rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 2 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cătălin GRASA: Este POSIBIL să vină o altă ECHIPĂ la CONDUCEREA spitalului! Video

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” ConstanțaCătălin Grasa, a vorbit, în interviul acordat publicației Replica, despre activitatea celei mai mari unități sanitare din Dobrogea, în perioada de pandemie și postpandemie COVID-19. Au fost luni grele, cu multe provocări, dar și eforturi și sacrificii, într-un context epidemiologic fără precedent. ”Pandemia e cea mai mare problemă, a fost și este o provocare pentru mine”, spune Cătălin Grasa. O situație nemaiîntâlnită, cu resurse puține și fără echipamente de specialitate, Grasa a reușit să mențină unitatea pe linia de plutire, luând măsuri drastice, astfel încât cadrele medicale și personalul auxiliar, dar și pacienții cu diferite tipologii, să fie în siguranță. Deși a avut o activitate fulminantă la nivelul conducerii Spitalului Județean Constanța, acesta spune că nu este exclus să fie schimbat din funcție de către noua conducere a Consiliului Județean.

”Nimeni nu avea experiență ce se întâmplă cu acest COVID și a trebuit să învățăm din mers. La zona de triaj avem containere, s-au creat în zona de UPU o zonă pentru suspiciuni COVID, pentru că la UPU sunt și urgențe cu diferite patologii. Pacienții care ajung aici sunt testați, se consideră pacient cu COVID până vine testul. Sunt elemente care, din păcate, cresc minutele de așteptare pentru ceilalți. Le-am învățat, nu este ușor. În ultima perioadă a început să crească numărul, atât la nivelul cadrelor medicale, cât și la nivelul pacienților. Găsim sporadic, facem anchete. Nu duc la blocaje, dar e un semnal de alarmă clar că această creștere e și la Constanța”, a spus Cătălin Grasa, pentru Replica. De la debutul stării de urgență, până la finele august, au fost 56 de cadre medicale infectate cu COVID. Însă, acestea, împreună cu întregul personal auxiliar, sunt testate sunt zilnic. Spitalul dispune de două echipamente de testare a COVID, completează paleta investigațiilor pe linie imunologică realizate în cadrul Spitalului Județean Constanța și asigură un plus de acuratețe în diagnosticul și evoluția în timp a bolii. Managerul Cătălin Grasa a mai precizat că spitalul oferă suport medical și altor spitale, precum Spitalul Clinic de Boli infecțioase, cel din Mangalia, chiar și celui din Târgoviște.

Locurile de la ATI, ocupate

Un alt element important împotriva luptei a fost amenajarea, la etajul 1, în zona Chirurgiei Plastice, a 10 saloane cu oxigen, o extensie a Terapiei Intensive, cu circuit separat, pentru pacienții cu COVID. ”Din păcate, locurile sunt ocupate toate. Această extensie ne-a ajutat foarte mult”, a mai spus managerul.

Aparat de curierat ce vine în sprijinul aparținătorilor

Spitalul a venit și în sprijinul aparținătorilor, prin înființarea unui aparat de curierat care, într-un anumit interval orar, coboară de pe secții și ajunge în contact cu rudele pacienților. ”Aparținătorii, doar în cazurile excepționale, intră în spital, cum ar fi la Terapie Intensivă, unde sunt cazuri grave, eventual, terminale. Avem un aparat de curierat care, între orele 10.00 si 12.00 coboară de pe fiecare secție și aparținătorii dau bilețel unde trebuie să ajungă pe fiecare secție”, a precizat Grasa.

Kituri speciale care să determine viroza de sezon

Și copiii pot fi infectați cu COVID, spune managerul, însă fac forme minore și asimptomatice. În schimb, a completat Grasa, grupa a treia și cei cu comorbidități sunt expuși și ar trebui sa se izoleze, să respecte utilizarea măștilor să evite aglomerațiile și să folosească soluții antiseptice. ”O să fie o problemă să distingem virusul de gripă. La recomandarea Ministerului Sănătății, în laboratorul de biologie moleculară am luat kituri care să acopere și determinarea virozei de sezon, să punem diagnosticul diferențiat. Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”, a explicat Grasa.

Unul dintre proiectele de suflet ale lui Grasa, finalizat!

Radioterapia este unul dintre proiectele mele de suflet ale lui Cătălin Grasa. Aceasta a fost inaugurată recent, iar săptămâna viitoare au fost programați primii trei pacienți bolnavi de cancer. ”În 2016, autorizarea de funcționare a expirat. S-a închis atunci, iar pacienții de cancer au fost nevoiți să meargă in alte părți. De atunci, pas cu pas, am reușit să demonstrăm că acest buncăr poate adăposti acel accelerator liniar. L-am primit de la Guvern, am primit ajutor si din partea sponsorilor din Constanța pentru a reabilita acest buncăr si pentru a putea sa punem echipamentul. RAJA s a implicat activ, Consiliul Județean ne-a dat banii necesari. RMN a început să funcționeze în ianuarie 2019, iar săptămâna viitoare avem, deja, trei pacienți pentru Radioterapie. Ne aflăm în ultimul stadiu, contractul cu CJAS pentru ca pacienții bolnavi de cancer să poată veni la tratament”, a specificat Grasa.

Grasa: Este posibil să vină altă conducere la spital

Cătălin Grasa a explicat, de mai multe ori, că a primit sprijinul conducerii Consiliului Județean. Întrebat cum vede relația cu noua conducere, acesta a recunoscut că este posibil să fie schimbat din funcție. ”Este posibil să vină o altă echipă la conducerea spitalului, sunt și alți colegi care pot face partea de management, așa cum am făcut și eu. Nu ar fi ceva ieșit din comun sa mă întorc la ce știu să fac, sunt medic chirurg, predau și la facultate. Am pregătit și un raport de activitate, suntem pregătiți să îl prezentăm. Ideea este să putem colabora pentru proiecte”, a mărturisit Grasa.

În concluzie, managerul spitalului Județean a precizat că pandemia a fost și este o provocare pentru el și colegii săi. ”Le mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le fac. Facem eforturi pentru a menține un act medical echilibrat și de calitate. Este un spital de urgență, nu există perioadă de stop. Cu toții fac un efort foarte mare pentru susținerea activității”.

Mai multe subiecte de interes local, puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

Mirela PASCAL, Diana MAXIMIUC

vineri, 16 octombrie 20205281
mai mult...Replica
2 dec 00:04ReplicaEXCLUSIV! Primăria COGEALAC NU plăteşte CONTRIBUŢIILE la STAT. Ministerul FINAȚELOR a intrat pe FIR

Strigător la cer! Funcționari din cadrul Primăriei Cogealac, 30 la număr, sunt disperaţi după ce s-au trezit peste...561

2 dec 00:22ReplicaTănase CUȘU ar putea RĂMÂNE fără terenul cumpărat de la primărie810
2 dec 00:00ReplicaO ŞOFERIŢĂ avea 0,04 mg/l pe etilotest, fără să fi CONSUMAT alcool1081
2 dec 00:00ReplicaI-a ZGÂRIAT BMW-ul PROFESORULUI din cauza unei NOTE!

Ionuț Alexandru Mihociu s-a ales cu o amendă penală în valoare de 2.400 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de...551

2 dec 00:18ReplicaUn FOST ANGAJAT al Primăriei Năvodari și-a construit ILEGAL CASA469
2 dec 22:57ReplicaPREFECTUL Silviu COȘA nu crede în LOCKDOWN după ALEGERI292
2 dec 22:53ReplicaStamate CONSTRUIEŞTE în MAMAIA, indiferent cine este PRIMAR

Marius Stamate este unul dintre cei mai activi investitori de la malul mării. Nu este arteră principală din...510

2 dec 00:06ReplicaCHIŢAC a DESCURCAT indicatoarele de pe Tomis, ÎNCURCATE de BABU şi FĂGĂDĂU1052
2 dec 00:11ReplicaEnel se laudă cu investiţii mari, dar CONTINUĂ să-i „PRĂJEASCĂ“ pe consumatori300
2 dec 00:00ReplicaMesaje de ZIUA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI din partea autorităţilor

Partidele și politicienii constănțeni s-au întrecut în mesaje de felicitare dedicate zilei de 1 decembrie, Ziua...262

2 dec 00:00ReplicaUn CRIMINAL din CONSTANȚA a RECIDIVAT!566
2 dec 00:00ReplicaAnul acesta, IARNA NU a mai luat prin SURPRINDERE autorităţile258
Vremea
2.8°2.8° - 4.7° miercuri, 2 decembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 95%
Vânt: 7.9 m/s
Presiune: 1022 milibari

Loto
6/49
5/40
joker
Horoscop
mai mult...SPSportRT
2 dec 00:00SportLiverpool a obţinut o victorie la limită cu Ajax, 1-0

Liverpool şi FC Porto s-au calificat, marţi seara, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după...158

2 dec 00:00SportŞahtior Doneţk a învins-o din nou pe Real Madrid în Liga Campionilor

Şahtior Doneţk a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-0, marţi seara, la Kiev, într-un meci din Grupa B a Ligii...189

2 dec 00:00SportAlvaro Morata (Juventus), suspendat două jocuri după ce i-a adresat arbitrului "expresii lipsite de respect"

Atacantul Alvaro Morata a fost suspendat două jocuri după ce i-a adresat arbitrului meciului Benevento - Juventus...156

2 dec 00:00SportDinamo Bucureşti, învinsă de Fuchse Berlin, în EHF European League

Dinamo Bucureşti a fost învinsă de echipa germană Fuchse Berlin, cu scorul de 33-29 (15-12), marţi seara, în Sala...157

Local
2 dec 23:59LocalÎncă 10 DECESE la Constanţa din cauza COVID-19

Până marți, 1 decembrie a.c., 11.530 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. La...782

2 dec 00:01LocalLocalitățile Tuzla, Rasova și Aliman vor intra în carantină

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis ordinele de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru...401

2 dec 00:01Local6 fotbalişti de la Farul Constanţa, infectaţi cu coronavirus

În urma testării periodice pentru COVID-19, 6 dintre componenții echipei Farul Constanţa au fost depistați pozitiv....501

2 dec 00:02LocalAFACERISTUL Corneliu IDU a MURIT. A fost INFECTAT cu COVID 19

Cel mai bogat om de afaceri constănţean, Corneliu Idu, cu o avere estimată la peste 250 milioane de euro, a murit în...18426

2 dec 00:05LocalZeci de SANCȚIUNI aplicate de forțele de ordine, în județul Constanța

Având în vedere instituirea măsurii carantinei zonale în municipiul Constanţa, polițiștii și jandarmii...584

2 dec 00:07LocalUn constănțean a încercat să se sinucidă

844

Politică
Interviuri
24 noi 00:10InterviuriMarian CRUȘOVEANU, PNL: În Primăria Constanţa sunt foarte multe situații NECLARE. VIDEO

Marian Crușoveanu, candidatul PNL pentru Camera Deputaților, are convingerea că va ajunge în Parlamentul României...2474

24 noi 00:12InterviuriSorin Andrei, USR-PLUS: Așa cum MERGEM la supermarket, putem merge și la VOT. VIDEO

Sorin Andrei este candidatul USR-PLUS pentru un loc în Senat. Chiar dacă situația în care ne aflăm a restricționat...1458

12 noi 00:04InterviuriDumitru Caragheorghe, USR-PLUS: CIOLOŞ ar fi GESTIONAT mai BINE fenomenul COVID. Video

2166

11 noi 00:00InterviuriGeorge NICULESCU: PSD nu a avut NICIODATĂ vreo legătură cu BINELE oamenilor

George Niculescu, candidatul PNL pentru un loc în Senat, a spus ”Da” unei noi provocări, aceea de a fi vocea...2702

11 noi 13:23InterviuriLoredana Batarigă, de la Pro România, se LUPTĂ pentru un Centru de Psihodiagnoză infantilă și Consilierea familiei

Loredana Batarigă este candidat, din partea Pro România, pentru un loc în Senat. Este intrată recent în politică,...1686

10 noi 00:38InterviuriSTELIAN ION: Procurorii trebuie SCOȘI de sub AUTORITATEA ministrului JUSTIȚIEI! Video

2682

Monden
2 dec 00:00MondenFelicity Huffman, condamnată în scandalul admiterilor la universităţi americane de elită, revine la actorie

Actriţa Felicity Huffman, cunoscută pentru rolurile din „Transamerica”, ce i-a adus o nominalizare la Oscar, şi...177

2 dec 00:00MondenActriţa Rebel Wilson a reuşit să îşi atingă obiectivul de pierdere în greutate stabilit pentru anul acesta

Actriţa australiană Rebel Wilson, cunoscută din filmele „Pitch Perfect”, „The Hustle”, „Cats” şi „Jojo...169

2 dec 00:00MondenSerialul 'The Undoing' a înregistrat un debut mai bun decât 'Game of Thrones'

159

2 dec 00:00MondenBad Bunny, Billie Eilish şi The Weeknd sunt cei mai ascultaţi artişti pe Spotify în 2020

Spotify a dezvăluit topurile celor mai ascultaţi artişti, albume, cântece, liste şi podcast-uri de către cei 320...147

2 dec 19:04MondenNetflix, somată să avertizeze publicul că serialul „The Crown“ este o ficţiune

Ministrul britanic al Culturii Olivier Dowden va solicita companiei Netflix să menţioneze înainte de difuzarea unor...152

2 dec 00:00MondenAnimaţia Demon Slayer a devansat Titanic în box office-ul japonez

150

Mapamond
2 dec 00:00MapamondFranţa: Majoritatea parlamentară va rescrie articolul contestat din legea 'securităţii globale'

Partidele majorităţii guvernamentale din Franţa vor rescrie şi supune în parlament o nouă versiune a unui articol...157

2 dec 00:00MapamondSuedia: O femeie a fost arestată sub suspiciunea că şi-a ţinut fiul închis în casă aproape 30 de ani

Autorităţile suedeze au anunţat marţi arestarea unei femei septuagenare, suspectată că şi-a ţinut fiul închis...170

2 dec 00:00MapamondONU: Pandemia a determinat o creştere-record a numărului de oameni care au nevoie de ajutor umanitar

146

2 dec 00:00MapamondCanalul Mânecii: Numeroase încercări de traversare, 121 de migranţi salvaţi

Numeroşi migranţi au încercat din nou să treacă, luni, Canalul Mânecii pentru a ajunge în Regatul Unit şi 121...153

2 dec 00:00MapamondOMS, îngrijorată că 'amnezia' omenirii va duce la alte pandemii

Mike Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, a avertizat luni că omenirea riscă viitoare...162

2 dec 00:00MapamondCoronavirus: Turcia a introdus de marţi restricţii de deplasare în weekend şi pe timp de noapte în restul săptămânii

173

Sănătate
2 dec 00:00SănătateExcesul de sare scade imunitatea organismului împotriva unei bacterii din rinichi

Un studiu recent pune în lumină legătura dintre consumul prea mare de sare și alterarea funcției antibacteriane a...177

2 dec 00:00SănătateHipermobilitatea sau laxitatea articulară: cauze, simptome, tratament

Rolul ligamentelor în organism este de a conecta și stabiliza oasele. Acestea sunt suficient de flexibile pentru a se...153

2 dec 00:00SănătateInteligența emoțională a părinților în raport cu copiii în vreme de pandemie

149

2 dec 18:15SănătateDepresia postnatală, favorizată de cezariana făcută în situațiile de urgență

Un studiu făcut recent de cercetătorii de peste Ocean arată că riscul de depresie postnatală este cu 15% mai mare...159

2 dec 00:00Sănătate6 soluții naturiste la-ndemână contra negilor

Negii sunt excrescențe inofensive ale pielii cauzate de papilomavirusul uman (HPV). Există peste 100 de tipuri de HPV....149

2 dec 00:00SănătateCombinaţii sănătoase de alimente de Sărbători

Sărbătorile de iarnă ne pot aduce multe bucurii și amintiri frumoase, dar și o sumedenie de neplăceri digestive...157

2 dec 00:00SănătateCum ar trebui să gătești alimentele, pentru ca vitaminele să nu se piardă?

Beneficiile găsite în fructe și legume, cum ar fi vitaminele, pot dispărea în timpul gătitului. Ce poți face...153

2 dec 00:00SănătateCând și cum ar trebui administrat uleiul de pește lichid?

Când, cum și pe ce perioadă ar trebui să consumăm uleiul de pește? În ce condiții trebuie păstrat acesta? Iată...147

2 dec 00:00SănătateQuiche vegetarian: 3 rețete sănătoase de încercat

152

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT