REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cazinoul Constanţa, abandonat de Ministerul Turismului

Cazinoul Constanţa, abandonat de Ministerul Turismului

Replica API 19 iulie 2012 | 00:00 283

Monumentul-ruină a fost de interes doar în campania electorală

Monumentul-ruină a fost de interes doar în campania electorală

S-au împlinit 10 luni de când Guvernul Boc a aprobat Ordonanţa de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial 670 din 20 septembrie 2011, privind consolidarea şi restaurarea Cazinoului din Constanţa de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii, însă nu se întrevede nici o speranţă, o licărire, o umbră de nădejde. În tot acest timp, au existat, atât la nivel local, cât şi la nivel central, discuţii aprinse între primarul Constanţei Radu Ştefan Mazăre şi fostul ministru Elena Gabriela Udrea, dezbateri politice pe fondul unor campanii electorale gen Claudiu Iorga Palaz, fostul prefect ,sau Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa... şi cam atât. Nimeni nu pare să fie interesat să salveze şi faptic, nu doar scriptic una dintre cele mai importante monumente istorice din România.

Deşi întârzierea demarării lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului are ca efect accelerarea distrugerii acestuia, cu repercusiuni negative asupra surselor de finanţare a clădirii de patrimoniu, nimeni nu îndrăzneşte să anunţe şi motivele adevărate pentru care nu se intervine în vederea salvării monumentului. Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că importantul punct de reper istoric pentru locuitorii oraşului, dar şi pentru turiştii veniţi pe litoralul românesc, se află în prezent într-o stare avansată de degradare, necesitand în regim de urgenţă lucrări de consolidare şi restaurare. Fiind parte componentă a strategiei de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel local şi naţional, proiectul de reabilitare a Cazinoului s-a împotmolit la propriu la Compania de Investiţii. Cu fiecare zi care trece, Cazinoul de o importanţă deosebită din punct de vedere istoric, cultural şi social, se degradează în ritm alert. "Noi am predat Cazinoul la Ministerul Turismului, minister care l-a predat ulterior Companiei Naţionale de Investiţii. În momentul de faţă, Cazinoul nu se află la noi. Ştiu că erau în studii, licitaţii, dar cert este faptul că până acum de la Primăria Constanţa nu s-a solicitat autorizaţia de construire", a declarat, pentru "Replica", viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău. Pasat de la o instituţie la alta, vor mai trece luni bune, sau poate ani, până când efectiv se va dori şi o intervenţie fizică în teren, dar cu siguranţă va fi mult prea târziu. Spunem asta pentru că reprezentanţii Companiei Naţională de Investiţii anunţau în luna martie a.c. că au demarat procedura de licitaţie restrânsă pentru lucrările de consolidare şi reabilitare a Cazinoului, dar au uitat să informeze publicul şi cine sunt fericiţii câştigători ai contractului în valoare de 24.732.350 de lei, fără TVA. Scriptic, durata lucrării este de 24 de luni de la data emiterii ordinelor de începere a prestaţiilor, iar după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de către Compania Naţională de Investiţii, imobilul consolidat şi restaurat ar urma să fie predat pe bază de protocol Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, faptic monumentul se află la un pas de a se pricopsi cu o imensă bulină roşie. Până atunci, constănţenii, dar şi turiştii, speră ca în cele din urmă imobilul, odată consolidat şi restaurat, să trecă (în)apoi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, pentru a putea reintra în circuitul turistic al oraşului. Constănţenii speră ca municipalitatea să se poată mândri în cele din urmă cu o clădire de patrimoniu şi nu cu un obiectiv cultural ruinat! Reamintim că timp de câteva decenii, el a fost unul dintre localurile de lux de pe litoral, la jumătatea anilor '80, Cazinoul a fost închis pentru a fi supus unor lucrări de restaurare, acestea fiind ultimele operaţiuni de acest gen realizate până în prezent. După ce investitorii de la Quenn Investments au renunţat la proiect din cauza crizei economice, primarul a anunţat că vrea să vândă Cazinoul pentru că municipalitatea nu are bani pentru reabilitare. Mai mult, Mazăre anunţa că este dispus să-l vândă cu un leu, Culturii sau Turismului, pentru a fi modernizat, astfel încât "să aducă jucători care să joace în cazino şi să cheltuiască în Constanţa".

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108