Ce inseamna sa vorbesti cu seful cel mare...

Aţi avut vreodată ghinionul să vă găsiţi maşina lovită în parcare şi nici un bileţel în parbriz prin care să vă anunţe vinovatul că s-a întâmplat, s-a grăbit fiindcă avea o întâlnire, dar că îl poţi contacta la numărul de telefon xxx pentru a stabili cum rămâne cu daunele? Dacă da, compasiunea mea. Asta în cazul în care nu eşti tobă de legislaţie. Că dacă ştii legea - ce mă enervează, trebuie să învăţ şi să mă informez mai cu aplomb de la oamenii legii -, ştii şi cum să procedezi în caz că ai chef să afli cine e nesimţitul care nu ţi-a lăsat biletul în parbriz. Nu e neapărat răzbunare, fiindcă după ce afli (mă rog, şansele sunt minime) cine ţi-a buşit maşina, îţi poţi retrage plângerea de la Poliţie şi să te împaci cu nătărăul fără conştiinţă; ideea e că... hai, o dată, de două ori, dar a treia oară e chiar frustrant. Asta înseamnă că ori nu parchezi cum trebuie (m-am gândit şi la varianta asta), ori trebuie schimbată maşina. Sau, după cum m-a sfătuit Poliţia, trebuie... sfinţită. Dar revenind, până la cele sfinte şi sfinţiri, am înjurat de... toţi sfinţii să aflu că nişte puşti s-au proptit în nebunia lor pe şosele fix în maşina mea. Se ştie că şoferii (mulţi dintre ei) încearcă aşa... o pasiune pentru maşinile pe care le conduc, chiar dacă ele nu sunt X... nu ştiu de care. În fine, trec peste pasiuni, iubiri şi numele pe care i l-am atribuit "bolidului", trec şi peste faptul că puştii cu motorul... ia-i de unde nu-s, faza tare este că Rutiera (a doua oară, în decurs de câteva luni!) m-a informat că drumul meu este spre... secţia de poliţie de care sunt arondată. Râzând, domnul de la Rutieră mi-a zis că asta e, să mă împact cu ideea. Că, a zis el, oricum nu o să găsească nimeni pe nimeni. Bună treabă. În fine, nici reprezentanţii secţiei nu s-au sensibilizat de durerea mea prea tare, dar ce erau să facă? Să nu îmi ia plângerea? Logic că au luat-o, deşi au destule altele pe cap, mult mai importante, decât frustrarea mea (recunosc că e şi niţică frustrare, adică nu mă ascund după deget şi nu bravez că vreau să se facă dreptatea dreptăţilor etc.). Oricum, chiar dacă nu prind motocicliştii în cauză, măcar am dovada pentru asigurare. Dar revin însă la Rutieră, mă rog, la cei de la Rutieră care nu mai puteau de râs când au auzit că am "buba" la maşină: am aflat că, de fapt, plângerea putea fi făcută şi la ei, aşa cum s-au "executat" în cazul unei alte şoferiţe - caz similar cu cel relatat de mine. Diferenţa e că, în cazul acelei şoferiţe, reclamaţia a fost întâi adresată şefului cel mare din instituţie. Ce să spun mai mult? Mi-am învăţat lecţia?!