REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Cazul Epstein: Directorul închisorii în care a murit omul de afaceri a fost transferat, doi angajaţi suspendaţi

Cazul Epstein: Directorul închisorii în care a murit omul de afaceri a fost transferat, doi angajaţi suspendaţi

Replica API 15 august 2019 | 00:00 446

Jeffrey Epstein

Directorul închisorii federale din Manhattan unde omul de afaceri Jeffrey Epstein a fost găsit mort sâmbătă dimineaţă a fost transferat temporar şi doi dintre angajaţi suspendaţi pe durata anchetei, a anunţat marţi Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP.

"Astăzi, ministrul justiţiei a dispus direcţiei închisorilor să-l mute temporar pe directorul Metropolitan Correctional Center (...) în aşteptarea concluziilor anchetelor FBI şi Inspectorului general", a anunţat marţi într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Kerri Kupec.

"Direcţia închisorilor i-a suspendat, de asemenea, pe doi angajaţi ai MCC responsabili de unitatea închisorii în care Epstein era deţinut, în aşteptarea concluziilor anchetelor", a adăugat ea, precizând că, "măsuri suplimentare ar putea fi luate".

Jeffrey Epstein, de 66 de ani, a fost găsit mort sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 06.30, într-o celulă a Metropolitan Correctional Center, închisoare în care îşi aştepta procesul care urma să înceapă cel mai devreme în iunie 2020.

El a fost arestat pe 6 iulie şi inculpat la New York pentru că a organizat, cel puţin între 2002 şi 2005, o reţea formată din zeci de fete şi studente, cu care avea raporturi sexuale pe numeroase proprietăţi, în special în Manhattan şi în Florida.

Ministrul William Barr a denunţat în ajun carenţe "în securizarea de manieră adecvată" a închisorii în care era deţinut de la începutul lui iulie Jeffrey Epstein, care a fost multă vreme o figură a lumii bune înainte de a deveni unul dintre deţinuţii cei mai celebri ai ţării.

Mai multe media au relatat duminică că Epstein a fost lăsat singur in celulă, în condiţiile în care deţinuţii ar fi trebuit mereu să fie câte doi, iar rondurile prevăzute odată la 30 de minute nu au fost respectate. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Capu' Rautatii in familia aia Nea Bill si Hillary! I au cerut avionul de 26 de ori?Adica mergi cu avionul lu' Esptein de 26 DE ORI singur pt zbor privat si nu numai, apare in convorbiri si in fisele de imbarcare,esti invitat la el acasa de nenumarate ori la petreceri private si vrei sa spui ca nu stii ce preferinte sexuale ar avea acest Epstein?Cand si de Clinton's s a zis ca erau clienti?Ca si de Obama?Hop moarte subita in celula,dar ce coleg dubios avea in celula!E poza online,altul mai mare n ati gasit sa l faca?Sunt nume grele in dosar si pe la ei!Dar totusi sa ceri avionul de 26 de ori?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108