REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ce investiţii sunt plănuite la Năvodari: 60 de milioane de euro, pentru "schimbarea la faţă" a oraşului

Ce investiţii sunt plănuite la Năvodari: 60 de milioane de euro, pentru "schimbarea la faţă" a oraşului

Replica API 2 decembrie 2013 | 00:00 203

De 1 Decembrie, cu ocazia manifestărilor prilejuite de acest moment şi pe fondul entuziasmului şi aplauzelor cetăţenilor, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei a înşiruit o mulţime de proiecte, menite "să umbrească mandatul precedent", pentru că oraşul se află "pe mâini bune". Pentru proiecte amintite de Matei, există şi o notă de plată: 60 de milioane de euro, fonduri de la Uniunea Europeană. Matei promite că va obţine fondurile europene necesare şi că se ambiţionează să schimbe complet aspectul oraşului: "Am prilejul să vă vorbesc şi despre oraşul Năvodari, care poate fi model pentru multe oraşe din România. Astăzi, este mai curat la propriu şi la figurat decât totdeauna şi decât alte oraşe din România. Împreună cu viceprimarul, consilierii locali, facem echipă puternică şi ne ducem proiectele începute spre dezvoltarea oraşului, pentru că în perioada imediat următoare, de doi ani - doi ani şi jumătate, vor apărea proiecte şi investiţii de la Uniunea Europeană de aproape 60 de milioane de euro". "Este munca mea şi a echipei mele, dar şi a liderilor de opinie din oraşul Năvodari. Este munca mea de ani de zile. În următorii doi ani şi jumătate vor apărea aceste investiţii. Este vorba de lărgirea drumului dintre Năvodari şi Mamaia, pe patru benzi, cu iluminat, cu sens giratoriu; piaţa de peşte, faleza Mării Negre, amenajarea lacului Taşaul, lărgirea drumului dintre Năvodari şi Ovidiu, pe patru benzi; cantina socială care acum e închisă, un nou parc, iluminatul arhitectural pe celule fotovoltaice în Năvodari, Aqualand, centru de afaceri, investiţii care o să umbrească tot ceea ce s-a făcut în vechiul mandat, pentru că sunt investiţii mari, consistente, care o să schimbe cu totul faţa oraşului Năvodari. Oraş care a devenit unul turistic, unde, de la an la an, numărul turiştilor creşte. Năvodari a devenit oraşul vacanţelor românilor. Vă asigur că oraşul se află pe mâini bune, ştim ce avem de făcut, avem un buget echilibrat. La Năvodari nu sunt taxe mari şi analizăm posibilitatea să nu mărim taxele pentru anul 2014", a declarat Nicolae Matei.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108