

Alimente și suplimente alimentare care contribuie la prevenirea formării cheagurilor

Unele alimente și suplimente alimentare pot subția sângele și pot contribui astfel la reducerea riscului de formare a cheagurilor. Printre acestea se numără usturoiul, ghimbirul, curcuma, un supliment alimentar pe bază de roșii și vitamina E. Aceasat in cazul persoanelor sanatoase clinic, care nu urmeaza tratamente anticoagulante si nu au proteze valvulare. Trebuie însă acordată atenție la pacientii care iau tratament anticoagulant; este important ca, în momentul în care un astfel de tratament este prescris, sau deja administrat, să se discute cu medicul cu privire la eventualele interacțiuni pe care acesta le-ar putea avea cu diverse alimente. In plus, aceste persoane care urmeaza un tratament cu anticoagulante, prescris de medic si consuma o serie de alimente bogate in vitamina K, consuma alcool, varza, grapefruit, ceai verde, merisoare, cimbru, busuioc, coriandru etc. trebuie sa isi monitorizeze INR -ul. Valorile acestuia trebuie sa se mentina intre 2 si 3, o valoare scazuta indicand un risc de formare a trombilor, iar la o valoare mare pot aparea hemoragii spontane. Atentie sporita la acesti pacienti atunci cand isi autoadministreaza antiinflamatoare nesteroidiene, coenzima Q10, dexametazona, omeprazol, lansoprazol, tramadol, vitamina C, E, alopurinol sau amiodarona, care pot interfera cu actiunea anticoagulantelor orale.

Curcuma

Curcumina, ingredientul activ din curcumă, are proprietăți antiinflamatoare și anticoagulante. Un studiu¹ din 2012 sugerează că utilizarea zilnică a acestui condiment poate contribui la împiedicarea formării cheagurilor de sânge. Curcuma se poate adăuga în curry-uri, în supe sau poate fi amestecată cu apă fierbinte pentru a se consuma sub formă de ceai.

Somonul

Se pare că alimentele bogate în acizi grași Omega-3, cum ar fi somonul, tonul și păstrăvul pot ajuta la subțierea sângelui. Consumul de Omega-3 reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge, deoarece acești acizi grași ajută la prevenirea aglomerării trombocitelor din sânge. Persoanele care nu consumă pește pot opta pentru administrarea unor suplimente alimentare de calitate, certificate, pe bază de ulei de pește de mare adâncime, cum ar fi UnoCardio Fish Oil.

Vitamina E

Această vitamină reduce coagularea sângelui, iar autoritățile sanitare sugerează ca persoanele care iau medicamente pentru subțierea sângelui să evite dozele mari de vitamina E. Nu este clar ce cantitate din această vitamină subțiază sângele, deși probabil ar fi nevoie de mai mult de 400 de UI pe zi. Administrarea suplimentelor de vitamina E în doze mari, de exemplu, peste 1.500 UI pe zi, pe termen lung, poate avea efecte negative. E mai sigur ca vitamina E să fie obținută din alimente precum migdalele, cerealele integrale, semințele și uleiul de floarea soarelui, uleiul de germeni de grâu sau uleiul de șofrănel.

Fruitflow, un extract din roșii

Mai multe studii au arătat că populațiile a căror alimentație este bazată pe o dietă mediteraneană beneficiază de protecție cardiovasculară, iar roșiile par să împiedice formarea cheagurilor de sânge. Potrivit unor cercetări, consumul de roșii pare să aibă efecte cardioprotectoare datorită proprietăților antiplachetare ale unor compuși din acestea.

De asemenea, s-a elaborat o metodă pentru extragerea componentelor antiplachetare din sucul de roșii, pe baza cărora s-a dezvoltat un ingredient alimentar cunoscut sub numele de concentrat de roșii solubil în apă fără licopen (Fruitflow). Acest ingredient este în prezent introdus în alimentele obișnuite și în suplimente alimentare care contribuie la sănătatea sistemului circulator.

Un studiu² din 2016 arată că Fruitflow are o treime din eficacitatea antiplachetară a aspirinei zilnice de 75 mg. Nivelul obținut de suprimare a trombocitelor și reversibilitatea efectelor antiplachetare sugerează că acest ingredient poate fi adecvat pentru utilizare ca antiplachetar dietetic.

Ghimbirul

Ghimbirul este un alt aliment care ar putea fi util în subțierea sângelui, deoarece conține un acid natural numit salicilat (aspirina este un derivat sintetic al salicilatului și un puternic diluant al sângelui). Pentru a obține efectele anticoagulante ale ghimbirului, acesta poate fi consumat atât crud, proaspăt, cât și uscat sau gătit.

Totuși, o analiză a 10 studii, efectuată în 2015, sugerează că efectele ghimbirului asupra coagulării sângelui sunt neclare. Aceasta indică faptul că sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege pe deplin potențialele proprietăți de subțiere a sângelui ale ghimbirului.

Usturoiul

Usturoiul are proprietăți antibiotice și antimicrobiene naturale. Unele cercetări sugerează că pudra de usturoi fără miros are efecte antitrombotice, de reducere a formării cheagurilor de sânge. O analiză³ a mai multor studii asupra usturoiului arată că acesta poate subția sângele, deși efectele sunt modeste și de scurtă durată. Cu toate acestea, Academia Americană a Medicilor de Familie recomandă ca oamenii să nu ia doze mari de usturoi cu 7-10 zile înainte de o intervenție chirurgicală planificată, tocmai din cauza proprietăților sale antitrombotice.

Ginkgo biloba

Practicanții medicinei tradiționale chinezești au folosit din vechime frunzele arborelui Ginkgo biloba, iar în prezent, suplimentele din Ginkgo biloba sunt recomandate pentru tulburări de sânge, probleme de memorie și energie scăzută. Potrivit unor cercetări, acest remediu subțiază sângele și are efecte fibrinolitice, adică poate dizolva cheagurile de sânge.

Extractul din semințe de struguri

Există unele dovezi științifice care arată că extractul din semințe de struguri poate avea beneficii potențiale pentru mai multe afecțiuni ale inimii și ale sângelui, deoarece conține antioxidanți care pot proteja vasele de sânge și pot preveni hipertensiunea arterială.

Extractul din semințe de struguri poate acționa și ca un diluant natural al sângelui, ceea ce înseamnă că persoanele care iau medicamente pentru diluarea sângelui și cele care urmează să fie operate nu ar trebui să ia acest remediu.

Scorțișoara Cassia

Scorțișoara de tip Cassia conține cumarină, un puternic agent anticoagulant (warfarina, un medicament pentru diluarea sângelui frecvent utilizat, este derivat din cumarină). Atenție, însă, nu se recomandă un consum exagerat de scorțișoară Cassia (adică mai mult de o jumătate de linguriță pe zi) deoarece, pe termen lung, poate provoca leziuni hepatice.

Dong quai

Dong quai, cunoscut și sub numele de ginseng feminin, este o altă plantă tradițională chineză care poate reduce coagularea sângelui. Studiile efectuate pe animale sugerează că acest remediu crește semnificativ timpul de protrombină (perioada de timp necesară sângelui pentru a se coagula). Acest efect poate rezulta din conținutul de cumarină al acestei plante, aceeași substanță care face din scorțișoară un anticoagulant atât de puternic.

Bromelaina

Bromelaina este o enzimă extrasă din ananas, care poate fi un remediu eficient pentru bolile cardiovasculare și hipertensiunea arterială. Unele cercetări sugerează că bromelina poate subția sângele, poate descompune cheagurile de sânge și poate reduce formarea acestora.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920